Valuri arse

The Hemorrhage of Mankind #2

 Dacă ar putea fi o pasăre, și-ar dori să devină o stea cu aripi din lemn, cioplite de un meșter înțelept. Ar zbura împreună cu ceilalți aștri pe cerul pictat în nuanțe de negru, și ar dărui lumină ființelor acoperite de umbra nopții. Le-ar zâmbi adolescenților fugiți de-acasă, a căror chipuri privesc melancolic ceaiul vopsit în albastru. Acea aromă așezată într-un colț de cer părea singura dovadă că soarele a încălzit vreodată marea rece de stele. Iar el ar asculta cu atenție cuvintele modelate în doleanțe cunoscute doar de adâncul sufletelor de copil. Nu le-ar da drumul, și dacă ar putea, le-ar lega pe toate de ața unui balon, pentru a fi sigur că nu vor fugi departe de acesta.

 Un zgomot ascuțit îl atenționă pe băiat că se apropie cineva. Bătăile alerte ale inimii sale îl îndemnau să fugă, însă acesta se ridică, îsi scutură pantalonașii rupți pe alocuri de praf și privi în depărtare cu ochii săi ca de mazăre. Botul umed al lui Rufus îi gâdila podul palmei. Luca îi aruncă o privire aspră, mustrându-l din privire pe micul – și singurul – său prieten. „Nu acum!”, încercă să articuleze printre buze. Fiind așa departe de strada principală, nu prea treceau oameni prin acel tronson. Și nu vroia să se întâmple ca data trecută, când acea femeie s-a întors grăbită pe călcâie când dădu cu ochii de băiețaș.

 Însă în acea seară, nu mai era o femeie persoana care îi trecea teritoriul. Era un bărbat masiv, îmbrăcat într-un costum pe care Luca îl estimă ca fiind foarte scump. Umerii îi erau țepeni și mâinile strâns împreunate la spate. Alimentat cu un fel de admirație, tânărul încercă să imite aceași poziție elegantă. Însă, spre deosebire de acel domn, el nu avea mustață, nici părul frumos pieptănat – și ce să mai vorbim de pipă? Puloverul lui era construit din petice multicolore și avea picioarele desculțe. Probabil nici nu mirosea bine, însă îi era frică să verifice: nu ar fi putut suporta să aiba un alt lucru pe conștiință.

 Musafirul ce se afla acum la mai puțin de câțiva centimetrii depărtare de Luca își opri trupul cu greutate. Ecoul pașilor lui apăsați încetă să mai răsune între cele două blocuri ce formau un fel de culoar, iar băiatul înghiți în sec. Era mult mai înalt ca el, și dacă ar face ceva greșit, pumnul bărbatului i-ar lăsa o vânătaie urâtă. Deși nu ar fi fost prima dată când se întâmplă, Luca încă se temea de astfel de gesturi agresive.  De-a lungul timpului, trupul lui firav fu acoperit de numeroase cerculețe purpurii.

–  Îmi pari băiat bun, îi spuse într-un final o voce groasă și foarte înceată. Uite, continuă, băgându-și mâna adânc în buzunar în timp ce fumul se înălța din pipă, ia aici zece lei. Cumpără-ți ceva frumos, puștiule.

 Nu-i zâmbi, însă mâna sa aspră îi deranjă părul murdar. Și necunoscutul își continuă drumul, cu umerii drepți și o statură asemănătoare cu a unui locotenent important. Un cântec fluierat se auzea din depărtare. Rufus incepu să latre fericit, probabil simțind bucuria aproape palpabilă a stăpânului său provizoriu. De fiecare dată când îi revedea zgarda verde, băiatul se întrista. Era la fel de singur ca și el, fără un cămin cald sau puțină mâncare. Și totuși, într-o zi, o familie fericită va veni și-l vor lua de lângă băiat. Iar atunci Rufus va alerga prin vânt împreună cu blana sa albă și strălucitoare, în timp ce Luca  încă va aștepta în acel colț murdar de tronson o persoană cu suflet milos, care să-i dăruiască un ban cât să-și cumpere o pâine sau, dacă are noroc, niște salam.

– Sper că vei veni să mă vizitezi din când în când, amice, șopti băiatul în timp ce lacrimi sărate îi udau buzele ridicate într-un zâmbet strâmb.

 Nu-și permitea să fie trist din cauza acestui lucru. Trebuia să fie bucuros că cel care i-a stat alături atâta timp va avea un loc unde să se întoarcă. Trebuia să fie fericit că, într-un final, va rămâne din nou singur.

 Luca se ghemui pe cimentul rece. În timp ce palma sa trecea lent printre firele de păr ale cățelului, băiatul privea cerul înstelat. Se gândea că, dacă cineva îi asculta rugăcinea, atunci avea să-l transforme într-o pasăre nocturnă, o stea cu aripi din lemn, și să-l lase să zboare departe, împreună cu câțiva prieteni și un loc unde avea să se regăsească a doua zi, o casă, cerul.