ANEMONA ( vol 3 )

Ești aici....

Emiliano

O forță mă împinge să forțez mâna destinului și să-mi joc ultima carte, să-i adresez ultima întrebare pe care nu am crezut niciodată că o voi adresa nimănui.
- M-ai iubit vreodată?
Mă privește cu ochii plini de lacrimi și își mișcă buzele însă fără a scoate un sunet.
- De ce nu-mi răspunzi? o apuc de mâini și o scutur.
- Crezi că fratele meu va divorța și se va întoarce la tine ?
Se smuncește și își eliberează mâinile din ale mele și își lipește palma de obrazul meu.
Rămân cu capul întors dar nu pentru că m-ar durea ci pentru că nu mai am curajul să o privesc după prostia pe care am rostit-o.
- Asta crezi? Crezi că sunt o prefăcută? Crezi că nu te-am iubit? Că nu te iubesc? Că tânjesc după fratele tău? Vreau să te protejez de mine, vreau să nu-ți pară rău mai târziu de decizia pe care ai luat-o, cum ar fi într-o zi să te oprească cineva pe stradă și să-ți spună că femeia pe care o ții de mână a avut-o și el, te învârti într-o lume a bărbaților care apelează la astfel de servicii.
- Nu-mi pasă la dracu faptul că ai fost o prostituată, o stripteuză, o târfă sau cum te autoproclami, nu-mi pasă, am obosit să-ți tot repet.
Plec de lângă ea și mă trântesc pe pat, îmi sprijin coatele de genunchi și îmi acopar fața cu mâinile, lacrimile începuse să-mi curgă pe obraji și nu voiam ca ea să vadă.
- Iubirea mea nu poate luptă cu încăpățânarea ta la nesfârșit Anemona, nu poate...
- Crezi că mă poți ierta cândva? se așează în genunchi în fața mea și îmi descoperă fata, îmi sărută ochii umezi așteptând un răspuns.
- De ce să o mai fac ?
Nu știu dacă chiar îți pasă de iertarea mea, nu știu dacă reușești să-ți dai seama de epava care am devenit după plecarea ta, după abandonul tău, nimic nu-mi mai doream, mi-a fost atât de dificil să trăiesc fără tine, trupului meu i-a fost dor de tine, erau zile când nu-mi găseam locul în lumea asta în care lipseai tu.
Îmi ia mâinile și le așează în jurul taliei sale, îmi ștergea lacrimile care cădeau în continuare, își apropie buzele de a le mele și mă sărută blând.
- Doar atunci când sunt în brațele tale simt că respir, fără tine nimic nu are sens, ești raza mea de lumina din fiecare dimineață, ce se va alege de mine dacă te pierd?
- Nu știu Caramel, ești singura care poate răspunde la această întrebare.
Se cuibărește la pieptul meu și profit la maxim de această ocazie și o strâng cu putere.
- Sunt momente când urăsc toată viața mea , totul, pe toți și mai ales pe mine, pe mine mă urăsc pentru că nu am reușit să fiu fiica model pentru părinții mei, mama perfectă pentru Maria, femeia iubitoare pentru tine.
- Ești perfectă asa cum ești Caramel.
Ne ridicăm în picioare cu trupurile lipite și începem să ne sărutăm.
Gemea la fiecare atingere a buzelor mele pe gâtul ei, împing bretele rochiței sale vaporoase și aceasta cade cu ușurință la picioarele noastre.
Emoții puternice pe care le simțeam au contribuit la stângacia mea de a-i deschide sutienul.
Sânii liberi mă îndemnau să îi ating, să-i alint și să-i dezmierd așa cum o făceam de fiecare dată.
Prosopul din jurul meu a căzut și el fără pic de efort, o iau în brațe și o întind pe pat, îmi era poftă de gustul ei, de caramel. Cu degetul arătător am făcut un traseu pornind de la gât, între sâni ajungând la buric, își arcuia trupul avar după atingerile mele.
Ușor încordată, cu buzele întredeschise își ridică capul și mă privea, cu mâinile întinse mă chema deasupra ei.
Mi-a cuprins fața între palme și mă sărutat, eu îmi doream un sărut lung, dar buzele ei îmi atingea ușor obrazul alunecând pe gât și umeri.
Mă împinge cu delicatețe și ajungem să facem schimb de locuri, o prind de talie și o trag deasupra mea, greutatea corpului ei era asemeni unui fulg.
Abia atunci când răsăritul ne bătea în geamul descoperit am adormit sleiți de puteri.
Se așeză cu capul pe pieptul meu și îmi încolăcesc brațele în jurul ei de frică să nu mai fugă și atunci când mă trezesc să nu o mai găsesc lângă mine.
Telefonul îmi vibrează pe noptiera goală făcând un zgomot infernal, îmi deschid ochii și privesc speriat în jurul meu, ea nu mai era, locul ei era rece iar telefonul încă suna.
- Unde este? îi răspund fulgerător prietenului meu care suna insistent.
- Cine? mă întreabă speriat.
- Anemona, cobor rapid din pat și verific baia pe care o găsesc goală.
- Nu știu frate, te-am sunat doar....
Închid telefonul înainte de a mai spune ceva și ies din dormitor cu ochii în lacrimi, gol.
- Emiliano...îi aud strigătul și îmi mut ochii rapid pe femeia care stătea pe canapea alături de ea.
- Mamă...
- Fiule pune ceva pe tine te rog, știu cum arătai când te-am adus pe lume dar nu-s curioasă cum arăți acum că ai devenit bărbat.
Roșie în obraji și jenată de situație Anemona se ridică si mă împinge înapoi în cameră închizând ușa în urma ei.
- Emiliano ai înnebunit?
Pentru prima dată de când mă trezisem puteam respira.
- Da, da , da am înnebunit , îi cuprind fața în mâini și încep să o sărut cu un dor nebun, ești aici, nu ai plecat, ești aici, o trag la pieptul meu și o strâng puternic.
- Da, te-am lăsat să dormi, Maria s-a trezit destul de devreme și apoi am sunat-o pe Laura să o bem o cafea.
- Dumnezeule Caramel am crezut că ai plecat din nou, mi-a fost atât de frică....
- Ți-am promis că nu voi mai pleca decât dacă mă alungi tu, te iubesc Emiliano , te iubesc mai mult decât viața mea.
O sărut din nou iar mâinile mele alunecând sub tricoul ei moale.
- Mama ta este aici ...reușește să-mi spună printre săruturi.
- Nu contează și ea cu tata face lucruri de astea.
- Maria trebuie să mănânce.. 
- Îi dă mama.
- Emiliano nu fii un copil răsfățat, te rog, reușește să fugă din brațele mele.
Își așează tricoul și părul cu mișcări rapide și reușește să iasă din cameră înainte de a o prinde din nou.
Mă arunc în pat de această dată plin de fericire, viața mea chiar intrase pe un făgaș normal, ea era aici, nu plecase pentru că mă iubește.
După un duș rapid , pun mâna pe telefon și îmi sun prietenul pe care cu sau fără voia mea îl îngrijorasem.
- Ce ai pățit Emiliano? vine imediat întrebarea lui.
- Nimic , m-am speriat că m-am trezit singur și...
- Și unde era ?
- În sufragerie cu mama.
- Te-ai speriat degeaba...
- Da...
- Hei Emiliano ce ai pățit?
- Frate nu pot ieși din dormitor.
- De ce?
- Pentru că ...atunci când am început să o caut prin apartament eram gol și ....m-a văzut mama.
- Ooooo, și ce ți-a spus? Fiule sunt mândră de mine, ți-am decalotat bine cuculețul când ai fost mic....
- Armando orice om are dreptul să fie prost dar tu profiți la maxim de acest lucru.
- Iartă-ma frate, voiam să te întreb dacă știi cumva un loc frumos și magic unde să o cer în căsătorie pe Miriam.
- Stai ...ce ai spus?
- Da...ce ai auzit, nu mă face să repet te rog.
- Nu știu Armando ce îi place ei, ce va place vouă...
- Patul frate asta ne place la amândoi...
- Vezi ? Ți-ai răspuns singur la întrebare.
- Mulțumesc, gata te las...
- De ce? încerc să trag de timp să plece mama, îmi era rușine să dau ochii cu ea.
- Am treabă frate , trebuie să aranjez patul, vorbim mai târziu.
Încep să mă învârt prin cameră fără să știu măcar ce să fac, încep să deschid rând pe rând sertarele dulapurilor, și găsesc aruncat într-un colț inelul.
Îl iau în mână și îl admir de parcă ar fi pentru prima dată când îl văd.
Mult prea absorbit de acesta nu aud ușa că se deschide.
- Ce faci? mă întreabă zâmbind privind spre pumnul în care strângeam inelul.
- Bine...a...mama?
- A plecat, ai cam făcut-o de oaie. se așează pe marginea patului lângă mine.
- Și Maria?
- A plecat la plimbare cu bunica ei, dar nu schimbă vorba ce ai în mână?
Nu știam dacă acesta este momentul potrivit dar dacă tot eram singuri acasă de ce nu?
Îmi desfac pumnul și îi arăt inelul care se odihnea în palma mea.
- Caramel vrei să fii soția mea?
Luată prin surprindere își scutură ușor capul apoi strânge din ochi.
Îmi ia inelul și și-l pune singură pe deget.
- Îmi doream atât de mult să-l port...
- Mă gândeam că îmi vei spune că îți doreai atât de mult să devii soția mea, mă prefac supărat.
- Iubitule îmi doresc să-ți fiu soție, prietenă, soră, amantă, tot ce-ți dorești, doar iubește-ma până când moartea ne va despărți.
- Dorința ta este lege pentru mine Caramel.