Valuri arse

Chitara Jack

 Extenuat, te sprijini de spătarul scaunului ce scârțâie sub greutatea trupului tău, dar nu înainte de a-ți lua sufletul în brațe și de a începe să-i apeși corzile subțiri ce-l împrejmuiesc. Îți este greu să faci altceva cu sentimentele ce le resimți în pieptu-ți îndurerat. Iei o gură de aer și uiți să-ți mai închizi perechea de buze în sărutul rudimentar de până atunci. Un deget stângaci îți alunecă emoționat și mâna ta, deși hotărâtă să-și înceapă recitalul, tremură peste corzi. Odată ce ai început, norii acoperă strălucirea soarelui de afară și din pământ se înălță iarbă ca de aur. Grădina din fața casei tale nu mai există. Solitar în mijlocul câmpului apărut stătea ostenit un copac bătrân. De ramurile sale se țineau cu disperare două frunze ruginii, încercând zadarnic să prelungească o poveste de iubire. Însă timpul se scurge încet, și odată cu el cele două frunze căzură pe pământul înghețat. Din cerul cenușiu se prelinge un prim fulg de nea. Micuțul erou se topi alene peste cele două ființe vlăguite, ajutat de o dorință ce o nutrea adânc în focurile sufletului său, și încercă astfel să le spele durerea.

 Nu mai ești atât de încordat ca la început și nu-ți mai simți colțurile ochilor atacate de emoții venetice. Totul devenise intim. Iarba ce mai devreme se legăna ușor sub impulsurile vântului de toamnă, era acum acoperită de un strat subțire de zăpadă. Câteva ciori privesc indiferente la oceanul alb întins în fața lor. Gerul îți îngheață revolta de emoții nedrepte ce înainte de a începe să cânți se agita în interiorul tău. Te simți în siguranță privind micile flori ce prind curaj și apar voinicește deasupra zăpezii. Curând, câmpul ce se topea sub multitudinea de ghiocei se amestecă cu albastrul cerului cristalin de primăvară, și observi cum mâna ți se îneacă în marea pe care valurile alergau neastâmpărate. Sunetul lor flegmatic, pe când se aruncau nepăsătoare în brațele stâncilor răzlețe, mângăia tristețea apei la pierderea altui copil. Și existența sa se rătăcea în neant sub privirile feerice ale îndrăgostiților de pe mal. Simfonia zidea castele de emoții în inimile oamenilor, transpuse mai apoi pe nisipul fierbinte îmbăiat în raze de soare. În depărtare, glasuri candide de copil își strigau fericirea. Cerul privea scena zâmbind.

 Îți pui chitara deoparte și răsufli dioxidul de carbon din plămâni, contaminat cu tristețe. Ești liber acum.