ANEMONA ( vol 3 )

Plecăm în vacanță

Anemona

Peste noapte am adus-o în patul meu pe Maria, adoram să-i simt fiecare respirație, fiecare bătaie a inimii, ea era totul pentru mine și profitam de timpul petrecut împreună.
Simt cum fața îmi este dezgolita de părul care îmi acoperea obrajii și o atingere suavă, parfumul inconfundabil , visam că era lângă mine și era atât de bine, chiar îmi doream să-l visez, măcar în vis să-i permit să mă sărute din nou și chiar să devin a lui.
Deși îmi doream să duc visul la una alt nivel, mă opresc, fiica mea era lângă mine și nu puteam să fac asta așa că mă hotărăsc într-un final să-mi deschid ochii și să îl abandonez.
Îi deschid și îi închid din nou, se pare că încă visam, el stătea pe marginea patului și îmi mângâie obrajii în continuare.
Maria începe să se foiască semn că se trezise și îmi deschid ochii din nou, nu era un vis...el este aici lângă mine, în camera mea.
- Ce cauți aici? mă ridic imediat în șezut și o trag pe Maria în brațele mele.
- Bună dimineața frumoaselor, îmi spune zâmbind, ah! de ce naiba trebuia să arate atât de bine ?
- Te-am întrebat ce faci aici? Cum ai intrat?
- Pe ușă, îmi face semn.
- Ieși afară , acum, ieși.
- Ești atât de frumoasă când dormi, atât de frumoasă când te trezești, atât de frumoasă chiar și atunci când ești nervoasă.
- Te rog să îți ții complimentele pentru altcineva și să pleci din camera și casa mea.
- Mă tem că nu pot, îmi spune și o privește pe Maria care adormise din nou în brațele mele.
- De ce?
- Pentru că astăzi plecăm în vacanță, ai uitat?
- Nu, n-am uitat doar că eu nu merg, drum bun!
- Tu de obicei ești atât de încăpățânată sau doar cu mine.
- Pleacă din camera mea până nu-mi pierd răbdarea.
- Răbdare? Ai așa ceva ? Pentru că eu zău nu o găsesc la tine.
Închid ochii și număr până la zece în speranța că mă voi liniști și voi reuși să-l fac să înțeleagă că nu merg în acea excursie, sau vacanță sau ce naiba o fi.
- Uite ce este Emiliano, în primul rând am un servici de unde nu pot lipsi și în al doilea rând nu mi-am făcut bagajele, încerc să mă calmez și să-i vorbesc cât pot de calm.
- Uite ce este Caramel, mă imită, în primul rând tu nu mai ai servici, îmi pare rău să te anunț că în urma raziei de aseară șeful tău a fost nevoit să reducă din personal, așa că tu și Miriam nu mai faceți parte din "echipa lui", și în al doilea rând de bagajul Mariei s-a ocupat Miriam iar de bagajul tău chiar eu, mă tem că trebuie să mergem să-ți cumperi haine groase, nu prea ai și acolo unde mergem este foarte frig.
Îl ascult de parcă aș fi hipnotizată și nu-mi vine să cred cum să fiu concediata de Fino, era imposibil, era un mincinos.
- Ce naiba ai spus mai devreme? o așez pe Maria ușor pe pernă, încercând să nu o trezesc.
- La ce te referi la locul de muncă sau la lipsa hainelor groase?
Deși nu-mi doresc simt că cedez îmi acopăr fata cu mâinile și încep să plâng.
- Caramel, te rog nu plânge, se apropie de mine și încearcă să mă tragă la pieptul lui dar mă opun.
- Cu ce drept intri în viața mea? Cu ce drept , cu ce drept?
- Nu plânge te rog, nu am vrut să te fac să plângi te rog, uite Caramel, nu știu ce naiba mi-ai făcut, m-ai vrăjit nu îmi pot lua gândul de la tine, vreau să te ajut, te rog să mă asculți cu atenție , da?
Îl privesc cu ochii plini de lacrimi și îi arăt că sunt dispusă să-l ascult, oricum nu aveam de ales.
- Dacă nu mă poți iubi măcar te rog să mă accepți ca un prieten, dacă nu vrei să fiu prietenul tău măcar lasă-mă să fiu prietenul Mariei, în legătură cu dansul, sunt sigur că nu ți-ai dori ca și Maria să te urmeze, tocmai de aceia îți trebuie un loc de muncă decent, nu unul care o poate afecta pe Maria atunci când va crește mare, lumea este rea și o va arată cu degetul pe stradă și va fi catalogată ca " fiica dansatoarei".
Avea dreptate și îl simțeam sincer , îmi oferea un sentiment de siguranță și stabilitate pe care nu l-am simțit în tatăl Mariei.
- Îți promit că de azi înainte vom fi prieteni, nu te voi atinge dacă tu nu-ți dorești, nu te voi sărută dacă tu nu-mi vei cere.
Fără să-i răspund sar în gâtul lui și îl strâng puternic , am fost condusă de un impuls și nu regret pentru că atunci când brațele lui puternice mi-a cuprins trupul am simțit că acolo era locul meu.
Câteva gângureli ale Mariei mă readuc cu picioarele pe pământ și mă desprind de el.
- Bună dimineața soare, cât de frumoasă ești, la fel de frumoasa ca și mama ta.
Maria acceptă complimentul și îi mulțumește printr-un zâmbet plin.
- Vă las să vă pregătiți, ne vedem în living.
Se ridică în picioare și mă domină cu înălțimea sa, îmbrăcat într-un trening care îl avantaja de minune îmi zâmbește de parcă ar ști la ce mă gândesc.
- Emiliano, unde mergem?
- Surpriză Caramel. Surpriză!
Resemnată ies din dormitor împreună cu Maria îmbrăcate gata pentru drum.
- Dar era și timpul, o aud pe Miriam mormăind lângă Armando care îmi face cu mâna.
- Sper că sunt bine îmbrăcată, fac semn spre treningul care era mult prea asemănător cu treningul lui.
- Este perfect, îmi răspunde Emiliano venind imediat spre mine și întinde brațele spre Maria.
- Unde sunt bagajele? imi plimb privirea prin living.
- Pe al Mariei l-am dus la mașină.
- Și pe al meu?
- După cum ți-am spus urmează o sesiune de shopping, doar că nu o vom face aici.
- Ce? Nu , nu îți voi permite să-mi cumperi haine, protestez.
- De ce nu? Suntem prieteni și ...
- Sub nici o formă.
Mă răsucesc pe călcâie și mă întorc în camera mea, îmi scot o geantă de voiaj și încep să îndes în ea cele mai groase haine pe care le aveam, era inacceptabil să-i permit să-mi cumpere haine.
Cu geanta pe umăr ies ca o învingătoare și le evit privirile curioase.
- Haideți acum nu vă mai grăbiți? îi întreb și îmi recuperez fiica.
Rămân surprinsă atunci când descopăr un scaun special pentru bebeluși montat pe bancheta din spate în mașina luxoasă parcată în fața blocului.
Puteam jura că mașina este a lui, puternică, impunătoare și un aspirator de femei.
- Acum pot să știu și eu unde mergem? îl întreb imediat ce mașina se pune în mișcare.
- Încă nu, îmi răspunde râzând.
O privesc pe Miriam care stătea alături de mine și Maria pe bancheta din spate însă această se preface că plouă.
Drumul pe care îl parcurgem cu mașina este relativ scurt pentru că atunci când ne oprim îmi îndrept atenția pe geam și privesc clădirea impunătoare .
- Ce? Ce căutăm aici ? îi întreb speriată.
- Mergem în vacanță! Ai uitat? îmi răspunde cântând Emiliano și coboară din mașină , îmi deschide portiera și îmi întinde mâna.
- Nu cobor , până nu îmi spui unde mergem!
Se sprijină de portieră amuzat și își consultă ceasul semn că timpul nu era chiar în favoarea noastră.
Până mă dezmeticesc că nu are de gând să-mi spună locul unde mergem rămân singura în mașină, Miriam o ține în brațe pe Maria însoțită de Armando intră în aeroport.
- Stați, unde plecați? cobor rapid din mașină și încep să fug în urma lor.
- Vezi Caramel că nu a fost atât de greu? îl aud în spatele meu atunci când mă opresc lângă prietena mea pe care încep să nu o mai recunosc.
Îmi recuperez fiica și îmbufnată aleg să-i urmeze fără să scot un cuvânt.
Urcăm într-un avion mic și extrem de luxos, după cum era de așteptat Miriam și Armando se retrag într-un colț iar eu mă așez cuminte împreună cu Maria pe primul fotoliu pe care îl găsesc.
- Mariei îi este somn, poți să o duci în pat, îmi spune Emiliano așezându-se pe locul din fața mea.
- În pat?
- Da este o cameră micuță și Raffaela poate avea grijă de ea.
- Raffaela?
- Însoțitoarea mea de zbor , face semn spre femeia zâmbitoare, în vârstă si îmbrăcată într-un costum bărbătesc care apare de nicăieri.
Accept cu greu să mă despart de fiica mea dar știu că se va odihni mai bine într-un pat decât în brațele mele.
- Nu vrei să afli unde mergem? încearcă să îmi capteze atenția. Deși îl privesc încruntată, el continuă să-mi zâmbească dulce, Dumnezeule de ce trebuia să arate chiar atât de bine.
- Tu îți bați joc de mine? Te-am întrebat de o mie de ori și acum ce rost are? Oricum suntem în drum spre destinație.
- Vreau să cunoști țara mea de suflet, România.
- România? Mergem în România? îl întreb uimită, șocată și surprinsă.
Își așează coatele pe genunchi, își întinde mâna și îmi mângâie obrazul, mă privește pofticios și mă rog să nu mă sărute, să nu mă sărute, ah! la naiba se apropie iar eu stau că o găină fricoasă incapabilă să mă mișc, sau să-l resping.
- Mergem pe tărâmul misterios al lui Dracula, îmi șoptește la ureche și un frison îmi străbate corpul.
Acum nu știam dacă frison se datorează lui sau lui Dracula.
Își coboară buzele pe gâtul meu și îl mângâie ușor cu dinții, îi simt limba pe adancitura de sub claviculă, poposește destul de mult cât să îmi închid ochii și să-mi las capul pe spate, buzele își croiesc un drum lent dar sigur spre gât, pe care îl incheie cu un sărut înfocat pe buze.
Ne oprim și încercăm să ne transmitem prin intermediul ochilor tot ceea ce nu avem curaj să rostim.
- Vreau să mergem și pe Transalpina, soseaua care se află la cea mai mare altitudine în România, și în topul celor mai frumoase destinații de iarnă din lume.
Citisem despre Dracula , despre Transalpina dar niciodată nu m-am gândit că le voi și vizita.
- Va fi o vacanță de neuitat Caramel, îți promit !