Ținutul Umbrelor

Capitolul XXII - Un nou început

        Două luni mai târziu, în capitala regatului Farreh a fost rost de sărbătoare. N-am văzut niciodată atât de mulți oameni adunați laolaltă pentru un singur eveniment. Veniseră din toate colțurile regatului, dar și din afara acestuia. Cu toții voiau să fie alături de Ysane, care hotărâse să-și unească destinul cu alesul inimii ei.

        Ziua respectivă a fost cu adevărat specială. Urmând tradiția din Ulmas, eu și prințesa ne-am spus jurămintele în fața zeilor. Trebuie să recunosc că niciodată nu am fost mai emoționat. Prințesa radia de fericire și era mai frumoasă ca oricând. Nu exista nicio urmă de îndoială în sufletul meu că alături de ea voiam să-mi petrec restul zilelor. Dar, chiar și după ce am repetat cu Darin ceea ce trebuia să spun, tot m-am încurcat de câteva ori. Noroc cu Misao care mi-a șoptit ca la teatru.

        După ceremonie, cei prezenți s-au îmbulzit să ne felicite. Am dat mâna cu oameni despre care nu mai auzisem nimic până atunci, dar și cu persoane despre care aveam o vagă idee ce rang purtau și de unde veneau. Când mă simțeam depășit de situație, îl lăsam pe Darin să vorbească.

        Uriașul a rămas mentorul meu chiar și după ce ne-am întors în regat. De fapt, am înființat împreună o școală de antrenament pentru tinerii soldați care aveau nevoie de pregătire. Vestea s-a răspândit în cele șase regate și ne-am trezit cu atât de mulți elevi, că abia mai aveam timp de altceva. Cu toții căutau să-l întâlnească pe eroul care-l învinsese pe Zarandil și erau dornici să învețe. Iar eu am descoperit că mi se potrivea rolul de instructor. Până la urmă, învățasem de la cei mai buni și aveam multe de oferit. Plus că mi-am continuat în secret antrenamentele – în secret față de Ysane, care m-ar fi omorât dacă afla – încercând să controlez furia zeilor. Voiam să arăt tuturor că tehnica putea fi folosită și de oameni, nu doar de semizei. Și voiam să pregătesc generațiile următoare, în cazul în care un alt nebun apărea și încerca să distrugă lumea.

        Când nu am mai putut suporta atenția pe care mi-o acordau cei prezenți, am căutat să mă fac nevăzut. Nu mi-a reușit acest lucru. Nu aveam cum să plec, pentru că Ysane se dusese să discute cu Gundur, cel care condusese regatul în absența ei. Prințesa luase o decizie importantă și voia să-i înștiințeze pe cei prezenți care era aceasta. Eu știam deja ce avea să spună.

        Gundur, un bărbat care se afla în a doua jumătate a vieții, nu mi-a lăsat o impresie prea bună atunci când l-am întâlnit. Arăta și se purta exact la fel ca un politician, probabil acesta fiind motivul pentru care am strâmbat din nas când l-am văzut. După un timp, însă, mi-am dat seama că existau diferențe între cei care se aflau la conducere în lumea mea și cei care se aflau la conducere în Ulmas. De exemplu, cei din urmă chiar aveau la suflet interesul oamenilor simpli. Așa că părerea mea despre Gundur s-a schimbat și am ajuns să fiu de acord cu decizia prințesei.

        Cum planul de a mă face nevăzut a eșuat, am hotărât să înfrunt în continuare atenția celor prezenți, lucru deloc ușor. Din fericire, norocul mi-a surâs din nou. M-am trezit în cale cu o tânără înaltă îmbrăcată într-o rochie de gală. Chipul ei avea ceva familiar, dar nu am reușit să-mi dau seama dacă ne mai întâlnisem sau nu. Mi-a cerut să vorbim și, atunci când am observat că era însoțită de doi soldați care purtau blazonul regatului Nizhur, am acceptat invitația ei.

        Ne-am retras la marginea pieței, acolo unde oamenii erau mai liniștiți. Însoțitoarea mea mi-a făcut semn să iau loc pe o băncuță sculptată într-o buturugă veche. Am făcut întocmai, iar ea s-a așezat alături de mine. Cei doi soldați care o însoțeau ne-au flancat la stânga și la dreapta, creând un fel de paravan.

        — Îmi pare rău, am spus, ne cunoaștem de undeva? Pentru că nu îmi aduc aminte să ne mai fi întâlnit până acum.

        Schițând un zâmbet, tânăra mea însoțitoare și-a trecut mâna prin părul lung, negru precum catranul. Am observat la încheietura mâinii ei o brățară formată din unsprezece rânduri de perle micuțe pictate – desenul prezenta soarele care dispărea în spatele liniei orizontului.