Ținutul Umbrelor

Capitolul XVI - Viața se termină în moarte

        Trădarea prințului Kinav a fost ca o lovitură în moalele capului pentru Ysane.

        Kinav era prietenul ei din copilărie, cel care i-a fost alături în momentele grele de după moartea părinților. Prințesa îi oferise încrederea ei necondiționată – fusese la un pas să-i ofere mâna în căsătorie –, iar el o trădase în cel mai urât mod posibil. Cum să rămână indiferentă la așa ceva? Nu avea cum.

        După ce l-a văzut plecând împreună cu Duramel, Ysane s-a retras în lumea ei, ca un copil care a fost părăsit în mijlocul pustiului fără nicio explicație. Am surprins-o de câteva ori privind în gol, căutând răspunsuri la întrebări pe care nu-și imaginase vreodată că și le va pune. Și am încercat să îi fiu aproape, să preiau asupra mea o parte din suferința ei, dar nu știu în ce măsură mi-a reușit acest lucru.

        Ceilalți au acceptat destul de repede decizia prințului. Odată ce au trecut peste surpriza momentului, au căutat să se pună la dispoziția prințesei. Darin a preluat inițiativa și a început să-i interogheze pe cei trei soldați ai prințului, iar Misao a luat-o pe Ysane deoparte pentru o discuție între patru ochi. Jazar s-a îngrijit de masa de dimineață, așa că eu am rămas singur cu Agrianor. Dintre toți, moșneagul părea cel mai puțin afectat.

        — Știai că așa o să se întâmple, nu? l-am întrebat fără niciun chef.

        Nu m-am așteptat să-mi răspundă. Totuși, a făcut-o.

        — În viață, fiecare decizie luată aduce cu ea consecințe. Nu ai o misiune ușoară, Titus. Știu că încerci să schimbi viitorul care ți-a fost arătat, dar trebuie să înțelegi că orice acțiune de genul acesta aduce cu ea consecințe mai mult sau mai puțin plăcute.

        — Și ce-ai vrea să fac? Să renunț, asta e? am întrebat nervos. Vrei să las totul baltă, să-mi accept soarta?

        — Știi bine că nu te pot ajuta mai mult de atât. Nu-mi este permis să dezvălui ceea ce știu, indiferent de circumstanțe. Dar pot să-ți ofer câteva vorbe care să te îndrume. Titus, că vei reuși sau vei da greș, va fi pentru că ai înțeles prea multe sau prea puține. Așa cum ți-am spus și în hanul din satul Tyuruss, nu răspunsurile îți lipsesc, ci întrebările.

        — Nu-mi ești de niciun ajutor, Agrianor, am mormăit indispus, apoi m-am îndepărtat, pentru că voiam să rămân singur cu gândurile mele.

        Nu aveam chef nici de răspunsuri, nici de întrebări, nici de nimic altceva. Totul era destul de clar în capul meu. Duramel avea de gând să-l antreneze pe Kinav, să-l învețe toate secretele tehnicii de luptă sarru, apoi eu și prințul urma să ne măsurăm puterile într-o confruntare până la moarte. Poate că existau câteva diferențe între ceea ce îmi arătase visul și ceea ce se întâmpla, dar rezultatul era același. Dădusem greș. În loc să schimb viitorul, îl înfăptuisem.

        Prin urmare, faptul că prințul ne-a lăsat baltă nu m-a bucurat. Era un înfumurat, un îngâmfat și un netrebnic, dar mai bine să lupte de partea noastră decât de partea lui Zarandil. Nu eram deloc încântat de faptul că noi doi trebuia să luptăm pe viață și pe moarte. Indiferent de cine câștiga, noi, cei care plecasem să-l înfruntăm pe Zarandil, pierdeam. Era simplu, chiar logic; de ce nu putea să vadă și Kinav acest lucru? Aproape că îmi doream ca Ysane să nu fi apărut în pădure în urmă cu o zi, poate așa duelul meu cu prințul ne-ar fi putut scuti de complicațiile nedorite care apăruseră ulterior.

        Dar Ysane ne întrerupsese, iar eu trebuia să mă împac cu asta. Mai mult chiar, era foarte important să-mi continui antrenamentul și să mă pregătesc pentru următoarea întâlnire cu prințul Kinav. Așa că, lăsând deoparte supărarea și nervii, l-am rugat pe Darin să mă ajute. Iar uriașul, după ce a terminat cu interogatoriul celor trei soldați ai lui Kinav – care au decis să ne urmeze, neștiind ce să facă mai departe –, mi-a acordat întreaga lui atenție, încercând să mă învețe cât mai multe lucruri într-un timp cât mai scurt.