ANEMONA ( vol 3 )

Și ce dacă sunt eu?

Toată noaptea acei ochi pătrunzători, curioși și flămânzi m-au bântuit.
Deși am dormit destul de mult încă mă simt obosită, nopțile pierdute își pun amprenta asupra mea.
Intru în micuța bucătărie și dau drumul cafetierei care imediat începe să împrăștie mirosul îmbietor și revigorant.
- Te rog să-mi torni și mie o cană.
Intră în bucătărie buna și vechea mea prietenă Miriam, cea cu care împărțeam apartamentul.
- Iar ai venit târziu? îi așez în față o cană plină de cafea în care am amestecat în grabă o linguriță de zahăr.
- Da...
- De ce nu vorbești cu Fino să te retragi din întâlnirile de după? o întreb în timp ce mă așez alături de ea gustând din ceașca mea de cafea.
- Draga mea, tu ești un caz special îți faci impresia că va sări în sus de fericire dacă mă duc la el în birou și îi spun vezi că nu mai vreau să mă culc cu nimeni?
- De ce nu? Doar compensațiile pe care le primești intră în buzunarul tău nu al lui.
- Da ai dreptate, dar așa ne menținem clienții.
- Oare există un alt motiv? Ai întâlnit pe cineva? o întreb râzând.
- Să spunem și așa, îl știi pe ăla care te-a vrut și m-am dus eu în locul tău?
Frânturi din seara trecută, îmi apar în minte, lângă bărbatul cu ochi pătrunzători era acel tip care a vrut să petreacă câteva clipe în compania mea și spre norocul meu nu a insistat atunci când Miriam mi-a sărit în ajutor.
- Pământul către Anemona....
- Da, scuză-mă, mi-a zburat mintea.
- Dacă nu știam prin ce ai trecut aș fi spus că un bărbat te bântuie.
- Niciodată nu se va mai întâmpla asta, îi spun în timp ce mă ridic de pe scaun și îmi spăl ceașca.
- Cum a dormit Maria?
- Bine, trebuie să recunosc că doamna Agripina se descurcă foarte bine cu micuța furtună.
- Dar o și plătești scumpa mea.
- Cine altcineva ar intra în casa noastră și să aibă grijă de fiica unei stripteuze cât este la lucru?
- Câtă muncă de lămurire trebuie să mai duc cu tine după atâta timp? Și striptease-ul este tot un loc de muncă la fel ca și cel de ospătăriță, manichiuristă și așa mai departe.
- Și eu de câte ori vrei să-ți spun că nimeni niciodată nu te va angaja nicăieri dacă află că ai fost prostituată și apoi stripteuză?
- Ești pesimistă draga mea Anemona, eu mă pot angaja oriunde și oricând, ce mă oprește sunt banii și tu știi foarte bine.
- Știu...astăzi vreau să mă duc la cimitir, mă însoțești?
- Bineînțeles, după mergem în mall să îmi mai cumpăr lenjerie.
- Dar ți-ai cumpărat săptămâna trecută.
- Taurul în călduri nu mai așteaptă să mă dezbrac mi le sfâșie.
- Sper că te plătește pe măsură.
- Mai mult decât este necesar.
Scâncetele fiicei mele îmi grăbesc pașii spre camera ei roză plină cu norișori pufoși și mobilă albă.
- Cine s-a trezit ? Hmmm ți-a fost dor de mami?
O iau în brațe și îi sărut fruntea , era atât de frumoasă și perfectă, păcat că semăna atât de mult cu acel ticălos.
- Ce face finuta mea preferată? intră în dormitor și Miriam.
- Ne-am trezit și suntem gata de nouă zi, nu-i așa mami?
O las gângurind în pătuț și îi scot hăinuțele din dulăpior.
Maria, fiica mea, speranța mea, în vârstă acum de 8 luni, este rezultatul unei povesti de iubire, de fapt de iubire vorbim doar în cazul meu.
Coborâm cu greu căruțul imens cele două etaje și ne oprim pe băncuța din fața blocului să ne odihnim.
- Mergem prima dată la florăria din colț să iau două buchete de flori și apoi ne întoarcem și ...
- De ce să ne rotim degeaba? Rămân eu aici până își termină Maria biberonul și tu te duci la florărie.
- Da ai dreptate.
Mă aplec să-i așez pernuța de sub capul fiicei mele și îi sărut mânuța pe care o întinde spre mine.
Îmbrăcată lejer, cu părul prins și deloc machiată , ziua simt că sunt o altă persoană, una normală care se poate amesteca cu ușurință printre lumea grăbită din jurul meu.
Petrec puțin timp în fața florilor viu colorate și pline de viață, pentru mama aleg un buchet de frezii galbene și pentru tata unul de pelinasi roșii.
Le plătesc și ies in grabă mustrându-mă în gând că am pierdut suficient de mult timp, inspectând cele două buchete mă izbesc puternic de bărbatul care tocmai intra în florărie.
Ajunsă cu fundul pe asfalt și cu florile împrăștiate în jurul meu, mă abțin să nu plâng, o mână întinsă în fața mea mă determină să-mi ridic ochii spre bărbatul înalt, avea ochii negri și pătrunzători, îmi zâmbea cu buzele lui pline, deloc deranjat de incident.
Pentru câteva clipe m-am pierdut, era el....bărbatul care mi-a bântuit noaptea și mi-a răpit somnul, încercând să trec neobservată îi ignor mâna și mă ridic în genunchi încercând să strâng florile de pe jos.
- Dă-mi voie să te ajut, dar să știi că nu-i vina mea, se lasă și el pe vine și începe să strângă floare cu floare.
- Nimeni, niciodată nu este vinovat, spun din instinct.
Privindu-l cu coada ochiului el a surâs de data asta cu dinții lui perfect albi.
- Trebuia să fii mai atentă, niciodată nu știi ce te lovește, a spus întinzând spre mine florile strânse de el.
Bucuroasă că nu m-a recunoscut, i le smulg din mână fără să mai spun ceva, mă ridic în picioare, îmi scutur praful de pe pantaloni și plec în grabă de lângă el.
Amețită și bulversată probabil de prezența lui impunătoare și de parfumul lui care m-a încurcat și răvășit atât de tare încât nu reușeam să-mi stăpânesc bătăile inimii.
Mă despărțeau 20 de metri de băncuța pe care stătea Miriam alături de căruțul în care se afla fiica mea când îmi simt mâna prinsă de o altă mâna puternică și întoarsă cu fața spre ....el.
Îl privesc speriată și îmi strâng florile la piept.
- Tu ești? mă întreabă direct.
- Nu înțeleg întrebarea dumneavoastră, îi zâmbesc politicos și mă întorc în speranța că am fost destul de convingătoare, însă mă oprește din nou.
- Tu ești cea de aseară, face semn cu degetul spre mine, chiar dacă era întuneric chiar și atunci când ți-a căzut masca ....ochii tăi sunt unici.
- Domnule, cred că mă confundați, vă rog să mă scuzați dar trebuie să plec.
Rămas încă pe gânduri, cântărind probabil situația profit și îmi schimb sensul de mers, nu voiam să-mi amestec și fiica și îi trimit rapid un mesaj lui Miriam pe care o rog să pornească spre mall , venind și eu din urmă lor.
Conștientă sau nu de prezența lui în urma mea, intru în cimitir și mă îndrept spre mormântul părinților mei.
Sărmanii mei, toată viața lor au muncit pentru viitorul meu ... pentru liniștea mea și totuși eu mi-am dorit să devin model ...și am ajuns ....o prostituată.
Au murit la scurt timp după plecarea mea la Chicago, într-un accident de mașină, nu am putut participa la moartea lor, proxenetul de atunci îmi limita toată libertatea.
În genunchi pe pământul rece și trist, cu fața scăldată în lacrimi simt o mână caldă pe umărul meu.
- Sunt părinții tăi?
Mă ridic rapid și mă îndepărtez de el, era imposibil să se țină după mine, era imposibil să fie aici.
- De ce mă urmărești, ce vrei?
- Liniștește-te nu vreau să-ți fac nici un rău.
- Atunci de ce mă urmărești?
- Iar tu de ce nu recunoști că ești stripteuza de aseară? mă întreabă ironic.
Dacă pentru o clipă am crezut că este cumva diferit de restul, acum m-am convins că m-am înșelat, nu era decât un alt bărbat care își dorea o noapte cu stripteuza ANE.
- Și dacă sunt eu ce? Nu ai loc pe stradă să treci de mine? mă trezesc țipând la el.
- Pot spune și așa, nu uita cum ne-am ciocnit mai devreme.
- Și vrei să-mi cer scuze pentru asta? Poftim, îmi cer scuze pentru neatenția mea, mulțumit?
- Nu prea, își consultă plictisit ceasul exagerat de scump de la mână.
- Atunci îmi pare rău, alte scuze nu am să-ți ofer.
Mă răsucesc pe călcâie și ies pe poarta cimitirului, mă trezesc rătăcind pe străzi , acasă nu puteam să mă întorc de teama să nu afle unde locuiesc, în mall să mă întâlnesc cu Miriam și fiica mea nici nu încăpea vorba.
Intru în prima cafenea pe care o întâlnesc și mă așez la una dintre mesele de la fereastră, imediat îmi atrage atenția bolidul de lux care torcea la volanul căruia era el. Mă felicit în gând pentru că nu m-am dus acasă, în acest moment sigur îmi bătea la ușă și nici în mall.
Tureaza motorul de două ori cât să capteze atenția celor din jur și în special a mea și după o privire aruncată și un pupic în aer dispare.
Atunci am simțit în sfârșit că pot respira în voie , chelnerul care stătea lângă mine de câteva minute bune încă aștepta să îi spun cu ce să mă servească.
- Nu vreau nimic, mulțumesc, mă scuzi....
Mă ridic de pe scaun și ies din cafenea fără să mai adaug un cuvânt în plus, îmi scot telefonul tot privind cu teamă în jurul meu și îmi apelez prietena.
- Miriam pe unde sunteți?