Ținutul Umbrelor

Capitolul V - În pași de vals

        Sătenii ne-au întâmpinat cu bucurie, iar bătrânii mai că nu ne-au întins covorul roșu, de parcă eram cine știe ce personalități. Știau deja de sosirea noastră și se pregătiseră din timp pentru a ne oferi o seară specială. Tradiția era ca cei care plecau la război să se bucure de un ultim ospăț. În cazul nostru, nu era vorba de un război propriu-zis, ci mai mult de o căutare, o încercare cu șanse mici de izbândă, dar, fiindcă cea care pleca era însăși prințesa regatului, au făcut o excepție. O tradiție ciudată, dacă mă întrebați pe mine, dar dacă era vorba de băutură, mâncare și distracție, cine eram eu să mă împotrivesc?

        Petrecerea avea să se țină în aer liber, așa că în mijlocul satului erau aranjate în cerc mese mari și mici. Niște tineri voinici cărau în spinare trunchiuri de copaci, pregătind un foc ce avea să încălzească și mai mult atmosfera din jurul meselor. Femeile, mai tinere sau mai bătrâne, alergau grăbite de colo-colo, îngrijindu-se ca bunătățile să fie pregătite cu mare atenție. Petrecerea nu începuse, dar unii probabil că sorbiseră câte o gură de tărie, așa, ca să vadă dacă era destul de bună pentru invitați, că prea rânjeau fasolea la noi și se împiedicau la fiecare pas.

        Ysane l-a rugat pe prințul Kinav să viziteze hanul în care urma să ne petrecem noaptea – ce mai rămânea din ea, desigur – ca să se asigure că era totul în regulă. Prințului nu prea i-a convenit, dar nu a avut de ales, a trebuit să o asculte, așa că a plecat însoțit de cele patru gorile ale sale. Prințesa i-a cerut apoi lui Jazar să supravegheze pregătirile pentru ospăț, iar lui Darin să verifice în ce stare se aflau cei care trebuiau să facă de gardă în noaptea respectivă. Nu avea chef să se trezească cu cine știe ce probleme pe cap din cauza unor aiuriți care întrecuseră măsura cu băutura, supărați că nu puteau să participe activ la petrecere. Desigur, Ysane o mai avea și pe Lihel, care umbla prin afara satului cine știe pe unde, dar nu putea să se bazeze numai pe ea.

        Agrianor s-a scuzat, menționând ceva despre biblioteca satului și despre studierea unor texte de mare importanță, așa că am rămas singur cu cele două fete. Nu m-a deranjat acest lucru, doar puteam să mă umflu puțin în pene mergând alături de două domnițe care atrăgeau toate privirile.

        Prințesa a decis să vizităm croitorul satului. Își pusese în gând, încă de pe drum, să-mi facă rost de niște țoale noi, unele care să mă protejeze mai bine decât „cârpele" pe care le aveam pe mine. Nu vedeam nimic în neregulă cu hainele pe care le purtam, dar ceilalți îmi spuseseră în nenumărate rânduri că cei din lumea mea aveau gusturi foarte ciudate când venea vorba de îmbrăcăminte. Am vrut să le vorbesc la un moment dat de Lady Gaga, dar am considerat că era spre binele meu să nu fac asta.

        Ne-a luat ceva timp să-l găsim pe croitor, pentru că o damigeană îi făcuse cam prea mult cu ochiul, dar atunci când ne-am împiedicat de el – la propriu – a fost mai mult decât bucuros să ne ajute. Ne-a condus la atelierul lui, situat în capul satului, și, când am intrat înăuntru, am cam rămas cu gura căscată.

        Pe lângă hainele obișnuite pe care le văzusem la cei din oraș, bluze și pantaloni dintr-un material asemănător cu stofa, am descoperit numeroase tunici de genul cum nu mai găsisem decât în jocuri. Într-un colț am observat o bluză maronie, asemănătoare cu vesta lui Darin, despre care știam că era confecționată din pielea unui animal și că era rezistentă la împungere. Pe o masă am descoperit o tunică foarte asemănătoare cu cea pe care o purta Ysane, despre care știam că era, de asemenea, confecționată din pielea unui animal, dar și îmbunătățită prin prisma magiei. Într-un fel de cuier am văzut câteva robe, de diferite mărimi, toate frumos lucrate. Nu știam din ce material erau confecționate, dar probabil că și ele primiseră îmbunătățiri prin magie. Și multe altele, desigur.