Found by an Alpha✓

Capitolul 5

     Colton doar ce a ieșit de aici, furios. Din cauza asta, a stricat ușa atât de tare încât nu se mai închidea, ceea ce însemna că nu mai eram blocată.

    Dar el era cel care m-a răpit. Chiar mă așteptam să nu observe?

    Mă holbam la ușa întredeschisă, încercând să mă decid cu privire la ceea ce urma să fac.

    Aceea putea fi șansa mea de a scăpa, deci trebuia să încerc, nu? Adică, dacă nu încercam să fug, ce ar fi avut de gând să facă cu mine? În primul rând, de ce m-au răpit?

    Inima mea a început să bată ca nebuna când am realizat că aveam de gând să fac asta. Voiam să încerc să evadez.

    Mi-am scos capul pe ușă, asigurându-mă că nu era nimeni prin preajmă.

    Camera în care eram era poziționată la capătul holului și după ea mai erau încă trei uși de dormitoare, apoi o ușa metalică pe care am identificat-o ca fiind un lift.

    Holul era un dezastru, ca să spun așa. Fotografiile zăceau făcute țăndări pe podea, iar bucățele de sticlă erau împrăștiate peste tot. Privirea mi-a căzut pe câteva găuri din perete, care aveau formă de pumni. Gura mi s-a deschis de uimire, dar mi-am revenit repede când am văzut că nu era nimeni, așa că mi-am continuat operațiunea.

    Am pășit peste sticlă, fiind atentă să nu fac nici un zgomot, apoi am apăsat butonul liftului.

    Nu puteam decât să râd, când mă gândeam la situația în care eram. Încercam să evadez, dar așteptam răbdătoare să se deschidă ușile liftului.

    Ce naiba era în neregulă cu mine?

    Ușile s-au deschis și am pășit înăuntru. Eram la etajul cinci și după cum arătau butoanele liftului, erau 6 în total, plus un buton pe care scria G... Asta însemna că era un garaj, nu? Am apăsat butonul, gândindu-mă că pe acolo era singura mea șansa să scap de fraierii ăia de răpitori.

    Gândindu-mă mai mult la asta, am ajuns la concluzia că nu fusese tocmai o răpire normală, nu? Adică, m-au pus într-o cameră frumoasă, au încercat să mă hrănească și chiar dacă nu eram alergică la sandwich, el a refuzat să mă lase să mănânc, tocmai pentru că nu știa dacă sunt sau nu.

    Și dacă ar fi trebuit să fiu sută la sută sinceră cu mine, puteam spune că mă simțisem în siguranță și protejată. Ochii mei s-au mărit ușor când mi-am dat seama că nu mai simțisem asta de când părinții mei muriseră.

    Din nou, ce naiba era în neregulă cu mine? 
    ‎
    ‎Am auzit un mic clinchet, înainte ca ușa să se deschidă. Respirația mi s-a oprit când am văzut că oprisem la etajul trei. M-am făcut mică în colțul liftului, ținându-mi capul în jos. Poate dacă nu făceam contact vizual sau vreo mișcare, nu mă vor vedea. Măcar speram.

    O femeie a intrat în lift, butonând telefonul. Nu voiam să risc să mă uit în sus, așa a mi-am ținut privirea pe balerinii ei joși. Din fericire, a ieșit la următoarea oprire, la etajul unu și am închis rapid ușile, înainte ca oricine altcineva să intre.

    Am respirat ușurată când ușa liftului s-a deschis din nou, dând cu privirea de ușa din față a unei mașini. Reușisem să ajung in garaj fără să fiu prinsă!

    Sfinte Dumnezeule, sunt atât de multe mașini în garajul ăsta! SUV-uri, Ferrari-uri, Sedans, chiar și o drăcie de dubiță. Nu-mi pot abține un chicot la gândul cu Colton conducând o dubiță.

    M-am uitat împrejurul meu după orice m-ar fi putut ajuta. Singurul lucru pe care îl vedeam înafară de mașini era — nu putea fi posibil. Era mult prea ușor.