ANEMONA ( vol 3 )

Și când respir mi-e dor de tine

Emiliano

M-am îmbrăcat în grabă și am ieșit din apartament, am început să mă plimb cu mașina prin oras, o căutăm cu privirea în fiecare femeie întălnire, dar nici una nu era ea.
Furia mă cuprinde din nou atunci când opresc mașină în fața casei , fratele meu era aici.
- De data asta nu mai scapi ticălosule, trântesc portiera și intru ca un taifun pe ușă.
Pe el îl găsesc liniștit luând micul dejun alături de soția sa, părinții mei probabil stau retrași pe aici pe undeva.
- Vei plăti pentru tot!!!
Cu o furie nemărginită, mă reped și îl apucă de guler, îl arunc pe jos ca pe o cârpă, sunt prins de două brațe puternice care mă opresc ...
- Tată lasă-mă, mi-a distrus viața, din cauza lui nu pot fi fericit!
- Emiliano, fiule te rog , încetați, începu sărmana mamă să plângă.
- Mamă din cauza lui, fericirea mea a dispărut și totul din cauza lui .
- Emiliano, totul se va rezolva, în curând trebuie să ajungă avocatul familiei însoțit de un notar.
- Pentru ce?
- Jorge va renunța la toate drepturile asupra Mariei, și nu se va apropia niciodată de Anemona, îmi spune tata destul de calm cu scopul de a mă liniști și eu.
- Târziu...este târziu....mult prea târziu.....ea a plecat împreună cu Maria undeva departe de mine....și totul din cauza ta.
- Emiliano încetează, se rasteste cumnata mea, Jorge chiar nu mai are nimic de a face cu plecarea ei.
- Nu? Atunci întreabă-l unde l-am găsit aseară? De ce a amenințat-o că nu va renunța niciodată la ea?
- Jorge ce a vrut sa spună fratele tău? se întoarce spre el cu furie.
- Iubito, eu...
- Vă meritați unul pe celălalt, păcat de copiii voștri, mamă, tată vă rog să-mi trimiteți o copie după documente și să mă ajutați când cei doi dispar din peisaj.
- Emiliano, te rog fiule, Jorge este fratele tău ... mă roagă mama.
- Adio frate, pentru mine începând de astăzi ești mort.
Deși știam ca mama suferă enorm din cauza noastră, am ales calea cea mai simplă, de a sta separați decât să ne războim mereu.

.... după două luni ....

Am ales să o aștept în apartamentul ei, apartamentul care acum era și casa mea, trăiam că un lup singuratic, în întuneric, am renunțat să merg la hotel, nu mă mai interesa  nimic, Miriam era cea care venea zilnic și îmi făcea curățenie și mâncare deși eu insistasem că nu am nevoie de nimic și de nimeni , decât de ea.
O sunam la telefon de cel puțin 4 ori pe zi, dar niciodată nu-mi răspundea, niciodată, mă mulțumeam cu gândul că aud telefonul sunând iar ea sta cu el în mână citind numele meu.
Aud ușa de la intrare că se deschide, dar nu-mi pasă cine este, rămân întins în patul din care nu mă ridic decât pentru a merge la toaletă.
- Am intrat, pentru că era ușa deschisă....
- Tată....
- Încetează să te mai distrugi fiule, te rog ! Tu chiar nu te privești în oglindă să vezi cum arăți?
- Cui i-ar păsa?
- Uite cum stă treaba Emiliano știu că este greu, este al naibii de greu, să nu ai lângă tine persoana iubită.
- Nu este greu tată, este dureros!
- Trebuie să lupți, să lupți!
- Cu cine tată? Nu mai am cu cine!
- Cu timpul fiule, trebuie să lupți cu timpul și să-l aduci de partea ta, doar așa poți să treci mai ușor.
- Sunt zile când simt că nu mai am putere, sunt lihnit după ea.
- Te cred și suntem alături de tine.
- Știu, oare de ce trebuie să suferim chiar în halul ăsta?
- Gândește-te la mama ta , la mine suntem îngrijorați și neliniștiți din cauza ta, a stării tale .
- Îmi pare rău ...
- Hai să mergem acasă, mama ta ți-a pregătit mâncarea preferată, va veni și Laura cu Arturo însoțiți de Corina , hai să fim o familie, ca pe vremuri.
- Bine, hai să o facem pe mama fericită, mă hotărăsc într-un final să cedez, acceptând invitația.
Conștient că am nevoie de un duș, mă ridic de lângă tatăl meu care nu știu cum a reușit să suporte mirosul care și mie îmi întoarce stomacul pe dos.
Îmbăiat, îmbrăcat în haine curate și ceva mai frumos mirositor urc în mașina tatălui meu care îmi deschide portiera și mă invită politicos.
- Acum îmi pot da seama cum ai cucerit-o pe mama.
- Nu te lăsa înșelat de aparente fiule, am dus un mare război, care nu este amintit în cărțile de istorie, până am reușit să mă ating de mama ta.
Încercând să destindă atmosfera tata mărește volumul radioului, era aceași melodie în limba română pe care am început să o fredonez atunci când am intrat pentru prima dată în apartamentul ei.
Oprește mașina în fața unui magazin și coboară fără să-mi spună ceva, îmi scot telefonul din buzunar profitând de clipa de singurătate și o apelez, deja știu că sună de 5 ori și apoi se închide singur apelul.
Îmi frec obrazul mult prea trist și neglijat din cauza bărbii mult prea crescută și mă privesc în oglinda retrovizoare, arătam rău, chiar foarte rău și având în vedere că ea se poate întoarce în fiecare clipă înapoi, trebuia sa fac ceva, nu poate să mă vadă în halul ăsta.
Mâine la prima oră mă voi ocupa de mine și singurul care mă poate ajuta este Ray, fostul logodnic al surorii mele.
De data acesta când pun telefonul la ureche după ce apăs butonul de apelare imediat îmi răspunde cel pe care îl căutam.
- Ooo, ce onoare și ce plăcere domnule Emiliano...
- Da lasă astea pentru mai târziu, mâine dimineață ai vreun loc liber, să mă primești și pe mine?
- Tu nu și nevoie de programe, te rog vino când îți dorește inimioara și chiar personal mă voi ocupa de tine.
- Mulțumesc Ray, atunci ne vedem mâine dimineață.
- Te aștept prietene.
Închid telefonul exact în momentul când tata intră zâmbitor în mașină, simțindu
-mă pentru o clipă din nou un puști.
- Poftim!
- Pe bune? Vată pe băț?
- Doreai o acadea?
- Nu , un balon! îi răspund râzând.
- Fiule când erai mic și trist singurul lucru care te făcea fericit era vata pe băț, acum o ai, te rog zâmbește, fă acest lucru măcar pentru mama ta.
Privesc vata pe bat pe care o țineam în mână și inevitabil încep să râd deși sufletul îmi era trist, ei nu meritau să-i fac să sufere, le-a fost de ajuns ceea ce a făcut fratele meu.
- Crezi că mă poți ajuta să o mănânc? întind bățul spre el.
- Cu o singură condiție.
- Care?
- Să nu-i spui mamei tale, știi bine că medicul mi-a interzis zaharul și ....
- Promit că nu-i spun nimic mamei.
Bineînțeles că am mâncat vata de pe bat cu poftă, amândoi , în mașină, când am ajuns în fata casei deja acesta cred că era și digerată.
- Fiule, fiul meu iubit, îmi sare mama în brațe imediat când mă vede intrând pe ușă.
- Mamă mă sufoci, încerc să vorbesc cu fața plină de părul ei , mâinile în jurul gâtului meu mă strângeau cu putere.
Mă eliberează apoi îl privește pe tata cu dragoste.
- Mulțumesc Alejandro că ai reușit să-l convingi să vină, sare în brațele lui și îl sărută cu foc dar se retrage la fel de brusc .
- Ale ai mâncat dulciuri, îl acuză mama iar el își dă ochii peste cap.
- Am mestecat o gumă mai devreme, încearcă să se scuze.
- Dar conține zahăr, când o să-ți intre în cap că nu ai voie zahăr?
- Iartă-mă mi amor , jur că nu se va mai repeta.
Mă alătur lor , cu o urmă de vinovăție în suflet , că eu am fost cel care a insistat să mănânce vată pe băț.
- Emiliano ..... aud vocea ascuțită a nepoatei mele și îmi desfac brațele așteptând să se arunce în ele așa cum o face deobicei.
- Ce mare și frumoasă și crescut Corina, ești o adevărată domnișoara.
- Mulțumesc, îmi pare rău că nu pot spune același lucru și despre tine, mă examinează cu privirea.
- Ești bine Emiliano?
- Am avut momente și mai bune...
- Hai să mergem în living mami și tati sunt nerăbdători să te vadă.
De mână cu Corina și urmat de părinții mei intrăm în marele living unde îi găsesc pe sora și pe cumnatul meu profitând de o clipă de intimitate.
- Ne scuzați că suntem și noi pe aici, își drege tata vocea în glumă.
Cei doi sar în picioare dar nu pentru că au fost prinși în fapt ci pentru că amândoi se reped spre mine, mă strâng în brațe cu dor și mă simt de parcă aș fi fiul rătăcitor.
- Fratele meu, ce mă bucur că te văd și că ai venit, ar trebui sa fiu supărată pe tine pentru că m-ai ignorat destul de mult timp, lucru care nu se face, nu-i așa?
- Regret Laura ce pot face să mă ierți?
- Îmi accepți invitația la cina.
- Am scăpat ieftin.
- Timp de o lună, în fiecare seară, completează.
- Asta nu mai este ieftin.
- Cumnate mulțumește-te că nu te-a invitat la o sesiune de shopping, îmi spune Arturo.
- Cred că o refuzam din start, îi răspund deși privirea Laurei nu era una tocmai prietenoasă.
- La masă copii! mă apucă mama de braț și mă conduce în fața unei mese mari și pline cu bunătăți.
Sărmana mea mamă gătise întreaga zi doar să îmi facă facă pe plac și să mă scoată din depresia în care căzusem.
- Hmmm ce de bunătăți, îmi plimb nasul spre farfurii.
- Te rog să te așezi, și să accepți să te servesc, îmi face mama semn spre scaunul meu.
- Cu cea mai mare plăcere.
Mănânc cu poftă și golesc farfuria cât ai clipi spre bucuria celor din jur care mi-au urmărit cu atenție fiecare furculiță pe care am dus-o la gură.
Din obișnuință după ce mă așez pe canapea alături de familia mea, îmi scot telefonul și o apelez, sună de două ori și apoi simt că inima mi se oprește atunci când aud că cineva la celalt capăt al firului îmi răspunde, însă nu vorbește.
Știu că este ea după ritmul respirației și după suspine
- Caramel, abia șoptesc și privesc spre membrii familiei mele care se ridică în picioare.
- Emiliano...
- De ce ai plecat?
- Iartă-mă, eu... m-am panicat, nu am vrut să alegi între mine și fratele tău, nu-i corect, nu pot dezbina o familie atât de frumoasă, nu pot.
- Caramel aici niciodată nu va fi nevoie de ales având în vedere că îți cunoști locul în viața mea.
- Sper să mă poți ierta ...
- Și când respir Caramel mi-e dor de tine.
- Emiliano....
Telefonul îmi este luat din mână de mama care apasă pe difuzor și îl așează pe măsuța dintre noi, toți prezenți fiind astfel participanții discuției.
- Anemona, îi rostește mama numele destul de serioasă.
- Bună seara Laura...
- Tu de ce nu ai putut avea încredere în noi, chiar atât de puțin valoram în ochii tăi?
- Eu niciodată nu voi accepta ca Maria să plece de lângă mine.
- Nu-ți va lua nimeni copilul de lângă tine, dar așa cum ție îți pasă de fiica ta și de liniștea ei te rog să ții cont de faptul că și eu sunt o mamă care a fost nevoită să vadă o bătaie între fii ei, am acceptat faptul că Jorge a greșit și sunt sigură că alături de Anastasia nu va avea de azi înainte o viață deloc plăcută dar, fiecare cum își așterne așa doarme, faptele lui sunt de neiertat, dar nu-ți permit să-mi transformi fiul într-o ruină, pentru că asta a ajuns de când ai plecat, este sfâșiitor să-l aud că își dorește să moară dacă tu nu te vei întoarce.
Nu mai vorbea în schimb asculta și suspina, nu știu de ce mama a simțit nevoia să mă apere.
- Caramel unde sunteți spune-mi să vin după voi? mă apropii vorbind de telefon.
- Îmi pare rău dar nu mă voi mai întoarce niciodată pentru....
- Dar mi-ai promis că .....
- Pentru că acum sunt o femeie căsătorită.
Vorbele pe care tocmai le auzeam, zeci, sute, mii de voci le rosteau în mintea mea cu ecou, toți ne cufundăm într-o liniște de nedescris atunci când se mai aude sunetul unui apel întrerupt.