Valuri arse

Scrisoare

  Sună patetic, nu? Să spui că o vei iubi până la sfârșitul Timpului, când tu ar trebui să fi conștient mai întâi de propia ta moarte. Nici ea nu va trăi o veșnicie. La urma urmei, să aduci într-o discuție un astfel de cuvânt privilegiat necesită multă pregătire dar, mai ales, foarte mult timp. O spun pentru că prin definiție veșnicia este nesfârșită. Iar prin practică, imposibilă.

  Ca un paragraf suplimentar, menit să fie dat pradă uitării, Timpul nu va încetini niciodată, căci Timpul e un arbitru neutru. Nu se uită înapoi, cum nu se uită nici înainte. Privește precaut prezentul. Îl admir, știi? Circumstanțele sunt lucruri inutile pentru el. Reușește să rămână mut, atât în exterior, cât și în interior. Indiferent de numărul de lacrimi cu care îl vom hrăni, el va continua să observe în tăcere culorile lumii noastre. Timpul e o infinitate de pace tăcută, indisponibilă pentru noi. Iar eu tânjesc după acel loc și întind mâna, încercând să prind puțin din savoarea sa. Dar îmi e imposibil, la fel cum celor doi le-a fost imposibilă iubirea eternă. Cum spuneam, sună patetic, nu?
 

Cu stimă, 
  Dan.