Valuri arse

Scenă

  În total, am trăit aproximativ 184 082 de ore.

  Am văzut cum Soarele moare de 1032 de ori, iar valsul etern al Lunii ce cuprinde copacii cu lacrimile sale de argint îmi este întipărit în minte sub forma unei scene, unde o frumoasă doamnă își trăiește visul dirijat de doi pași și o numărătoare infinită. Unu, doi. Unu, doi. Din antreu, orologiul își cântă melodia de salut a nopții. Prezența sunetelor difuze îmi este alungată de toboșarul cu plete verzui, ce-și caută scăparea prin codul Morse într-un geam. Nu știu dacă încrețiturile-mi schițate pe frunte se îneacă în disperare  sau într-o stare de euforie cumplită. Simt scrijelitul crengilor pe propia-mi piele, deghizat în valuri de sudoare și mișcări involuntare ale corpului. Conștiința îmi șoptește să fug, însă strigătul disperat al curiozității morbide îmi ridică trupul întemnițat spre vestibulul scufundat în propiile-mi temeri. Scârțăitul ușii mă alungă, iar otrava fricii îmi circulă prin piele, evidențiindu-mi venele strident schițate în încordarea ce-mi cuprinse trupul. Irișii încearcă să-mi lumineaze vestibulul. Fluturii timpului sângerează pe petalele ceasurilor. Sunt conștient că nu mai pot respira. Învelit într-un pardesiu negru, cineva stătea în pragul ușii. Cineva mă privea.