Ținutul Umbrelor

Capitolul XXI - Înfruntarea finală

        Castelul lui Zarandil arăta chiar mai înspăimântător de aproape. Magia întunecată, parcă o forță vie, se strecurase prin fiecare perete, prin fiecare cale de acces sau fereastră, formând umbre animate. Creaturi ciudate cum nu mai văzusem decât în jocuri sau în filme păzeau curtea interioară: gargui negri ca obsidianul, un fel de centauri cu coarne ca de berbec și niște lei cu aripi și chip de om. Iar solul arăta ca un cazan cu smoală, fiindu-ne aproape teamă să înaintăm.

        Trebuia totuși să răzbim, indiferent de ceea ce arunca Zarandil împotriva noastră. Dacă dădeam greș, întreaga lume era pierdută.

        Vrăjitorul părea să aibă în continuare o armată formidabilă, chiar dacă suferise numeroase pierderi importante în ultima vreme. Fără ajutorul noilor noștri aliați, am fi fost pierduți. Dar, pentru prima oară în mii de ani, viețuitoarele din Ținutul Umbrelor luptau ca un întreg, căutând să distrugă răul și să-și câștige libertatea. Și erau o forță de nestăvilit!

        Japarii au năvălit în curtea interioară ca o turmă de elefanți furioși, călcând totul în picioare. Câțiva au căzut răpuși de sulițele pe care le aruncau acei centauri cu coarne – ghin'ai, așa le spunea Misao, mai mult scuipând numele –, dar acolo unde un japar cădea răpus de inamici, trei sau patru îi luau locul, creând și mai multă distrugere.

        În urma japarilor am sosit noi. Darin și Jazar au început să căsăpească inamicii mai îndrăzneți, iar Voradin și Maraj au rămas aproape, oferindu-și suportul atunci când era nevoie. Misao a creat o barieră magică pentru a ne proteja de proiectilele inamice, apoi a devenit garda de corp a prințesei. Lihel, conducând celelalte animale și Mud'aii, a luat cu asalt curtea interioară a castelului, alăturându-se japarilor. În înaltul cerului, grifonii s-au năpustit ca niște ulii asupra inamicilor lor zburători, zdrobindu-le aripile cu ghearele lor puternice. Dar pentru fiecare gargui care se prăbușea la pământ și se spărgea în bucăți ca o figurină de porțelan, alți zece apăreau ca din neant.

        — Trebuie să ajungem la castel! am strigat.

        Aveam o misiune de îndeplinit, nu puteam să pierdem timpul cu fiecare inamic care ne ieșea în cale.

        Am înaintat în grabă către porțile castelului. Mulțumită noilor noștri aliați, aveam cale liberă.

        Pe la jumătatea drumului, pământul a început să trepideze. Ieșind de dedesubt ca niște viermi într-o zi ploioasă, o duzină de baziliști și-au înălțat capetele ca niște cobre, creând un fel de zid. Câțiva japari au fost striviți de bolovanii uriași care au fost aruncați în toate direcțiile de apariția monștrilor. Maraj a avut aceeași soartă atunci când le-a împins pe Misao și Ysane din fața pericolului. Bariera magicienei nu a reușit să respingă atacurile multiple, cedând în cele din urmă.

        — La naiba cu voi! am zis și am înaintat spre baziliști.

        Am întins mâna stângă, dând frâu liber puterii magice. Flăcări uriașe au ieșit din adâncul pământului, unindu-se într-o formă unduitoare. Monștrii au dat înapoi speriați. Erau puternici, dar focul îi putea doborî destul de ușor.

        Am făcut un semn cu mâna, moment în care șarpele de foc a țâșnit înainte, carbonizând un bazilisc. Ceilalți au încercat să se târască departe de pericol, sperând să păcălească soarta. Nu toți au avut norocul ăsta, șarpele de foc devorând rapid trupurile celor care nu au fost destul de rapizi.

        Jazar și Darin s-au alăturat și ei măcelului. Agrianor își folosise puterea magică, oferind armelor o strălucire roșiatică ce acționa ca focul atunci când atingea pielea monștrilor. Darin a omorât repede trei baziliști; Jazar numai doi.