ANEMONA ( vol 3 )

Trecutul meu este...

Emiliano

Ședința asta plictisitoare îmi punea răbdarea la încercare, stăteam pe scaunul ăsta nenorocit de două ore și trebuia să mă arăt interesat de toate cifrele, tabelele, graficele pe care managerii le prezentau .
Trecuse o săptămână de la incident, pfff....o săptămână de un chin chinuit, am evitat orice telefon, mesaj, vizită care venea din partea "bunului meu prieten".
Totuși dacă privim în ansamblul el nu a vrut să trec prin tot tămbălăul ăla, nu a vrut decât să-mi satisfac pofta de caramel dar ...am rămas și flămând și cu buza umflata.
Telefonul meu începe să sune, răsunând în sala de ședințe, uitasem să-l închid, îi resping apelul prietenului meu și îl așez pe masă cu fața în jos.
Telefonul vibrează scurt semn că tocmai primisem un mesaj.

" Răspunde naibii la telefon".

Cum era de așteptat l-am ignorat, dar se pare că nu avea de gând să înceteze, așa că am început să facem schimb de mesaje.

"De ce nu îmi răspunzi la telefon?"

" Nu am chef, mulțumit?"

" O să-ți pară rău pentru că nu mi-ai răspuns, dar totuși îți mai dau o șansă, răspunde!".

Îl ignor și de această dată și primesc din nou un mesaj scurt.

" Bine ....tu ai vrut-o!!!!"

Îmi îndrept atenția spre managerul economic care se apropia de sfârșit și încerc să mă concentrez asupra sondajului pe care acesta îl realizase când pe hol se aude o gălăgie urmată de ...o serenadă cântată de un grup de mariachi.

" Iartă-mă iubirea mea, iartă-ma, jur că nu pot trai fără tine, arăta-ți chipul, mi-e dor de tine . ..."

Un glas puternic cânta melodia de dor și jale și îi privesc pe cei prezenți.
- A cui a călcat strâmb? îi întreb râzând.
Toți aceștia au ridicat din umeri și ies înaintea lor curios de ceea ce se întâmplă.
Când deschid ușa și văd ceea ce nu am crezut că voi vedea vreodată, o închid la loc.
- Domnule Sanchez ce s-a întâmplat? mă întrebă unul dintre ei.
- Nimic, doar că nu vreau să omor pe cineva astăzi.
În speranța că se vor plictisi și vor pleca , melodia se repeta de 3 ori, sătul de circul și asumându-mi ceea ce urma să fac deschid ușa nervos și îmi încep să țip cât mi-au permis plămânii.
- Încetați dracului odată, dacă nu ieșiți de bună voie o să fiți aruncați pe rând de la etaj, îi ameninț pe grupul de muzicieni care erau săracii nevinovați.
- Prietene, nu te plânge, eu te-am avertizat, se apropie Armando de mine întinzând un buchet de flori pe care îl iau și îl arunc în cap.
- Ești prost? Ce dracu se întâmplă cu tine, iar și turnat alcool în tine?
- Greșești prietene , nu am mai pus nimic în gură de 3 zile, ai rămas în urmă.
- Ei află că nu interesează ce faci tu , acum dispari, mă întorc cu spatele la ei și privesc holul plin de angajați care filmau amuzați momentul.
- Înapoi la lucru că vă concediez pe toți!
Ca un mușuroi de furnici descoperit încep să se risipească, inclusiv managerii.
Intru în sala de ședință , nu singur ci cu păianjenul pe urmele mele, mândru nevoie mare de marea lui ispravă.
Fără să-l privesc încep să îmi strâng laptopul pe care mi-l așez atent în geantă, urmat de agendă și stilou.
- A...mergem să mâncăm? Mie îmi este foame, ție nu?
- De la atâta umilința, jur că mi s-au făcut foame.
- Hai frate că nu am vrut decât să mă ierți, jur că îmi pare rău.
Era sincer și asta m-a făcut să cedez, de fapt îmi era și mie dor de el, mă săturasem de Lorena săptămâna aceasta, m-a vizitat în fiecare zi, dar în loc să-mi descarc hormonii nu făceam decât să mă simt murdar și plin de resentimente.
- Mergem să mâncăm?
- Bine, îi răspund scurt și ies din sala de ședințe fără să-l privesc.
Păstrăm liniștea în lift și când ieșim din hotel , îmi apucă brațul și mă trage spre mașină lui.
- Hei, ai zis că mergem la masă.
- Da , mergem să mâncăm ceva.
- Restaurantul este în partea opusă și nu avem nevoie de mașină, încerc să-i explic.
- Nu mergem la restaurantul ăla, mergem să luăm masa în mall.
- În mall? De ce?
- Pentru că nu vreau să-mi cântărească snobii din restaurant mâncarea din furculiță.
- Bine...dar fiecare cu mașina lui!
- S-a făcut , să trăiți!
Asemenea unui cățel așa s-a ținut în urma mea, la un moment dat mergeam bară la bară, probabil de teama să nu îmi schimb direcția.
Înainte să ies din mașină îmi dezbrac sacoul și îl arunc pe bancheta din spate, Armando butonează telefonul în continuare de când intrăm în mall și până ne așezăm la masă restaurantului ales de el.
- M-ai chemat  să te admir cum îți butonezi telefonul?
- Scuză-ma, gata am terminat, își închide telefonul și îl abandonează.
Iau meniul care era pe masă și încep să-l studiez, nu-mi trezea nimic interesul, așa că decid să beau doar o cafea.
- Eu nu beau decât o cafea, îl anunț și îmi lipesc spatele de speteaza scaunului și îmi întind picioarele.
- Cred că și eu la fel, ce mai fac părinții tăi?
- Nu-mi aduce aminte, te rog!
- De ce?
- Mama vrea să redecore casa, acum e și designer, vrea culori mai tari, mobilă mai modernă, e un haos în casă, zilele acestea am înțeles că se mută la fermă până când totul va fi gata.
- Și tu?
- Rămân în apartamentul de la hotel.
- Nici să nu te gândești , te muti cu mine...
- Nici nu mă gândesc nu vreau să-mi încep dimineață auzind cum vomiți, mulțumesc.
- Nu mai beau, ți-am spus doar...
- Hmmm cărui fapt se datorează abstinența ta?
Își reține răspunsul cât chelnerița ne servește cafelele și îl privesc uimit.
- Armando tu ești bolnav? îl întreb îngrijorat.
- Nu, de ce?
- Cum de nu i-ai pălmuit fundul chelneriței?
- Ah....eh, nu mi se pare atractivă.
- Oare ? Avea un fund de brazilianca.
- A da?
Gust din cafeaua fierbinte și mă grăbesc să-mi torn puțin lapte când îl văd că se ridică în picioare cu un zâmbet demn de publicitate, mă întorc și eu curios să văd cauza....și  încremenesc.
Ea și prietena ei se apropiau de masa noastră, mă privește atent și roșește atunci când se apropie de mine.
Aleg să-i arăt că prezența ei este invizibilă pentru mine, așa că îmi scot telefonul și încep să-l butonez.
- Sper că nu ne așteptați de mult, se pare că prietena ei vorbește fără să gândească, drept pentru care primește un cot în coaste.
Nimeni nu mai spune nimic, toată lumea mă privește cu atenție de parcă aș fi un star.
- Amoresito, am văzut o rochie chiar în vitrina magazinului de la parter, se pisicește Mia pe lângă prietenul meu.
Privesc cele două femei printre gene și mă prefac în continuare interesat de telefon.
- Imediat mergem și o cumpărăm amoresito, aprobă fermecat prostul meu de prieten și pleacă fără să-mi spună ceva.
Ea rămâne în picioare în fața mea așteptând probabil să o invit să stea pe scaun, eh! să mai aștepte pentru că am de gând să o ignor în continuare.
Ezită de câteva ori să vorbească, probabil descurajată de lipsa mea completă de atenție.
Pantalonii scurți și mulați pe fund îmi trezeau fantezii doar de mine știute, tricoul era atât de larg și atât de mare încât aveai impresia că nu poartă nimic pe dedesubt, cu părul prins ascuns sub o șapcă trasă de tot în față, mă chinui să încerc să-i văd ochii de care îmi era atât de dor, pentru că da , recunosc, mi-a lipsit în săptămâna asta în care nu am văzut-o.
Într-un final alege să se așeze pe scaunul prietenului meu și începe să modeleze șervețelul de pe masă, aș fi putut pleca dar eram curios de ce a vrut să organizeze "o întâlnire".
- Te deranjează prezența mea? se hotărăște să vorbească într-un final.
- Poftim?
- Uite Emiliano... scuză-ma pentru că mi-am permis să îți spun pe nume, mie chiar îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat în acea seară.
- Ce drăguț din partea ta, chiar aveam nevoie de scuzele tale.
- Eu nu sunt așa , adică nu îmi stă în caracter să fac lucruri de care îmi va fi rușine, am avut parte de o educație foarte bună, doar că....
- Mda, ai lăsat-o undeva în urma ta.
- Ai dreptate, am abandonat-o acum 4 ani.
Ca să îmi joc rolul de indiferent, îmi scot portofelul din buzunar după ce mă ridic în picioare și scot o bancnotă pe care o arunc pe masă, plătind astfel consumația, îmi iau telefonul și fără să-i spun ceva, plec.
- Stai, unde pleci? Emiliano!!!
Adoram timbrul vocii sale, pronunția, totul și era imposibil, niciodată nimeni nu mi-a jucat neuronii în halul ăsta.
- Te rog nu pleca, reușește să-mi atingă mâna când mă pregăteam să urc în mașină.
- De ce să nu plec? De ce să stau lângă tine? o întreb trântind portiera.
- Crezi că ai câteva clipe libere să mă asculți? mă întreabă cu capul în pământ.
Mă întrebă dacă am câteva clipe libere? O viață liberă doar pentru ea am să-i ofer.
- Despre ce este vorba?
- Crezi că putem merge undeva unde să putem sta jos? mă întreabă în timp ce își învârte capul în căutarea unui loc unde probabil să stăm de vorbă.
- Urcă în mașină, îi fac semn.
- Nu....nu vreau să te superi dar nu mă pot urca la tine în mașină, vreau să fim pe un teren neutru.
- Atunci vino, știu un parc în spatele malului.
Blochez mașina și alături de ea intrăm în micuțul  parc din spatele malului, găsim o bancă retrasă, poziționată între doi nuci și destul de veche, o las pe ea sa se așeze și apoi mă așez și eu.
Mă incomodează rău șapca așa că decid să fiu nesimțit și să o iau din capul ei , lăsându-i părul liber, caramelul să curgă , culoarea oglindindu-se în ochii săi.
Mă privește atent și totuși nu pare deloc deranjată de gestul meu, așa că îmi fac curaj să-mi ridic mâna și să-i adune câteva șuvițe de păr rebele și să i le ascund după ureche.
Era imposibil ca femeia din fața mea să fie aceași care dansează dezbrăcată seara în fața bărbaților care vorba ei "o violează cu privirea".
- Nu vreau să crezi că fac " o poveste lacrimogenă" și să cerșesc atenția ta, vreau doar să înțelegi comportamentul meu, și ca să-l poți înțelege trebuie să-mi știi povestea, crezi că poți să mă asculți?
- Da, sigur, mă așez comod pe bancă și cobor garda, dând astfel de înțeles că sunt doar ochi și urechi.
- Numele meu adevărat este Anemona Cruz, acum 4ani, eram o tânără cu vise, cu părinți, cu o casă...visul meu a fost să devin model, în urma unei ședințe foto cineva mi-a recomandat o agenție de modele din Chicago, am plecat acolo studentă fiind, părinții mei îți dai seama că nu au vrut să audă și totuși am plecat...ajunsă acolo am căzut în plasa unor proxeneți, modelingul era de fapt prostituție, acolo am cunoscut-o pe prietena mea pe Miriam.
- Să înțeleg că și ea a vrut să devină model, o întrerup.
- Da și ea avea vise....am fost vândute de atâtea ori că nu mai știu numărul exact, când Fino, șeful meu m-a găsit , de fapt el venise să își cumpere câteva fete pentru noua lui afacere, clubul, acolo m-a găsit pe mine, plină de vânătăi, cu o mâna ruptă, fața tumefiată și toate acestea fiind rezultatul unui refuz de a petrece o noapte în compania a 4 bărbați pe un iaht, sexul în grup mă depășea.
Îmi strâng pumnii cu putere încercând să nu îmi arăt stările și trăirile care mă acaparau, era inacceptabil, era de neconceput ceea ce trăise ființa lipsită de apărare din fața mea.
- Fino m-a cumpărat pentru că după vorbele acelui diavol nu mai valoram nici cât costa un prezervativ, din Chicago Fino m-a adus din nou în Spania, soția lui m-a îngrijit și m-am recuperat destul de repede, între timp Miriam deja începuse să lucreze ca stripteuză, el nu a obligat pe mine să întrețină relații sexuale cu clienți, doar să dansăm, cine își dorește un venit suplimentar și distracție nu are decât.
De atunci el are grijă de mine, m-a protejat, m-a îndrumat și totuși i-am ignorat sfatul, pentru a doua oară m-am lovit cu capul de pereți, a fost al doilea om care mi-a spus să nu plec și totuși ... am plecat.
Condus de instinct, îi cuprind mâna micuță și firavă pe care o strâng cu căldură, încercând să-i dau să aleagă dacă să continue sau nu.
- Frecvent, la fel ca tine ...un tip venea la club, îmi făcea ochi dulci, cuvinte frumoase, planuri de viitor și ce crezi? L-am crezut...a cumpărat un apartament de lux, în care ne-am mutat destul de repede, am trăit unele dintre cele mai frumoase momente din viața mea, iubeam și credeam că sunt iubită. Stăteam împreună zi și noapte, nu am știut niciodată cu ce se ocupă, dar avea un job care îl obliga să se îmbrace la costum. Într-o seară mă plictiseam, mă anunțase că ajunge puțin mai târziu și m-am gândit să vin la club și să le fac o surpriză fetelor și lui Gino mai ales că eram în culmea fericirii că urma să devin mamă, eram însărcinată.
Ultimul cuvânt mă șochează, îi scanez trupul și nu arat ca și cum ar fi fost, însărcinată sau ... că ar fi dat naștere unui copil.
- Toate fetele și Fino au fost în culmea fericirii când le-am dat vestea, drept pentru care au decis să sărbătorim, petrecerea nu a durat foarte mult pentru că ne-am trezit cu poliția, pe atunci Fino, nu era în regulă cu actele, autorizațiile...și am fost duse la secție.
- Dar tu nu mai făceai ... adică nu mai dansai pentru că...aveai o relație, încerc să înțeleg.
- Da, așa credeam și eu...când am ajuns la secție am fost închise și chiar daca Fino încerca să le explice că nu mai prestez, că sunt însărcinată și că urmează să mă căsătoresc, pentru că mă ceruse în căsătorie, el nu mai avea familie și voia să își construiască una cu mine, polițiștii au început să râdă și să strige în gura mare cine ar lua de nevastă o stripteuză? Eu am vrut să le demonstrez că se înșeală și l-am sunat să vina să mă scoată de acolo...când l-am sunat, de fapt am reușit să-i formez numărul și să rostesc câteva cuvinte pentru că telefonul a fost dat pe difuzor și polițistul l-a întrebat dacă mă cunoște, el a spus că nu ....m-a renegat pe mine și pe copilul nostru, a schimbat yala de la ușă apartamentului, de fapt apartamentul a fost închiriat nicidecum cumpărat.
- Dumnezeule , dar tu....până la urmă ai născut sau nu copilul, o întreb nerăbdător.
Acela a fost momentul în care a zâmbit printre lacrimi, se ridică în picioare și mă trage de mână spre ea.
- Unde mergem?
- Să o cunoști pe fiica mea.

**********
Sper ca acest capitol să fie pe placul vostru, voi posta cât de des pot, vă pup și vă îmbrățișez cu drag, noapte bună ...