Ținutul Umbrelor

Capitolul VII - O cursă disperată

        Decizia de a merge după prințesă am luat-o destul de ușor, dar la capitolul abordare ar fi trebuit să mai lucrez puțin.

        Odată ce ne-a primit în brațele sale, pe mine și pe amicul meu pește, râul ne-a trimis la fund, apoi ne-a aruncat înapoi la suprafață, punându-ne pe traiectorie de coliziune cu un bolovan ca o geamandură.

        Mud'aiul a scos niște sunete ciudate, enervante; nu i-am dat atenție.

        Dacă nu ați mai încercat până acum fish-surfing, nici nu vă recomand. Nu se numără printre activitățile mele preferate. Dar, având în vedere situația disperată în care mă aflam, a fost exact genul de idee nebunească de care aveam nevoie.

        Am tras cu putere de cele două capete ale biciului, obligând mud'aiul să îmi asculte fiecare comandă. Poate că nu aveam cum să-l sugrum, dar biciul apăsa pe branhiile lui laterale, așa că nici prea bine nu-i era. Îi plăcea sau nu, monstrul trebuia să-mi facă pe plac, altfel puteam foarte bine să-l iau cu mine pe lumea cealaltă.

        Când am prins momentul, m-am suit cu genunchii pe spatele lui, ținând în continuare strâns de capetele biciului, de parcă era un ham. Plutind parcă pe deasupra apei, mai mult sau mai puțin ca o placă de surf, mud'aiul a încercat să mă dărâme. Am strâns mai tare biciul, ca să-i arăt cine era șeful. S-a potolit, dar mi-am dat seama că doar aștepta momentul potrivit ca să încerce o nouă manevră.

        Era ciudat că nu încerca să se întoarcă cu burta în sus sau să se scufunde, dar, până la urmă, poate că nu putea să facă asta din cauza hamului pe care îl formasem cu ajutorul biciului, care apăsa pe branhiile sale, sau poate că nu era destul de deștept ca să se gândească la așa ceva. Oricum, obținusem ceea ce voiam de la el, iar asta era tot ce conta.

        L-am dirijat ca pe un cal de curse, ocolind cu măiestrie bolovanul. Apoi am prins ambele capete ale biciului cu o singură mână și i-am tras mud'aiului doi pumni zdraveni în scăfârlie. Monstrul a scos câteva sunete ciudate.

        — Ai face bine să asculți tot ce-ți zic, pocitanie! Dacă nu, ciorbă ajungi! Du-mă aproape de prințesă și poate că o să ieșim amândoi cu bine din asta.

        Mud'aiul a scos aceleași sunete ciudate, apoi a început să înoate la vale cu o asemenea viteză, că m-a luat amețeala. Am încercat totuși să nu dau afară masa de prânz.

        Undeva în fața mea, asaltată din toate părțile de mud'ai, Ysane se zbătea s-o ajungă pe Lihel din urmă. Din câte am putut să-mi dau seama, distanța dintre ele nu era foarte mare, dar în condițiile date prințesa nu avea cum să facă vreun progres, pentru că trebuia să țină piept creaturilor, ca nu cumva să se ducă după animalul ei de companie. Cât despre Lihel, nu puteam să zic nimic. N-am reușit să-mi dau seama dacă mai mișca, dacă își păstra energia sau dacă murise.

        Concentrat pe aceste gânduri, am observat foarte târziu că mud'aiul cu care inventasem fish-surfingul a început să se comporte ciudat. S-a apropiat de malul stâng și s-a încordat tot, pregătindu-se pentru salt. Acest lucru mi-a atras atenția și probabil că mi-a salvat viața.

        Am reacționat instinctiv, trăgând mai tare de capetele biciului ca să-l opresc. Mud'aiul a scos mai multe sunete ciudate, apoi a sărit ca un delfin. Saltul său a fost mai înalt decât planificase, așa că în loc să ajung dedesubtul platformei, zdrobit între ea și spatele monstrului, am ajuns deasupra ei, oprindu-mă în crengile unui arbore desprins de cine știe ce furtună. Tunica m-a protejat de răni mortale, dar tot m-am simțit ca într-o mașină care a pupat un copac.