Found by an Alpha✓

Capitolul 21

  — Arăți foarte frumos, Luna, m-a complimentat Lana, în timp ce mă roteam în fața oglinzii pentru a mă admira.

     Aparent, era necesar ca atunci când Luna era introdusă, să poarte o rochiță albă, imaculată. După ce am făcut un mic atac de panică din cauza faptului că nu aveam o astfel de rochie, Lana m-a liniștit, împrumutându-mi una, spunându-mi că avea să arate bine pe mine.

    Să fiu sinceră, semăna cu o rochie de nuntă lejeră, perfectă pentru vară, dar era confortabilă. În mod normal, nu purtam alb, adică, avându-l pe Liam prin preajmă, e aproape imposibil să rămână hainele la fel de albe, dar era posibil "să uit" să înapoiez rochia aceea.

     Părul meu era prins într-un coc dezordonat dar totuși elegant, și am fost șocată când Lana a reușit să-l facă doar după un tutorial de pe YouTube. Mi-a făcut machiajul cu culori deschise si aproape insesizabile. Nu-mi venea să cred că cea din oglindă era reflexia mea.

  — Mulțumesc din nou, Lana. Nu știu ce m-aș fi făcut fără tine, am spus sinceră, trăgând-o într-o îmbrățișare strânsă.

    M-am întins după o pereche de opincuțe pe care le adusesem cu mine, dar Lana mi le-a smuls din mâna de parcă aș fi fost un copil neascultător.

  — Ce este?

  — O Luna nu poartă papuci când merge să-și întâlnească haita.

  — Serios? De ce? Lana a dat din umeri.

  — Nu știu. Cred că pentru a-i fi mai ușor să se transforme și să fie în fruntea varcolacilor când va alerga.

  — Dar nu sunt un vârcolac? Trebuia să fie o constatare, dar a ieșit mai mult a întrebare.

  — Ei bine, ești prima Luna umană de mult, mult timp. Deci probabil că ne vom da seama de mersul lucrurilor la fața locului.

      Am aprobat absentă, privindu-mă în oglindă. Nu puteam face față zbuciumului continuu în care se afla stomacul meu. Îmi doream ca în acel moment Colton să fi fost lângă mine. Nu mi se părea corect ca eu, fiind perechea lui Colton, să fiu introdusă haitei fără el.

    Dacă nu mă plăceau? Dacă ar fi crezut că haita lor ar fi fost mai slabă cu o Luna umană? Adică, nu eram un lider. Niciodată nu am avut grijă de cineva înafară de eu și Liam, și uite unde ne adusese grija mea. A trebuit să-mi dau hainele jos pentru bani și am fost răpiți!

  — Ce e în neregulă? Lana și-a pus mâinile peste ale mele, oprindu-le din frenezia nebună cu care aranjam continuu poalele rochiei. Am oftat uitându-mă la picioarele mele goale.

  — Se simte atât de greșit fără el.

  — Știu. Dar haita trebuie să știe că Luna este aici pentru ei. Mi-a zâmbit încurajator, punându-și o mână pe umărul meu.

    Am încercat să zâmbesc înapoi, dar a ieșit mai mult o grimasă. Haita avea nevoie de Alpha, iar eu aveam nevoie de Colton.

  — Jace spune că a venit timpul. Toată lumea este afară. Ochii mei s-au mărit la auzul cuvintelor ei, inspirând adânc de câteva ori.

    Lana mi-a zâmbit din nou, apoi a deschis ușa.

    Doar respiră. Câte un pas pe rând. Nu cădea. Totul va fi bine.

    Mi-am repetat acele cuvinte în cap tot drumul cu liftul spre parter. Cu fiecare etaj pe care îl coboram, inima mea bătea din ce în ce mai tare. Când am ieșit din lift, inima parcă ar fi vrut să-mi iasă din piept și s-o ia la sănătoasa.

    Murmurele mulțimii adunate se puteau auzi din casă, în timp ce ne îndreptam spre ușă. Haita era mult prea mare pentru a încăpea toți în vilă, așa că se adunau pe pajiștea imensă din fața ei, atunci când era nevoie. 

  — Suntem atacați?

  — Unde este Alpha?

  — Ce o să ne facem?

    Voce după voce țipa întrebările, înainte ca Jace să strige pentru liniște.

  — Fiind Beta-ul vostru, cer respectul vostru. Ca de obicei, când Alpha este plecat, eu conduc aici. V-am adunat aici pentru a vă informa de ceea ce se întâmplă, vocea lui era clară și tare.

  — Alpha a fost rănit în timpul ultimului atac, încercând să protejeze mai mulți războinici. Dar este pe mâini bune!

    Haita a erupt în țipete și șușoteli.

  — Liniște! a bubuit vocea lui Jace, și instant, tot zgomotul s-a oprit.

  — Nu este nevoie să ne panicăm. Avery, poți, te rog, să vii aici?  Am luat o gură mare de aer și am ieșit pe ușă.

     Gura mi s-a deschis ușor la vederea tuturor ochilor care mă priveau confuzi. Niciodată nu mi-au spus câți sunt, și am crezut că sunt puțini vârcolaci. Dar stând pe pajiștea din fața casei, ar fi fost probabil cinci sute, sau mai mult.

    Jace mi-a oferit un zâmbet, apoi m-a împins ușor în față. Toți se uitau la mine, unii curioși, alții cu ochii mari și suspicioși. Au început să șoptească între ei, dar nu reușeam să aud.

  — Da, este adevărat. Aceea este mușcătură lui Alpha. Și-a găsit sufletul pereche!

    Bazându-mă pe fețele lor șocate, mă așteptam să protesteze și să comenteze.

    Am tresărit ușor când haita a erupt în urale. Jace a chicotit când mi-a văzut fața șocată, dar a zâmbit fericit. Ochii mei au cercetat fiecare persoană. Toți aveau zâmbetul până la urechi și aplaudau încântați.

    Ochii mi-au căzut pe un Liam care zâmbea trist, stând pe umerii lui Ben. Probabil că nu știa ce se întâmpla, dar de ce arăta de parcă ar fi fost gata să plângă? Lana mi-a urmărit privirea. Imediat ce l-a văzut pe Liam, l-a dat jos și l-a îmbrățișat strâns.

  — Liniște! a urlat Jace. Încerca cu disperare să îi liniștească, dând frenetic din mâini, dar degeaba.

    Toți ochii erau îndreptați spre mine.

    Mi-am dus un deget la buze, sâsâind ușor, iar cealaltă mână mi-am ridicat-o în sus, coborând-o ușor. Era semnul universal pentru a face lumea să tacă.

    Am fost luată prin surprindere de cât de repede s-au liniștit.

  — Lupii lor te recunosc ca fiind Luna, chiar dacă nu am spus-o, mi-a șoptit Jace doar pentru ca eu să aud.

  — Mulțumesc pentru faptul că v-ați adunat aici într-un timp atât de scurt. Vă puteți întoarce la treburile voastre, în timp ce ea se va întoarce la perechea ei.

    Liam a venit în fugă până la mine, îmbrățișându-mi piciorele și suspinând ușor. M-am aplecat pentru a mă uita în ochii lui, dar îi ținea ațintit în jos.

  — Aves, Colton s-a dus unde sunt mami și tati? Gura mi s-a deschis involuntar și mă simțeam ca un pește pe uscat, încercând să găsesc un răspuns.
 
    M-am uitat înspre Jace, Lana și Ben, iar ei mi-au zâmbit trist.
   
  — De ce ai crede asta? l-am întrebat blând, trecându-mi mâna prin părul lui.
 
  — Jace a spus că e rănit. Iar mami și tati au fost răniți înainte să plece. I-am îndepărtat o lacrimă de pe obraz cu degetul mare, apoi l-am tras într-o îmbrățișare strânsă.
 
  — Colton s-a îmbolnăvit, exact cum ai fost tu când ai ieșit afară fără papuci pe timp de iarnă, îți amintești?
 
  — Îi putem face supă! Pe mine m-a făcut să mă simt mai bine! Un mic chicot mi-a scăpat, aprobând propunerea sa.
 
  — Ok. Dar momentan doarme. Deci, de ce nu-i facem supă atunci când se trezește?
 
  — Ok. Am zâmbit iar el a dat din umeri.

    M-am uitat la Jace care era în urma noastră, când, parcă, realitatea m-a pocnit peste frunte, făcându-mi zâmbetul să se risipească.

    Dacă nu avea să se trezească?