Valuri arse

Steaua

 Adesea te zăresc pe-o stradă neagră hoinărind singur. 

 Țin minte că te-am întrebat odată unde îți e gândul, 

 Dar n-ai răspuns, ai continuat să mergi. 

 De ce nu vrei să te oprești? 

 Într-o zi, ai adus o pungă spartă, 

 Nu mai mare ca o nucă deșartă. 

 În ea, țineai captiv un val alb desenat pe-o coală 

 Ce tremura ca o flacără pierdută pe-o hartă goală. 

 Și când nu priveam, în marea neagră l-ai aruncat 

 Iar el a prins aripi și s-a îndepărtat, 

 Și-a explodat pe cerul îmbibat în culori reci, 

 Pe când scânteile lui desenau aurore verzi.