Enigma

Capitolul 30

Elinor mai are o speranta. Crede ca mereu,orice ar fi,iubirea tot invinge ura si ca binele este mai puternic.

Se pune pe pozitii alaturi de familia ei,excluzandu-l pe Dunstan,care ii e prieten,si asteapta momentul potrivit de atac. In acest timp,Tristan se da mai in spate si se pregateste,mult mai suparat decat venise la inceput. Elinor e inarmata cu o sabie si un scut,la fel ca-n luptele acelea cu cavaleri. Ii lipsea doar armura. Dunstan avea un arc,iar in spate o tolba cu sageti.  In posesia Elenei se afla un maiestuos pumnal alaturi de un scut cu tepi. Mama lui Elinor se multumea cu un simplu pistol. Distrugea tot "tabloul Epoicii Intunecate" cand nu se prea foloseau astfel de lucruri. Nu erau,desigur, in acea epoca,doar ca asta e cand traiesti in castel si conduci un regat.

-Mi se pare ca cineva nu a mancat micul dejun,spune Tristan ,intorcandu-se spre ceata din fata lui. O sa vi-l servim noi. Elinor i-o intoarce imediat:

-Scuze,dar cred ca nu vreau sa-mi fie rau dupa ca gustam. Mai bine vi-l pregatim noi.Si...serios? Azi dimineata ai mancat la noi! Mi se pare ca esti cam uituc... celor trei le venisera sa rada,dar nu o faceau pentru ca nu era timp de asa ceva.

-Sa incepem!Cu strigate de lupta se intampina reciproc.

Tristan merge direct spre Elinor,restul descurcandu-se cu armata. Erau la limita,si fiindca erau mai multi la numar,nu garanteaza castigarea luptei.

Tristan avea,la fel ca si Elinor,o sabie,ce parea mult mai regala ca a ei. Avea manerul din aur pur,iar forma sabiei era diferita de ce stia Elinor ca exista.

Lupta continua cu um scor egal,putem spune. Elinor ii tine piept fostului logidnic. Se vedea ca el nu mai dadea nimic pe Elinor...nu ca ar fi dat vreodata...O vroia moarta. Lovea cu atata ura in persoana care inca mai tine la el. Manuia sabia destul de bine,pentru un print,iar lui Elinor ii era destul de greu sa tina pasul. Din fericire pentru ea,a luat niste cursuri de lupta,pentru orice eventualitate. Nu credea ca le va folosi vreodata...

Elinor,cu fiecare lovitura,scadea in puteri. Nu era obisita,insa gandul ca tocmai se lupta cu iubirea vietii ei nu era tocmai placuta. Si mai ales ca lui nu-i pasa deloc. Ei de ce ii pasa atat de mult? Poate fiindca inca il iubea...
Trebuie sa se concentreze si sa castige lupta. Sau cel putin pana cand obosesc si se hotarasc sa ia o pauza.

Tristan incearca sa ii infiga de cateva ori sabia drept in piept,Elinor ferindu-se din instinct. Ea doar riposta,nu si dadea sa-l decapiteze. Chiar nu putea face asta. Incerca in acest timp,cu aerul pe care il mai avea in piept-fiindca obosise- sa-l faca pe Tristan sa renunte la ideea asta prosteasca pe care o avea in minte. Chiar nu merita sa moara oameni astfel. El insa se prefacea ca nu o aude.

Intre timp,ceilalti se descurcau tot mai bine cu soldatii. Inceputul e mai greu,insa se acomodeaza. Mai ales ca a vedea sange este dezgustator. Dunstan omoara tot mai multi,ferindu-se mai mereu,Elena nu statea mai rau. Iar mama ei,ca mamele. Ii nimerea pe toti...atunci cand nu se misca,desigur. Aceasta lupta se intinde pana ce raman doar Tristan,cei patru-care au cam ramas fara puteri- si cativa(putini) soldati. Aproape ca reuseau sa invinga. Insa,asta nu e garantat. Mai bine incearca sa nu se umfle in pene!