ANEMONA ( vol 3 )

Tărâmul lui Dracula

Când avionul aterizează inima mi se strânge , călcam pe un pământ străin, eram într-o țară străină și totuși adoram această nesiguranță pe care o simțeam, până și aerul mi se părea diferit așa că îmi umplu plămânii inspirând și expirand în continuu.
- Maria încă doarme, mă anunță Emiliano, putem aștepta până se trezește sau o luăm ușor?
- Are somnul adânc așa că o pot lua în brațe.
- Vrei să o păstrăm pe Raffaela? Să aibă grijă de Maria?
- Nu, mulțumesc, mă descurc.
Ținând-o în brațe pe fiica mea coborâm din avion și ne îndreptăm în tăcere spre parcarea marelui aeroport , cu un design deosebit în formă de vioară, mă opresc și încep să-l admir încercând să-i citesc denumirea.
- Se numește aeroportul internațional Henri Coandă, îmi sare în ajutor Emiliano care nu mă scapă din ochi nici o clipă.
- Este impresionant de mare.
- Ai dreptate este imens, acum hai să mergem avem de parcurs un drum de 3 ore.
- Unde mergem acum ?
- Brașov, vom vedea castelul lui Dracula.
Nerăbdătoare urc în mașina de teren și constat că și aici găsesc un scaun special pentru fiica mea, o așez cu grijă și îi sărut fruntea, dormea atât de liniștită de parcă și ei îi făcea bine acest aer.
- Caramel tu vei sta în față lângă mine.
- Dar eu trebuie să stau lângă fiica mea, în curând se va trezi și ...
- Este Miriam și Armando, nu va fi singură, oricum noi avem de făcut câteva cumpărături.
- Nu am nevoie de nimic, hainele pe care mi le-am pus în bagaj sunt suficiente.
- Dar vei avea nevoie de o geacă, în curând temperatura va scădea și ...
- Te rog să nu mă faci să-mi pară rău că am acceptat această vacanță.
- Bine, acum hai urcă în mașină.
Mă așez comod pe scaunul îmbrăcat în piele neagră, îmi cuplez centura și mă întorc spre fiica mea care dormea liniștită și nu era deloc deranjată de gemetele celor doi iepurași, care se mângâiau și se sărutau în continuu.
Îl privesc cum băgă cheia în contact și pornește motorul, își fixează oglinda și pornește radioul dând volumul la minim.
Îmi trage mâna și mi-o așează pe piciorul său, se apleacă profitând de neatenția mea și mă sărută scurt.
- Ce? Ești talismanul meu norocos, încearcă să se scuze.
Îmi las mâna pe piciorul lui și îmi întorc capul în direcția opusă.
Nu de puține ori încerca să lege o conversație dar eu eram mult prea atrasă de peisajele de poveste, de turmele de oi pe care le-am văzut, de căruțele trase de cai pe care Emiliano le depășea cu grijă.
- Imediat ce găsim un popas ne oprim și mâncăm ceva, reușește în sfârșit să-mi atragă atenția satul probabil de absența mea.
- Nu este nevoie, Maria tocmai și-a terminat biberonul iar eu abia aștept să ajung la destinație.
- Ai uitat de iepurașii din spate, îmi face râzând semn cu capul.
- Ei nu au nevoie de mâncare atâta timp cât sunt unul lângă celălalt.
- Eu am nevoie de tine și să pot respira Caramel, îmi ridică cu delicatețe mâna de pe piciorul său și își lipește buzele de ea.
Oricât de mult încercam să mă țin tare și de ne pătruns, lângă el îmi era imposibil.
Parcurgem și restul distanței la fel, în liniște, îi priveam pe sub gene chipul lui lipsit de imperfecțiuni, fruntea lată, ochii negrii și pătrunzători, nasul ușor alungit, buzele pline și maxilarul puternic.
Ar fi putut fi cu ușurință un model și totuși nu era, ar fi putut avea în acest moment un număr infinit de femei gata oricând să-i satisfacă orice dorință și totuși el m-a ales pe mine.
- Ce nu-ți place la mine? tresar când îi aud întrebarea.
- De ce mă întrebi?
- Pentru că mă privești de cel puțin 20 de minute.
- Ah...eu ...a...mă gândeam doar dacă ai vreun tatuaj, vorbește gura fără mine.
Începe să râdă cu poftă și abia atunci conștientizez cât de neinspirată am fost atunci când mi-am ales explicația.
- Știi bine că există un singur fel de a afla dacă am sau nu tatuaje.
Îmi trag mâna și mi-o așez nervoasă în poală dar mi-o așează din nou pe piciorul lui.
- Scuză-ma , a fost o glumă...
- Și ai până la urmă tatuaje?
- De ce a-i pune un actipild pe un Ferrari?
- Un răspuns plin de modestie.
- Nu-i vorba de modestie, sunt realist.
- Tu ai?
- Da.
- Unde?
- Pe corp...
- Sper că nu într-un loc ferit de soare.
- Iar duci discuția asta pe un alt drum și nu-mi place.
- Scuză-ma din nou, uite, ne apropiem de castel, îmi face semn cu degetul.
Cu mâna lipită pe geam exact ca un copil rămân cu gura căscată atunci când ne oprim în fața mărețului castel.
Înconjurat de un zid masiv îți dădea impresia unei fortărețe, cobor din mașină vrăjită și ignor prezența celor din jur.
Atmosfera si peisajul a fost absolut perfectă atunci când ninsoarea slabă a început să cadă peste vechiul castelul unde se crede că a rămas sufletul lui Dracula.
- De Maria ne ocupăm noi, o aud ca prin vis pe Miriam.
Mă întorc spre ea și îi zâmbesc în semn de mulțumire, eram mult prea vrăjită și pierdută în lumea de basm.
Încep să tremur de frig, acum chiar regret încăpățânarea mea de a merge în mall, acest lucru este repede observat de Emiliano care îmi așează pe umeri geaca lui.
Când am îmbrăcat-o și i-am tras fermoarul n-am simțit că și cum.il îmbrățișăm, parfumul și căldură îmi înmuiau genunchi.
- Mergem Caramel? îmi întinde mâna și îmi împletesc rapid degetele cu ale lui.
- Poți să mă întrebi orice. Nu sunt un ghid turistic excelent dar promit să îmi dai silința.
Îmi rezerv câteva clipe să mă opresc și să-l privesc atent, mi-l imaginez îmbrăcat în haine medievale , la brâu ținând o sabie gata oricând să o scoată și să o folosească cu scopul de a mă apăra, pe mine , domnița răpită și închisă în turn, îmbrăcată și eu într-o rochie imensă.
- Știi, cândva basmele erau reale , se apropie și îmi mângâie obrazul, totul ține de noi să transformăm visele în realitate.
- Visele sunt doar în toiul nopții, acestea dispar odată cu primele raze ale soarelui, Emiliano tu ești un romantic și sunt sigură că fata care îți va fura inima va fi una extrem de norocoasă.
Se apropie mai mult de mine și mă sărută suav pe frunte, pe vârful nasului și îmi umezește buzele cu limba, suflă ușor, cu delicatețe peste ele,  o senzație ciudat, de frig dar și de dorință, mă cuprinde.
- Era un fulg așezat pe buzele tale, îmi spune amuzat și fericit.
Îmi oferă brațul de această dată și mă conduce spre lumea de basm dar și ușor înspăimântătoare.
- Vrei să-ți descriu acest loc minunat pas cu pas?
- Bineînțeles. Aprob mulțumită că voi reuși să cunosc mai bine acest loc minunat.
- Uite, scările înalte ne duc la intrarea în castel pe aici se spune că Dracula intra cu prada în brațe iar felinarul acesta din fier negru, niciodată nu a fost aprins.
- De ce?
- Bănuiesc să nu-i vadă colții care urma să-i înfingă în gâtul tinerei domnițe.
- Sărăcuțele, ce moarte cruntă.
- Înainte să mor promiți că mă vei săruta? mă întreabă cu ochii mijiți.
- Mă mai gândesc, îi spun nepăsătoare și îi fac semn să înaintăm.
Nemulțumit de răspunsul meu mă trage de mână și mă întoarce cu fața aproape de a lui, mult prea aproape.
- Am devenit dependent de gustul tău de caramel, îmi spune înainte să își lipească din nou buzele de ale mele.
- Îmi voi căuta un alt ghid dacă vei continua să mă săruți din metru în metru.
- Nu-mi permit să pierd o astfel de clientă, acum hai să continuăm povestea.
Urcăm scările pietruite și ne oprim , își ridică mâna spre câteva ferestre acoperite cu zabrele negre și îmi șoptește.
- Acolo este camera lui Dracula.
Un fior de teamă îmi străbate corpul și mă lipesc de el, mă îmbrățișează cu căldură și înaintăm spre camera cu pricina.
Locul începe să pară altfel, parcă doza de mister se adâncește și intrăm în castel.
Interiorul castelului este așa cum mă așteptam: coridoare înguste dispuse ca într-un labirint, camere în toate părțile, intrăm pe o ușă si mai târziu ajungem din nou în același loc.
Ușile sunt joase, încât uneori e nevoie să ne aplecăm, acum eram convinsă că Dracula nu era un conte înalt  ca bradul ci unul destul de scund și totuși  cu lipici la domnițe. Curând ajungem în fața unei camere, camera contelui însetat.
Tapetată complet și mobilată cu gust , privirea îmi este atrasă de patul care trona în mijlocul camerei cu baldachin alb.
Mă întrebam câte suflete nevinovate în căutarea dragostei au sfârșit în acest pat. Blestemat să fii Dracula!
Destul de acaparată de camera în care se spunea că sufletul lui încă bântuie, nu îi simt prezența în spatele meu. Tresar speriată atunci când mă lipește de trupul lui și își așează o mână pe abdomenul meu.
- Ți-e teamă? își apropie buzele de urechea mea și îmi șoptește.
Mă prind repede de jocul lui și fără să cunosc regulile accept să mă alătur.
- Dacă te numești Dracula și ești un vampir însetat atunci îmi este teamă, dar din câte știu nu bei decât sângele fecioarelor așa că regret să te dezamăgesc dar stai degeaba lângă mine pentru că vei pleca flămând.
Îmi zâmbește, îi simt zâmbetul pe părul meu.
- Dacă până acum câteva clipe aș fi putut fi cu ușurință Dracula, acum nu sunt decât eu , umilul Emiliano, și nu voi pleca de lângă tine flămând pentru că ești un izvor nesecat de caramel, și vreau să mă înec în el.
Îmi desface fermoarul cât să aibă acces la gâtul meu, mă mușcă  ușor asemeni unei mușcături de vampir și îmi "ciugulește" pielea cu dinții, mă întorc nerăbdătoare și îl sărut de această dată eu fiind cea înfometată.
- Vezi Caramel că nu este chiar atât de greu să-ți dai frâu liber sentimentelor?
- Hai să continuăm, evit să-i răspund.
- În curtea interioara a castelului se află și o fântână adâncă de 57 de metrii unde își arunca victimele după ce le sugea tot sângele.
- Înfiorător.
Coborâm în curtea interioară unde ne găsim cu Miriam care o ținea pe Maria în hamul special și pe Armando care și el era pierdut în această lume.
Mă apropii de prietena mea și atunci când mă vede o întoarce pe Maria cu fața spre mine.
- Mami văd că îți place să călătorești, nici nu mă așteptam să fii atât de liniștită, îmi frec nasul de obrăjorul ei pe care îl și sărut.
- Miriam nu pot pleca cu el, te rog, scăpă-ma te rog, îi șoptesc în dorința de a mă ajuta.
- Nu te gândi la ziua de mâine, trăiește momentul ăsta prietena mea dragă, o meriți, ai suferit destul.
- Distracție maximă, nu-ți face griji pentru Maria, știi bine cât de mult o iubesc.
- Știu.
Ieșim din castel și observ o mașină parcată periculos de aproape de mașina noastră și prezența unei persoane proaspătă cunoscută.
- Bună seara , ne salută bărbatul care renunțase la uniforma de pilot și acum eram îmbrăcat lejer.
- Bună seara Mariano, tu vei pleca doar cu Anemona și eu îi duc la hotel pe Miriam, Armando și Maria, îl anunță Emiliano.
- Îmi spune și mie cineva unde naiba plec? întreb nervoasă.
- Surpriză Caramel, îmi spune Emiliano în timp ce-mi atinge vârful nasului.
- Eu nu plec nicăieri , îmi strâng brațele la piept semn că nu voi ceda.
Zâmbetul ascund a pilotului îmi stârnește curiozitatea , acesta îmi deschide portiera din spate așteptând cuminte să mă urc.
- Îți mai dau o șansă să-mi răspunzi unde merg?
- Bănuiesc că vrei să afli sfârșitul poveștii lui Dracula, nu?
Convinsă și nu prea, cedez , ceva în ochii lui mă ruga să accept.
După ce îmi sărut dulce fiica care se pare că se obișnuise destul de mult cu Miriam și Armando, sunt cuprinsă de un sentiment de vinovăție, nu-mi doream să o părăsesc, voiam să mă bucur alături de ea de toate aceste minunății dar se pare că domnul Sanchez avea alte planuri.
Când Mariano a oprit masina în fața unei clădiri cochete, am bănuit că este un salon de înfrumusețare, întârzii să cobor și asta îl determină pe Mariano să îmi deschidă portiera.
- Și acum ce fac? îl întreb.
- Imediat va veni cineva să vă însoțească, îmi răspunde căutând acea persoană cu privirea.
Curând o tânără cochetă și extrem de frumoasă se apropie zâmbind de noi.
- Bine ai venit Anemona, eu sunt Mirela, îmi vorbește într-o spaniolă nu foarte perfectă.
- Încântată, ce urmează acum să să fac? o întreb nerăbdătoare.
- Să te lași răsfățată scumpo, vino cu mine.
Timp de 2 ore,  5 oameni cu mâinile de aur m-au transformat din stripteuza ieftină într-o domnița din epoca medievală.
Îmbrăcată într-o rochie enormă de culoarea chihimmbarului brodată cu fir auriu, mă admir fără modestie și pe moment mă complimentez în mintea mea.
- Domniță, caleașca vă așteaptă, îmi face semn Mirela spre ușă.
Pășesc cu greu încurcată de mărimea rochiei și înțepenesc atunci când văd o caleașca oprită în fața salonului, valetul era... Mariano.
Caleașca mândră era trasă de doi cai mândrii și frumoși ajunge cât ai clipi de această dată în fața unui restaurant, îmi iau rolul în serios și accept mâna întinsă a valetului.
Când cobor cele două scări  inima începe să bată ca nebuna, în fața mea acum stătea el, îmbrăcat într-un costum de prinț cu pelerină, cizme și bonetă ținea în mână un trandafir alb. Înalt ca bradul, puternic ca o stâncă și frumos ca un zeu, în acest moment simt că este un alt om, eu sunt un alt om și dacă putem trăi împreună doar într-o lume formată de noi ...de ce nu?
Toate aceste lucruri erau pentru mine și inima încerca să mă convingă să nu refuz nimic, acest bărbat superb care mă aștepta cu nerăbdare să mă apropii de el îmi oferea inima pe tavă, așa că accept să mă las pradă pasiunii.
Când mă apropii de el întind mâna timp spre trandafirul care îmi era destinat, îl iau și îl sărut, gestul meu se pare că îi dă încredere în el și se apropie sărutându-mi suav tâmpla.
- Tânără domniță în seara aceasta am datoria de a vă îndeplini orice dorință.
- Dorință? Din care îmi reamintesc Dracula nu îndeplinea dorințe.
Sclipirea din ochii lui îmi confirma ceea ce urma să se apropie.

********

Noapte bună :-*, să visați frumos :-*