Valuri arse

Pasaj

 Copacii erau trupurile inerte ale oamenilor ce treceau indiferenți strada. Ramurile lor, sentimentele ascuțite ce doreau să iasă din pieptul acestora. Frunzele, haina de oțel ce potolea strigătele de ajutor... și chipurile oamenilor ce treceau strada, erau goale. 

    

  Pe o stradă dezbrăcată dintr-un oraș pustiu, zăcea o fată gri. În jurul ei, scame străvezii dansau singure în aer. Soarele părăsise de mult cerul. Lacrimile lui udau obrajii fetei. Plângea după dragostea de mult pierdută. Nu știa ce era Timpul, dar dacă ar fi știut, ar fi simțit că trecuse o viață și încă un pic de când nu a mai simțit blândețea cu care îl atingea, glasul dulce ce îl alinta, îmbrățișările ce îl făceau să râdă. Fata gri putea jura că l-a auzit strigând după ea, dar cuvintele fuseră acoperite de un tunet puternic. 

  

  O scamă argintie se apropie amenințător de mult de fata gri. Suratele ei doar spuseră să nu facă această greșeală, că îl va tăia cu o lamă, dar scama argintie era fermecată de fața ce zăcea singură pe acea stradă. Privea cerul cu o ardoare ce ar înfiora atingerea focului într-o zi geroasă de iarnă. Tot ce își dorea scama era o sărutare, una cât de mică. Își imagina vârful unui ac de cusut și, luat de o paloare de vânt, făcu o tumbă veselă, mulțumită. Doar să-i atingă puțin rozul buzei. Doar să-i simtă căldură amestecându-se cu sângele ce-i alerga nebunește prin corp. Trecu un minut. Două. Trei. Zece. Era lângă ea. Fata gri își încruțișă privirea. Se încruntă, iar scama alunecă în aer spre înapoi. Fata își ridică leneș mâna. Curiozitatea i se putea citi pe chip, dar nu părea grăbită. Scama argintie se apropie, sfioasă, mai mult. Și mai mult. Atât de mult, încât începu să-și simtă emoția tremurătoare din palmă și, înainte de a putea fi răsfățată în sfârșit de atingerea ei iubitoare, fata gri zâmbi. Scama argintie luă foc.  

  

  Era vară. O fată gri zăcea singură pe o stradă nelocuită de nimeni. Scamele nu și-au continuat dansul fermecat, ci au plecat, speriate. Cerul și-a regăsit iubirea. Copacii rămaseră indiferenți față de trecătorii cu chipuri fără expresie. Fericirea se ascundea după frunzele ce urmau să acopere asfaltul rece. 

  ...nimeni n-a înțeles povestea fetei.