ANEMONA ( vol 3 )

Vechi prieteni

Anemona

Chiar avea dreptate, a fost cel mai bun sărut de care am avut parte în viața mea. Săruta posesiv dar tandru , înfometat dar dulce.
Senzațiile tari și periculoase pe care le trezea înăuntrul meu mă neliniștea și încercăm să-mi impun sa rezist în fața lui, dar cum sa o fac când corpul meu ceda atunci când el mă atingea, cum când plămânii mei simțeau mirosul lui inconfundabil și gura mea cerea în tăcere să fie sărutată. Nu trebuia să cedez , nu voiam, nu puteam să trec din nou, prin abandon și minciună.
- Gata porumbeilor că ne faceți poftă, ne despart cei doi de pe canapea.
Mă privește profund și îmi zâmbește cu zâmbetul lui inconfundabil care  mă transpunea în altă lume.
- Cred că este târziu și trebuie să lăsăm fetele să se odihnească, se îndepărtează de mine și brusc mi se face frig.
- Tu poți pleca, îi spune Armando, eu mai rămân.
- Ba nu, tu vii cu mine, venim mâine după ele.
- Ce să cauți mâine? prind glas.
- Mergem într-o vacanță , ne spune vesel.
- Cine?
- Toți 5.
- Care 5? repet ca un papagal.
- Armando, Miriam, eu, tu și Maria.
- Domnule Sanchez, îmi pare rău că îți strică vacanta, dar eu și Miriam nu putem merge, nu toată lumea are propria afacere să meargă la muncă când are chef, noi lucram la patron, ziua de mâine deprinde de salariu pe care îl primim.
- Nu te-am întrebat dacă mergi,  doar să vă pregătiți bagajelor, să îți pui doar haine groase, mergem într-un loc cu zăpadă.
Îi face un semn scurt din cap lui Armando care imediat se ridică în picioare și se îndreaptă spre ușă și mie îmi trimite un pupic în aer.
Mă trântesc pe canapeaua din spatele meu și îmi privesc prietena cerându-i din priviri consolare.
- Eu mă duc să-mi fac bagajele și după ce termin vin și te ajut cu bagajul Mariei.
- Nu, te rog Miriam nu încerca și tu să te prostești, Fino se va supăra dacă lipsim prea mult , ne-am consumat zilele de concediu când am dus-o pe Maria la mare.
- Sunt sigur că Fino te va sprijini și de această dată, încearcă să mă liniștească.
- Da dar eu nu voi repeta aceași greșeală de două ori.
- Tu chiar ești oarbă? Nu l-ai văzut cum te privește, se vede clar că nu îi ești indiferentă ce naiba?
- Du-te tu, eu și Maria nu plec nicăieri, și asta este ultimul meu cuvânt.

Emiliano

- Hai prima dată să vedem dacă îl găsim la club daca nu întrebam un angajat unde locuiește, îi spun lui Armando înainte să coborâm din mașină.
- Cum ai spus că îl cheamă?
- Fino, este atât de urât frate, înalt și cu o cicatrice pe obraz, mie sincer îmi este cam frică de el și nu știu dacă este o idee bună.
- Nu mi-e frică de nimic, și ea are nevoie de cineva pe care se poate baza, mai ales că are și un copil de crescut.
- Tu chiar ai înnebunit? Până ieri te băteai cu pumnul în piept că ești burlac convins și acum că visul tău este să devii și tată? Să crești copilul altuia ?
Mă opresc și mă întorc spre Armando care vorbea în continuu și se juca cu nervii mei.
- Te rog să încetezi acum.
- Pe bune Emiliano chiar vrei să crești copilul altui bărbat?
Îmi bag mâinile în păr fără să-mi pese că îl răvășesc și întârzii să-i dau un răspuns.
- Nu știu frate, vreau să cred că da, la urma urmei este doar un copil nevinovat și nu aș fi nici primul și nici ultimul care face este lucru, îi spun nu prea convingător.
Intram în club și suntem întâmpinați de unul dintre paznici.
- Bună seară, cu regret vă informez că în seara aceasta clubul este închis.
- Știm, am venit să vorbim cu Fino, îi spun hotărât.
- Cine îl caută? ne întreabă acesta cercetând-ne cu atenție.
- Nu suntem polițiști, am venit să-l ajutăm să scape de "ilegalități".
Armando îngheață lângă mine și după cum îl știu începe să își spună rugăciunea.
Ne face semn să-l urmăm și în tăcere ne conduce pe holul lung tapetat și plin de tablouri deocheate până în fața unei uși, la care bate și așteaptă răbdător să primească aprobarea de a intra.
Când aud o voce groasă care ne spune să intrăm cu mâna îl împing pe paznic intrând primul în birou.
Bărbatul acela mare, înfiorător, dur și cu o cicatrice se ridică în picioare uimit de obrăznicia mea și mă privește atent ocolind biroul proptindu-se în fața mea.
Îl privesc și eu din cap până în picioare în tăcere la fel de uimit ca el.
- Emiliano... Emiliano Sanchez, îmi pronunță numele.
- Fidelio Santa.
Ne desfacem bratele mari ca doi vulturi și ne îmbrățișăm bărbătește , bucuroși de revedere.
- Unde ai dispărut ? Te-am căutat 2 ani, frate, 2 ani, ridic două degete pe care i le arăt.
- M-am pierdut în lume frate, te rog să iei loc, îmi trage un scaun pe care să mă așez când privirea îi cade pe Armando care stătea înțepenit în prag.
- Pe tine te cunosc, face semn spre prietenul meu, ai venit acum câteva zile pentru Ane.
- Este prietenul meu, intră Armando curaj.
- Stai, tu ești prieten pentru care....
- Eu sunt cel care trebuia să aibă parte de o noapte în compania Caramelului.
- Cui? mă întreabă Fidelio.
- Anemona Cruz, îi pronunț numele întreg.
- Te-ai îndrăgostit, îmi arată degetul, cum naiba Emiliano Sanchez să se îndrăgostească?
- Nu ne oferi ceva de băut înainte? Nu de alta dar mi s-a cam uscat gura, îi fac semn spre sticla cu tărie.
Din doi pași vechiul meu prieten ajunge în fața minibarului și scoate 3pahare pe care urma să le umple.
- Stai, torni doar în 2 , în ultimul pui apă.
- Nu te rog Emiliano, nu mai este Miriam să vadă, protestează Armando știind că paharul de apă îi este destinat lui.
- Nici nu strop.
După ce Fidelio ne împarte paharele se așează pe un scaun între noi și ciocnim .
- Pentru reîntâlnirea noastră, spune ridicând paharul în aer.
Nemulțumit și zgârcit la vorbă Armando se adâncește în tăcere.
- Și până la urmă cărui fapt se datorează vizita voastră nocturnă?
- Anemona și Miriam, îi răspund scurt.
- Ce se întâmplă cu ele? mă întrebă relaxat.
- Știu că le-ai cumpărat, că au un contract și...
- Stai frate...ele sunt libere, pot pleca oricând își doresc, le-am cumpărat pentru că am simțit nevoia să le salvez, mai ales când am văzut-o pe Anemona mi s-a rupt sufletul.
Simt și văd durerea din ochii și inima lui atunci când își reamintește.
- Uite Fidelio, vreau să fiu direct, îmi doresc să le scot pe fete de aici, vreau să le ofer un loc de muncă în hotelul meu .
- Aici este vorba mai mult de un ajutor Emiliano Sanchez.
- Da , ai dreptate Anemona trezește în mine ceea ce nu pot descrie pentru că nu am simțit niciodată.
- Te-ai îndrăgostit.
- Nu te contrazic.
- Tu știi că ea are o fiică?
- Care este fina ta, îi demonstrez că știu anumite lucruri.
- Emiliano nu vreau să mai sufere, este mult prea firavă și acum are un copil de crescut.
- Voi avea grijă de ele, îți promit, că din clipa de față îți preiau sarcina de a avea grija lor.
- Nu știu ce să spun, dacă în cazul lui Miriam nu-mi fac griji, face semn spre Armando care își savura în continuare nemulțumit apa.
- Totul va fi bine, îți promit!
Ne strângem mâna în semn de acord încheiat și îi cer în gând iertare Caramelului meu, pentru lucrurile pe care am ajuns sa le fac.
- Și părinții tăi, Jorge, Laura, întreaga ta familie ce mai fac? mă întreabă Fidelio golind paharul.
- Bine, chiar foarte bine, mama vrea să redecoreze casa și tata îi aprobă orice decizie, Jorge este căsătorit cu o femeie superbă, au împreună doi copii minunați și sunt stabiliți înafara, Laura la fel doar că locuiește în continuare aici în Spania.
- Tot așa frumoasă a rămas? mă întreabă râzând , în trecut făcuse o pasiune pentru ea dar sora mea bineînțeles era mult prea mândră ca să-i de-a atenție.
- Cum o știi Fidelio, neschimbată, tu ?
- Și eu sunt al naibii de norocos, am o soție perfectă care mi-a suportat totul, o fiică superbă, pasionată de cer, stele , drăciile astea.
- Și în încheiere vreau să te anunț că începând de mâine Anemona și Miriam și nu vor mai veni aici, plecăm într-o vacanță.
- Salutări fetelor și vacanță plăcută, a și Emiliano ai grijă de Anemona și nu în ultimul rând de Maria.
- Îți promit!