Descriere și cuvânt înainte

1.2K 109 42
                                    

        Într-o seară de decembrie, pe când umblă pe străzile Bucureștiului după un taxi, aflându-se în întârziere la petrecerea dată de cel mai bun prieten al său cu ocazia zilei de naștere, tânărul Pavel Titus se trezește pe neașteptate într-o altă lume. Și nu în orice lume, ci în una pe care a mai vizitat-o într-un vis, pe vremea când se afla în liceu. Din acest motiv, crede că taxiul său a fost implicat într-un accident, iar el se află în comă, în cine știe ce spital, retrăind evenimentele respective.

        Totuși, aventura lui se desfășoară altfel de data aceasta. Ysane, tânăra care îi salvează viața, este acum o prințesă care înfruntă un vrăjitor nemuritor ce vrea să distrugă întreaga creație. Căutând o armă despre care se crede că ar avea puterea zeilor creatori, tânăra luptă la tot pasul cu inamici însetați de sânge, dar și cu o decizie care ține în balanță soarta regatului ei.

        În aceste circumstanțe, Titus nu știe ce să facă mai departe. Profeția care l-a bântuit jumătate din viață l-ar putea ajuta să învingă forțele întunecate, dar la fel de bine i-ar putea trimite pe toți la moarte. Și, pe măsură ce tânăra prințesă îi devine dragă, perspectiva unui eventual eșec apasă tot mai tare pe umerii săi.

        Două drumuri destinul arată,

        O Poartă unește, alta desparte,

        A zeilor armă stăpânu-și așteaptă,

        Un suflet venit de departe.

        Ascunsă e calea ce pașii o caută,

        Puterea aflată între viață și moarte,

        Ținutul Umbrelor și-o alegere nedreaptă,

        Amarul înfrângerii, trădarea răzbate.


        După cum vedeți, m-am apucat să scriu o nouă poveste, de data asta una care se încadrează la categoria fantezie. Vreau să vă spun că am mai încercat în urmă cu vreo doi ani să scriu o astfel de poveste, dar am renunțat la ea din diferite motive. Poate că nu a sosit timpul ei, nu știu. Aceasta, însă, cred că va primi atenția mea necondiționată în perioada următoare, deci sunt șanse foarte, foarte mari să o duc până la capăt. Plus că o cititoare m-a rugat să scriu o lucrare mai bogată în romantism, așa că mi-am pus în gând să-i îndeplinesc dorința cu această poveste. Cât o să-mi iasă, nu știu.

        Vreau să vă anunț încă de pe acum că lectura nu va fi una ușoară. Povestea e scrisă la persoana I, iar personajul principal e un tânăr care-i cam certat cu viața. Plus că mai e și un miștocar fără pereche. Din acest motiv, dar nu numai (pentru că oricum voiam să adaug ceva umor), o să întâlniți comparații de toată jena, replici idioate și acțiuni care vă vor lăsa fără cuvinte. Și, pentru a face totul și mai interesant, tânăra care devine obiectul lui de interes este întruchiparea seriozității.

        Veți întâlni pe parcursul lecturii foarte multe cuvinte inventate, acesta fiind un alt motiv pentru care lectura nu va fi una ușoară. Dacă aveți probleme cu un cuvânt de genul acesta, sau pur și simplu nu vă mai amintiți ce reprezintă, o să puteți găsi explicația într-un capitol special pe care am de gând să-l plasez la finalul volumului, el fiind actualizat pe parcurs, odată cu povestea.

        Acestea fiind spuse, eu sper să vă încânte aventurile tânărului Titus și să fiți alături de el până la finalul poveștii. Lectură plăcută!

Ținutul UmbrelorUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum