Valuri arse

Somn ușor

 Este mijlocul nopții, iar noi luăm parte acelui punct în care luna își oprește razele din a împodobi copacii cu al ei clar înghețat, iar norii fug, lăsând cerul să respire pentru o ultimă dată. Și ne hrănim cu ale lui bule de oxigen, stele înfometate ce ard, ce așteaptă cu o răbdare infinită dorințele noastre și se hrănesc cu inimile ce greu mai bat în noi. Singurătatea întunericului este alinată de un vânt călduț. Cutreieră țesăturile de nervuri ale orașului, purtând pe ale sale aripi gândurile ce nu ne lasă să ne odihnim chipurile îngreunate de griji. Domol o pană cade, țesând în aer cu al ei vârf cuvintele ce nu le-am regăsit de-a lungul zilei. Căci dacă am putea, le-am azvârli pe toate într-un colț al propii minți, încuind ușa și aruncând cheia pe fereastră - și nu le-am mai da drumul. Însă acum închidem ochii, purtați de zorii proaspeți a noii zi într-un ocean al cărui apă este poluată cu propia noastră imaginație. Și nu vedem niciodată finalul nopții, ci ne revedem îmbălsămați în lumina răsăritului.