Found by an Alpha✓

Capitolul 29

   
    Au trecut trei zile și nu am mai auzit de Colton de când a sunat să vadă ce facem. Chiar dacă toată conversația a fost între el și Kristi, iar ea a țipat tot timpul, nu am reușit să vorbesc cu el.

    Zilele astea au fost perioada cea mai lungă de timp în care nu l-am văzut pe Colton. Chiar și când a fost în comă, mergeam la el de 3-4 ori, sau nu plecam deloc de lângă el.

    Voiam să se termine totul, doar pentru a-l putea vedea. Numele Ezra suna oribil și, deși, Colton se arătase plin de milă, nu-mi puteam dorii decât ca Ezra să fie omorât, pentru a evita toată această încurcătură.

    Mă făcea să mă simt o persoană oribilă, dorind moartea cuiva, doar pentru a-l avea din nou pe Colton aproape. Ce fel de persoană gândește în felul acesta? Ce ar fi zis părinții mei despre acest lucru?

    Vedeam cum, ușor, soarele începe să răsară. În cameră era liniște de mormânt, auzeam doar respirația lui Liam. A avut parte de câteva zile foarte palpitante alături de ceilalți copii, și merita acest lucru. Însă eu eram distrusă. Și de parcă nu ar fi fost de ajuns, eram înconjurată de toată familia lui și amintirile din copilărie care-mi aduceau aminte de el în mod constant.

    Știam că mă atașasem de el, dar niciodată nu m-am gândit că neavându-l prin preajmă îmi va cauza durere fizică. A început cu o durere de cap a doua zi după ce am ajuns aici, iar acum aveam febră, și întreg corpul mă durea. Să nu mai menționez faptul că eram foarte emotivă.
   
    Ieri plânsesem pentru aproape o oră pentru că Liam i-a spus ,,bunico” lui Kristi. Știam că era mic și că nu înțelegea. I-a auzit pe ceilalți copii strigând-o așa și a început și el. Dar odată ce cuvântul i-a părăsit gura, tot ceea ce puteam gândii erau bunicii noștrii care au murit înainte ca Liam să fie născut.
   
    Toată lumea s-a uitat la mine speriată când am dat drumul suspinelor, dar apoi m-am dus in camera mea, unde m-am încuiat și am plâns singură.
   
    Am oftat, realizând faptul că nu mai aveam cum să mai adorm la loc. Aveam prea multe lucruri în cap, și nici nu mă simțeam bine. De ce era așa cald în cameră? M-am ridicat ușor din pat pentru a nu-l trezi pe Liam, și m-am îndreptat spre ușă pe vârfuri.

    Îmi simțeam corpul greu și încins, cu siguranță urma să răcesc, deși era prea cald afară. Am coborât scările largi și lăcuite, urmând drumul către bucătărie. Aveam nevoie de ceva rece care să-mi potolească fierbințeala pielii.

    Am găsit-o pe Kristi în bucătărie, pregătind micul dejun.

  — Bună dimineața, draga mea. Cum ai dormit? mi-a zâmbit ea drăgălaș.

  — Bună dimineața, Kristi. Am fost puțin agitată cu toată povestea asta, dar sunt bine. Te ajut cu ceva?

    M-am întins pentru a-i lua bolul cu salată din mână și a-l pune pe masă, dar mi-a dat peste degete.

  — Avery, nici să nu te gândești! Vreau să te simți cea mai răsfățată, așa că înafară de a sta și a povestii cu mine, nu-ți dau voie să faci altceva.

    Felul în care mi-a zâmbit, poznaș și complice, m-a relaxat puțin. De când am ajuns, a fost mereu în jurul meu, gata să-mi îndeplinească orice dorință. Țineam la femeia aceasta, pentru că îl regăseam pe Colton foarte mult în comportamentul și zâmbetul ei. Gândul la Colton mi-a provocat un alt val de fierbințeli în tot corpul. Privirea mi s-a împăienjenit și m-am prins de marginea mesei pentru a-mi păstra echilibrul.

    Kristi rămăsese cu tigaia în mână și mă privea îngrijorată.

  — Ești cam îmbujorată. Te simți bine?