Found by an Alpha✓

Capitolul 8

*Lectură plăcută!*

Camera arăta exact la fel. Nu că s-ar fi putut schimba ceva de când am fost aici, acum câteva ore.

Jace l-a așezat pe Liam pe pat și a încuiat ușa, fiind sigur că nu puteam să fug.

Mi-am sprijinit spatele de perete și mi-am lăsat corpul să cadă ușor pe podea, uitându-mă înspre pat.

- Îmi pare rău că nu mă prea pricep să am grijă de noi.

Nu prea știam cui ceream scuze. Poate o combinație între Liam, părinții mei și eu.

Știam că va fi dificil, știam că o să am greutăți, dar nu am realizat că unele decizii pot avea consecințe semnificative.

Până la urmă, ele nu aveau să influențeze numai viitorul meu, ci și al lui Liam.

Dar niciodată, nici în cele mai adânci vise, nu mi-am imaginat că mă voi afla într-o asemenea situație.

Un ciocănit la ușă m-a scos din gândurile mele. De ce se mai deranjau să bată la ușă dacă era încuiată pe dinafară? Nu era ca și cum puteam să o deschid.

- Sunt Jace. Pot să intru?

Am oftat.

- Da. Jace și-a băgat mai întâi capul pe ușă, apoi a intrat cu totul, cărând doua tave cu mâncare.

- Colton s-a gândit că îți e foame. Și lui Liam când se va trezi.

A așezat farfuriile la picioarele patului, apoi a părăsit camera.

Adevărul era că stomacul meu cerea mâncare. Nici nu mai țineam minte când a fost ultima oară când am mâncat să mă satur. Mi-am întins gâtul să văd ce au făcut de mâncare.

Un chicot ironic mi-a părăsit buzele când am văzut două sandwich-uri de curcan, alături de câteva felii de mere și portocale. Mi-am dat ochii peste cap și m-am ridicat îndreptându-mă spre pat.

M-am așezat ușor lângă Liam, privindu-i somnul liniștit. Nici nu știa ce se întâmplă și aveam de gând să nu-l las să afle.

Poate reușeam să ajung la o înțelegere cu Colton. Atâta timp cât eu aș fi făcut orice mi s-ar fi cerut, nesilită, l-ar fi făcut pe Liam să creadă că noi doi eram acolo pentru că așa am vrut noi, nu pentru că ne-a fi răpit.

Aș fi putut să fac asta, nu? Adevărat, încă nu știam ce aveau de gând să facă cu mine, dar orice ar fi fost, atâta timp cât eu și Liam eram împreună iar el era fericit, aș fi făcut orice.

Parcă știind ce gândesc, Liam a început să se foiască. Un mic zâmbet de ușurare mi-a conturat buzele. Chiar începusem să mă îngrijorez de efectul pe care l-a avut drogul asupra lui.

- Liam, trezește-te piticule. Prânzul este gata, i-am zis blând, plimbându-mi degetele prin părul lui.

Chiar avea nevoie de o nouă tunsoare. Poate este vreo frizerie prin apropiere.

- Aves? vocea lui era răgușită, iar ochii mici.

S-a uitat la mine, apoi prin cameră. Am putut să-i văd panica din ochi când a realizat că nu știe unde ne aflăm.

- Hei, hei, uită-te la mine, ochii lui erau mari de spaimă. E în regulă. Sunt aici. Doar ne-am mutat într-un loc mai drăguț.

- Aves, unde e Lindsey? La naiba, nici nu m-am gândit ce explicație i-aș fi putut da despre ea.