Ținutul Umbrelor

Capitolul I - Cred că am murit

        Cele mai multe povești încep cu o situație neobișnuită, altele cu o discuție aparent banală. Povestea mea începe cu un nas spart. Cu nasul meu spart.

        Probabil că rânjiți cu gura până la urechi, dar nu e amuzant.

        Nu știu dacă v-ați trezit vreodată cu nasul cât jumătate de minge de tenis, dar vă spun eu că nu este o experiență plăcută. Te doare chiar și atunci când nu faci nimic, când pur și simplu stai tolănit cu fața în sus la umbra unui copac, respirând pe gură ca o locomotivă, mai ceva ca Darth Vader...

        Totul a început într-o seară de decembrie, când mergeam liniștit pe stradă și căutam un taxi. Fulgii dansau ca niște balerine în drumul lor către sol, iar termometrul arăta vreo două grade sub zero. Fiind îmbrăcat cu o geacă de toamnă, neagră, cu guler de două degete, frigul nu mă speria, nu mai mult decât ninsoarea liniștită.

        Când am zărit în sfârșit un taxi, i-am făcut semn să oprească. Am traversat strada, iar un deștept a gonit în viteză aproape de trotuar și m-a împroșcat pe blugi cu noroi amestecat cu zăpadă. I-am urat de sănătate, lui și întregului neam, am notat în minte petele de pe pantaloni, apoi am urcat în taxi.

        Poate că am nimerit într-un taxi special, genul care te trimite în Narnia, ori nu știu ce s-a întâmplat, că m-am trezit pe o câmpie, în plină vară, în mijlocul unui conflict. Un moșneag îmbrăcat într-o robă lungă, turcoaz, cu un toiag de metal de aceeași culoare făcea echipă cu o fată care mânuia o sabie scurtă cu o măiestrie cum rar mi-a fost dat să văd... nu că aș fi văzut fete sau femei alergând cu săbiile pe străzile Bucureștiului. Ocazional mai învârt ele gențile ca la aruncarea cu ciocanul, dar asta e altceva.

        Moșneagul avea părul lung și alb, ca un călugăr bătrân, și ochi ageri. Se mișca destul de bine, pentru vârsta lui. Fata purta o tunică maro, dublată la spate cu o bucată de material ce avea aspect de pelerină – o pelerină scurtă, pentru că se oprea la nivelul bazinului – și niște pantaloni kaki care, de asemenea, aveau la spate o bucată de material ce cobora până aproape de gambe, formând a doua parte a pelerinei. Părul ei lung și drept avea o culoare mai puțin întâlnită, un bej spre alb. Ca vârstă, părea să aibă între douăzeci și douăzeci și cinci de ani, fiind de-o seamă cu mine sau puțin mai mică.

        Mai mult de atât nu am apucat să observ. Câțiva soldați în armuri negre, de parcă însăși Doamna cu Coasa îi plămădise, ne-au înconjurat și au început să împartă lovituri în stânga și în dreapta, folosind niște arme încovoiate. Indivizii urlau ca niște apucați și strigau cuvinte care îmi sunau ca o combinație de rusă și chineză.

        Dacă vă gândiți că am început să împart pumni și picioare în stânga și-n dreapta mai ceva ca Chuck Norris... ați greșit povestea. Am rămas ca o statuie, cu gura căscată, neînțelegând nimic din ceea ce se întâmpla.

        La un moment dat, fata a strigat ceva pe limba ei și m-a împins din calea unui soldat care nu cred că voia să-mi facă freza – oricum nu prea avea ce să tundă, că vizitasem frizerul cu vreo săptămână în urmă. Am auzit pe cineva urlând în spatele meu, așa că m-am întors repede. Un alt soldat alerga spre mine, cu arma ridicată, și se agita de parcă soțul amantei tocmai îl prinsese în flagrant și-l fugărea prin casă cu pușca încărcată.

        Am dat să mă feresc, dar m-am împiedicat de ceva, posibil de trupul vreunui nefericit. Mi-am pierdut echilibrul și am nimerit cu nasul în spatele unui soldat care zbura către mine ca o piñata mare și grasă. Am văzut negru în fața ochilor.

        M-am trezit ceva mai târziu la umbra unui copac ce avea niște frunze mari, subțiri și lungi, ca păstăile de mazăre. La stânga mea se găsea moșneagul, studiindu-mă cu interes. Cu o mână îmi atingea fruntea, iar cu cealaltă îmi apăsa pieptul. A spus ceva în limba aia a lui ciudată, iar atunci fata și-a făcut apariția la dreapta mea.