Valuri arse

Recital

 Apa era tulbure și cerul plângea 

 Când serafimul cu aripi arginti singur te-a lăsat 

 În această sală de spectacol pustie, 

 Unde totul părea un coșmar furat dintr-o pagină vie. 

 Zăceai singur într-un colț prăfuit 

 Unde pânzele de paianjan îți cântau cântece absurde 

 Cu a lor țesături albe îmbibate în sânge. 

 Iar chipuri încețoșate îți compuneau serenade 

 Și tu plângeai și le alungai, 

 În întunericul absent c-o sabie disperat loveai. 

 Dar cerul plesnea și arunca cu fulgere 

 Strigătul tău disperat încerca să le alunge... 

 Cu lanțuri de oțel acesta te înconjura 

 Și cu ardoare unui copil, lent el te strângea. 

 Mii de suspine chinuite tavanul a adunat 

 De vocea ta angelică nu s-a mai săturat. 

 Iar tu, spectactor cu ochii roșii, înlăcrimați,

 Priveai jalnicul spectacol de păpușari 

 La care se părea că tu primeai rolul principal. 

 Actorul chinuit, forțat să cânte într-un recital al morții 

 În această sală de spectacol pustie 

                                Într-o tragică scenetă vie.