Ținutul Umbrelor

Capitolul IV - E mai rău ca la școală

        Următoarele patru zile au trecut ca gândul și ca vântul, ca să zic așa. Cum aproape că renunțasem la ideea de a găsi o modalitate prin care să mă întorc în lumea mea – sau să mă trezesc din vis –, m-am pus serios pe treabă și am încercat să-mi cunosc mai bine noii prieteni. Și am început cu Darin, pentru că în compania lui trebuia să-mi petrec fiecare dimineață, el fiind desemnat de către prințesă să mă antreneze.

        Pe măsură ce uriașul a început să lucreze la un program de exerciții pe care trebuia să-l urmez cu strictețe în fiecare zi, mi-am permis să-l întreb tot felul de lucruri, atât despre lumea în care ajunsesem, pe care ei o numeau Ulmas, cât și despre el, ca persoană. Așa am aflat că familia lui se mutase cu ani în urmă din regatul de nord, Hashun – un loc cu numai două anotimpuri, unde jumătate de an se înregistrau temperaturi cu minus, în timp ce în restul zilelor soarele se arăta sfios printre nori și ridica temperatura cu câteva grade peste pragul de îngheț – în regatul de vest, Farreh. Tatăl său fusese soldat, așa că regele Melestor, tatăl lui Ysane, îl primise cu bucurie în serviciul său. Dar, desigur, fusese mereu ținut sub observație, pentru că, până la urmă, Henor Botten putea să fie un spion al regatului Hashun.

        Toate astea s-au schimbat atunci când regele a plecat să înfrunte forțele întunecate care se adunaseră la granița regatului său. După o luptă care părea să nu se mai termine, armata întunecată a fost distrusă, dar regatul Farreh a primit o lovitură puternică în acea zi. Singur, cu răni care ar fi trebuit să-l trimită în mormânt, Henor și-a cărat regele înapoi la castel, îndeplinindu-și datoria. Apoi a murit chiar pe treptele de la intrare, aducând mare onoare familiei sale prin sacrificiul său, câștigând în același timp acceptarea celor din regatul Farreh. Din păcate, două zile mai târziu și regele Melestor și-a găsit sfârșitul. Darin a jurat în acea zi să calce pe urmele tatălui său, să protejeze familia regală cu propria viață. Iar pentru serviciile aduse și pentru devotamentul său, prințesa l-a acceptat în garda ei personală.

        Povestea uriașului m-a emoționat. Da, mă mai lovisem de asemenea lucruri, însă în filme, în cărți sau în jocuri. Nu era același lucru. Darin trăia fiecare clipă știind că într-o bună zi ar putea sfârși la fel ca tatăl său. Desigur, pentru el ar fi fost o onoare, dar mie mi se părea un sacrificiu cam mare, unul pe care nu mă credeam în stare să-l fac. Dar el venea dintr-o lume, eu din alta.

        Încercând să țin pasul cu exercițiile fizice pe care uriașul mi le pregătise, și care aveau clar intenția de a-mi mări puterea și viteza de reacție, mi-am adus aminte de faptul că îmi pusesem în gând să-l întreb ceva important despre lupta mea cu Ysane.

        — Spune-mi, Darin, cum se face că prințesa e atât de puternică? Am crezut că lupt cu Hulk, nu cu o fată... chiar dacă uneori are sclipirea aia verde în ochi care spune „calcă-mă pe coadă și o s-o pățești".

        — Pe toți zeii, băiete, e mai dură decât kansharul! a confirmat uriașul și a început să râdă cu poftă.

        Kansharul era materialul folosit pentru fabricarea armelor. Din câte mi-am dat seama, creierul oferindu-mi câteva imagini care să mă ajute, era asemănător cu oțelul, dar, am presupus eu, mai dur. Trebuia să fie, pentru că altfel nu ar fi rezistat prea mult în fața puterii pe care o aveau cei din Ulmas.

        — Tatăl ei a fost un cavaler fără egal înainte să ajungă rege, un războinic puternic, iar prințesa l-a moștenit. În lupta cu tine, domnița a folosit sarru, o tehnică de luptă care i-a permis să acceseze energia ahrum și să-și mărească puterea și viteza. Energie aceasta provine de la entitatea cosmică Vahrum, care veghează peste lumea asta, dar și peste altele. Toate ființele vii din Ulmas au o cantitate mai mică sau mai mare de energie ahrum, dar numai oamenii au învățat să o folosească, mulțumită intervenției unui zeu.