Found by an Alpha✓

Capitolul 37

     Am tresărit panicată. Tot ce se întâmplase în ultimele zile mă bântuia ca un film de groază.

    Îmi era teamă să-mi deschid ochii, să realizez că totul a fost un vis și că eu încă eram în acea celulă cu Lana și Nora. Că torturile lui Ezra abia începuseră iar gândul că avea și alte idei cu mine, mi-a trimis fiori pe șira spinării iar buzele au început să-mi tremure.

    Niște degete au început să călătorească de-a lungul feței mele, lăsând o dâră de furnicături în urmă. Inima a început să-mi danseze în piept când degetele s-au transformat într-o palmă care s-a presat ușor de obrazul meu. Știu că am vânătăi și mai știu că atingerea trebuia să doară, dar nu am simțit nimic.

    Era confortabilă, caldă și blândă atingerea lui, de parcă aș fi fost o sticlă care s-ar fi spart dacă ar fi apăsat mai tare.

  — Și eu te iubesc, a șoptit ușor, degetele lui mângâindu-mi părul.

    Un zâmbet ușor îmi juca pe buze când am deschis ochii. Ochii lui ciocolatii se uitau la mine cu așa de multe emoții în ei încât mi s-a oprit respirația. Am încercat să mă lupt cu lacrimile, dar au câștigat, căzându-mi pe obraji doar pentru a fi șterse de degetul lui Colton.

  — Ești aici, vocea mea era sugrumată, ochii mei ațintiți în ai lui.

  — Întotdeauna voi fi aici. Dar am întârziat puțin și nu o să mă iert niciodată pentru asta, degetele lui se plimbau de-a lungul brațului meu înfășurat în ghips, având ochii rătăciți.

    Oricât de mult uram acel ghips și durerea, nu puteam schimba nimic. Nu ar fi dus la niciun rezultat. Trebuia doar să trecem peste, și să-l lăsăm pe Ezra acolo unde aparținea, în trecut.

  — Nu vreau să mai părăsesc acest pat, a șoptit el inhalând o gură mare de aer și oftând. Dar ceilalți ne așteaptă.

    Am zâmbit la cuvintele lui, dar nu i-am răspuns. În schimb, mi-am ridicat capul și i-am capturat buzele cu ale mele, într-un sărut care ne vindeca toate rănile sufletești. Buzele lui erau moi, mișcându-le cu blândețe peste ale mele. M-a răsucit cu spatele pe saltea, dar s-a oprit și s-a tras deoparte când am icnit din cauza durerii provocată de coaste.

  — Hai să mergem, până nu te rănesc și mai tare. Expresia lui era torturată de sentimentul de vină, iar eu nu știam cum să reacționez.

    Nu era vina lui că eram rănită, iar dacă coastele mele n-ar fi protestat la fiecare respirație, am fi putut duce sărutul mai departe, mult mai departe. Dar nu era timpul.

  — Cum te simți? l-am întrebat, urmărindu-l cum se dă jos din pat și merge în dressing, întoarcându-se cu un tricou în mână. Nu m-am mișcat. Mă mulțumeam doar cu admiratul priveliștii.

  — Eu ar trebui să te întreb asta, kitten. Colton s-a așezat în genunchi lângă pat în fața mea, întinzându-și mâinile către mine.

    Jur că m-aș fi putut topi sub privirea lui drăgăstoasă. M-a ridicat ușor în brațe, așezându-mă pe marginea patului. Mă așteptam să mă doară, dar nu am simțit nimic. Doar furnicături și căldură, un sentiment pe care l-am simțit din plin.

    Niciodată nu am crezut ce se zicea: acasă este locul unde se află inima ta. Am crezut că 'acasă' era doar un loc unde dormeam și îmi țineam lucrurile personale. Colton mi-a demonstrat cât de mult greșisem crezând asta.

    Acasă erau ochii și zâmbetul lui. Erau micile săruturi care trezeau dorința din mine și sentimentul de împlinire, după atâta timp în care m-am simțit pierdută.

    Colton mi-a mângâiat pielea picioarelor goale, blând, ridicându-mi-le pentru a mă îmbrăca cu o pereche de pantaloni scurți. Gestul a fost atât de intim și personal, că aproape mi s-a oprit respirația. Ochii lui fac contact cu ai mei încă o dată înainte să-și preseze buzele de ale mele, trăgându-mă ușor în brațele lui.

    Merge ușor spre scări, dar chiar dacă ar fi fugit cu mine în brațe, tot aș fi suportat. Doar să fiu în brațele lui, îmi era de ajuns. Nu știam unde mergem, dar nu-mi păsa, atâta timp cât Colton era lângă mine. Mă uitam la profilul lui, memorând fiecare trăsătură, linie, curbură, care aparțineau perechii mele.

  — A-Avery? o voce micuță străbate până la mine, trăgându-mă din tranșă.

    Aș fi recunoscut vocea lui Liam oriunde, și am auzit-o sunând astfel doar o singură dată. Când i-am spus faptul că părinții noștri nu aveau să se mai întoarcă acasă. Era speriat că ceva avea să se întâmple cu noi, dar l-am asigurat că nimeni nu avea să-l ia de lângă mine.

    Acum, era speriat pentru alt motiv. Colton s-a oprit brusc iar eu încă îmi țineam capul ascuns în pieptul lui. Îmi era teamă să-l las pe Liam să mă vadă în halul ăsta, iar Colton și-a dat seama, dar oare aveam altă opțiune? Să-l evit timp de șase săptămâni până când rănile îmi sunt vindecate iar ghipsul este dat jos?

    Mi-am întors capul ușor, dând de o pereche de ochi înlăcrimați. Liam îmi cercetează fiecare vânătaie, oprindu-se cu ochii la mâna în ghips. Mi-am deschis ochii încercând să găsesc cuvintele potrivite, dar nu a ieșit nimic.

    Înainte să spun ceva, suspinele și sunetele de surpriză mi-au îndreptat atenția spre micul grup de oameni din încăpere. Liam și-a întors imediat capul, ascunzându-l în poala lui Zoey, în timp ce eu mă axez pe Kristi. Toate rănile ei erau aproape vindecate. Stătea cu mâinile la gură și ochii măriți de șoc. Nu cred că se aștepta să fiu atât de rău. Lacrimile i-au umplut ochii, înaintând un pas spre mine.

  — Oh, scumpo, vocea ei clachează într-un suspin, în timp ce se grăbește spre mine și Colton.

    El m-a lăsat pe picioarele mele, dar m-a înconjurat cu brațul său. Atingerea lui era blândă, pentru a nu-mi cauza vreo durere, dar fermă, pentru a-mi da de înțeles că era acolo pentru mine. El era mai mult decât aș fi putut merita, și aveam de gând să mă agăț de el cu tot ce aveam.

  — Cu grijă, mamă, a atenționat-o Colton când ea m-a îmbrățișat.

  — Tu să taci! Încă sunt supărată pe tine, Colton Oliver! Nu mi-am putut abține zâmbetul când i-a rostit celălalt nume.

    Știam ce înseamnă. Când mama îmi folosea celălalt nume, știam că dădusem de belea. Mi-am făcut un semn în minte, pentru a reține numele pentru mai târziu, în timp ce am mângâiat-o blând pe spate.

    Ochii mi se întâlnesc cu ai Lanei, cu Zoey, apoi cu Nora, care mi-a zâmbit ușor.

    Ultima oară când am văzut-o, era inconștientă în acea celulă. Spre deosebire de Kristi, corpul ei încă mai avea vânătăi vizibile.

    Kristi m-a condus spre canapea în timp ce ceilalți se uitau la mine ci fețele triste. Era destul de iritant. Știam că arătam probabil, ca un sac de box umblător, și sincer, mă simțeam ca unul. Dar aveam să fiu bine. Mă uit la Liam care mă privea pe sub gene. Când ochii noștri au făcut contact, și-a îngropat fața în umărul lui Zoey. Acea acțiune m-a rănit mai mult decât orice.

  — Liam, l-am strigat ușor, deschizându-mi brațele pentru a-i oferi o îmbrățișare.

    Capul lui micuț a dat din cap în semn dezaprobator, dar nu s-a uitat la mine. Mi-am lăsat mâinile pe lângă corp, avea nevoie de timp. Lana și Nora au început să povestească cu Kristi, întrebându-mă din când în când câte ceva, iar eu le răspundeam politicos.

    Dar nu mi-am dezlipit ochii de la Liam. Colton pare că a observat faptul că eram distrasă, așa că s-a ridicat și mi-a sărutat tâmpla. Și-a întins mâinile spre Liam care s-a dus la el în brațe, agățându-se ca de o funie de el. Colton mi-a făcut cu ochiul, înainte de a dispărea cu Liam în bucătărie.