ANEMONA ( vol 3 )

Soluția salvatoare

Emiliano

Iese din dormitor și o urmez și eu dar nu înainte să îmi învelesc fiica.
- Simte-te că acasă, trece pe lângă mine Rony și mă bate pe umăr.
Trimit rapid două mesaje pe care eu le cred salvatoare și pornesc în căutarea ei.
O găsesc în bucătărie încă privind documentele care atestă faptul că sunt tatăl Mariei.
Mă așez pe un scaun departe de ea și îmi termin de savurat cafeaua in liniște până când Barbara intră în bucătărie însoțită de Rony.
Mai vrei o cafea?
- Nu , mulțumesc este suficient.
- Și cu ce vă ocupați? încerc să leg o conversație la care știu sigur că ea nu va participa.
- Barbara este instructor iar eu ...mă învârt pe lângă ea, îmi spune Rony râzând 
Soneria de la ușă ne întrerupe.
- Aștepți pe cineva? îl întreabă Barbara pe Rony.
- Nu ... merg să vad cine este.
Îmi păstrez starea de indiferență chiar și atunci când glasul ascuțit a lui Miriam inundă apartamentul.
Aceasta intră ca un taifun în bucătărie urmată de Armando și Rony.
- Anemona. ..
- Miriam, Armando ce căutați aici? îi privește șocată.
- Eram prin trecere și ne-am
gândit să te vizităm nu-i așa iubitule? îl calcă nervoasă pe picior pe Armando ca să îi susțină vorbele.
- Da , bineînțeles eram în trecere, hai lasă vorbele vino să te îmbrățișam că ne-a fost tare dor de tine.
Surprinsă și nu prea, Anemona îi îmbrățișează pe rând pe cei doi cu lacrimi în ochi.
- O cafea? Un ceai? îi întreabă Barbara.
- Două cafele te rugăm.
După o nouă sesiune de cunoaștere ne așezăm împreună pe scaunele din bucătărie.
Anemona în continuare mă privea încruntată fără să-mi adrese nici un cuvânt.
La scurt timp soneria se aude din nou, Anemona fiind mult prea atrasă în discuția cu Miriam nu dă importanță.
De data aceasta Barbara este cea care merge să deschidă ușa, toți rămân cu gurile căscate când părinții mei intră zâmbitori.
- Oh, Doamne, exclamă Anemona și își acoperă fața cu mâinile.
- Nu acesta este numele meu, îi spune mama râzând.
- Ce onoare să vă avem în casă noastră, nu îmi vine să cred, sare Rony în picioare și se grăbește înaintea tatălui meu.
- Domnule Sanchez, sunt un fan ....doamna Sanchez mama mea vă adoră, le strânge mâinile pe rând.
- Fără domnule și doamnă, îi spune mama râzând, prietenii fiului nostru sunt și ai noștri.
- Cu ce vă servesc ? Își face și de această dată Barbara datoria de gazdă.
- Cu ce dorești scumpo, nu suntem pretențioși, îi răspunde mama și se așează alături de tata pe scaunele cedate de Barbara și Rony.
- Ce faci Anemona, o întreabă mama într-un final.
- Eu...a...bine.
- Mă bucur să aud asta, și noi la fel.
Când se aude a treia oară soneria chiar și eu rămân surprins, Rony de această dată pleacă fără să mai spună nimic.
Rămân la fel de șocat ca Anemona când îmi văd sora însoțită de cumnatul meu Arturo intrând zâmbitori.
Ce naiba? Pe ei nu i-am chemat, dar o privesc rapid pe mama care îmi zâmbește complice.
- Cred că de această dată va trebui să ne mutam în sufragerie, ne face semn Rony spre ușă.
Îmi vine să râd doar când îi privesc chipul uimit și șocat renunț, se oprește în fața mea atunci când rămânem singuri în bucătărie și își așează mâinile în șold.
- Joci murdar, domnule Sanchez și nu-mi place.
- Și tu ai jucat mincinos, ridic din umeri și plec de lângă ea alăturându-mă familiei mele în sufragerie.
Anemona se așează și ea într-un colț îndepărtat de noi, știam că îi este rușine și jenă de părinții mei, tocmai de aceea am decis să lămurim totul.
Barbara bineînțeles că "ne-a umflat" cu cafelele, emoționată de faptul că ne aflăm în casa lor a pierdut șirul ceștilor de cafea turnate.
- Anemona, de ce crezi tu că ne aflăm aici, se decide într-un final să o întrebe mama.
- Pentru că el nu este suficient de matur cât să poată lua o decizie singur.
- Wow, frate asta a fost o lovitură sub centură, comentează Armando.
- Te înșeli , noi mereu avem încredere și îi sprijin toate deciziile fiului nostru, îi răspunde și tata.
- Atunci ? întreabă încurcată.
- Am venit să te ajutam cu bagajele, îi zâmbește sora mea încurajator.
- De parcă aș avea multe, mormăie cât să nu o audă nimeni.
- Nu dar, fratele meu nu avea scaunul special de mașină pentru Maria așa că noi am venit să-l aducem, găsește explicația .
- Stați un pic, se ridică în picioare încercând să se impună. Eu nu am spus că plec.
- Tocmai de accea suntem noi aici, îi spune mama, știm ce gândești și vrem să te lămurim.
- Dar soția ta știe unde ești? mă întreabă cu ochii mijiți, deși singură și-a dat seama că Lorena nu avea cum să fie soția mea și cred că și ei Rony a pus-o la curent cu statul ei.
- Ne așteaptă cu cina pregătită, îi dau răspunsul, stârnind râsetele celor prezenți.
- Haideți să nu ne mai ascundem de pe degete și să spunem lucrurilor pe nume, vorbește tata hotărât, Anemona tu nu vrei să îți continui relația cu Emiliano din cauza lui Jorge nu-i așa?
Nu răspunde în schimb aprobă dând din cap.
- Am rezolvat și această problemă, Jorge nu va veni în țară decât o dată pe an și atunci însoțit de bodyguardul lui ( făcând referire la cumnata mea ), și vom petrece seara de Crăciun împreună la fel ca și până acum.
- Dar...
- Atât tu cât și Jorge sunteți două persoane mature care au avut o relație și nu a funcționat, toți am avut relații care nu au funcționat, dar asta nu înseamnă că trebuie să ocolim acea persoană sau să aruncăm cu noroi după ea, corect?
- Da...
- Bun, tocmai de aceea vă veți comporta ca atare, nu veți mai fi iubiți , veți fi cumnați.
- Eu nu am fost niciodată iubita lui, am fost amanta , râde trist.
- Maria va creste ca fiica voastră, dacă voi considerați că după ce va crește trebuie să știe adevărul, foarte bine, nimeni nu vă interzice acest lucru.
- Sunteți prea buni cu mine și nu merit...începe să plângă.
- Ba da scumpo, meriți pentru că ai suferit destul, nu o facem doar pentru Maria, o facem și pentru tine, o îmbrățișează și mama cu lacrimi în ochi.
Poate mulți m-ar condamna pentru că am cerut ajutorul familiei dar ...când încăpățânarea ei atinge cote maxime încerc să mă agăț de orice speranță.
- Priviți cine s-a trezit....apare Barbara în brațe cu micuța Maria care deși era somnoroasă zâmbea cu gurița până la urechi.
- Doamne cât este de frumoasă...se apropie mâna încet de ea cât să nu o sperie și întinde brațele spre ea iar aceasta o acceptă imediat.
- Ale nu-i așa că seamănă cu Corina când era mică? încearcă să facă o comparație între cele două nepoate, în acest moment făcând excepție și nu îi pomenește și pe copii fratelui meu.
- Anemona mergem să facem bagajele? o întreabă nerăbdătoare Miriam.
- Da, răspunde acesta cu jumătate de gură.
Împreună cu Miriam, sora mea și Barbara , Anemona iese din sufragerie fără să mă privească, era supărată pe mine, pentru felul în care procedasem dar eram sigur că îmi va mulțumi mai târziu.
După jumătate de oră apar și cele patru femei, fiecare cu câte o geantă de voiaj.
- Noi coborâm să ducem gențile la mașină, se ridică și vorbește pentru prima dată și cumnatul meu, Emiliano dă-mi cheile mașinii tale să-ți montez și scaunul.
Mă simțeam puternic și nu datorită celor care au venit să-mi de-a o mână de ajutor ci pentru că prin sărutul de mai devreme am primit răspuns la toate întrebările mele.
- Când sunteți gata putem pleca, o aud pe Miriam și îi mulțumesc din priviri.
- Of ... ne va fi atât de dor de voi,  casa asta atât de goală fără râsul Mariei, începe să plângă Barbara la pieptul lui Rony.
- Dacă nu aveai gura mare , poate încă locuiam cu voi, îi întoarce vorba Anemona.
- Ei află draga prietenă că prefer să-ți duc dorul decât grija.
- Mulțumesc pentru răspuns.
Deși păreau că sunt două prietene care se înțeapă cu vorbe dure, acestea încercat să mascheze tristețea despărțirii.
Pășea nesigură și tristă spre mașină dar nu pentru că se întorcea ci pentru că lasă în urmă totul.
Când fiecare și-a ocupat locul în mașină sa și Maria a fost instalată în scăunelul ei, îi deschid portiera locului din față, însă refuză să urce, când îl vede pe tata că oprește mașina în dreptul nostru își pregătește imediat o explicație.
- Maria în curând trebuie să mănânce și prefer să stau lângă ea.
- Maria a mâncat, i-am dat eu biberonul după ce s-a trezit, îi aud vocea Barbarei salvatoare.
- Atunci voi urca lângă tine.
- Copii vă așteptăm mâine dimineață la micul dejun, ne invită mama.
- Sigur mamă cu plăcere.
Mă urc și eu în mașină alături de ea după încă o rundă de îmbrățișări și promisiuni că ne vom revedea în curând cu noii mei prieteni, pornim la drum.
O vedeam că fierbe și că ar fi vrut să-mi reproșeze multe lucruri dar totuși nu avea curajul.
- Hai te ascult, o îndemn.
- De ce a fost nevoie să-ți chemi întreaga familie?
- Pentru că din câte am observat cuvântul meu nu are nici o valoare în fața ta, următoarea întrebare.
- Este josnic ceea ce ai făcut...vechiul Emiliano nu ar fi permis nimănui să-i rezolve problemele.
- Vechiul nu, dar noul da...tu chiar nu vezi bărbatul în care m-ai transformat?
Pentru că distanța dintre cele două orașe nu este foarte mare, am ajuns relativ repede în fața apartamentului nostru.
- Bagajele le aduc eu mai târziu, dacă nu ai uitat ai lăsat destul de multe haine în dulap pe care le poți îmbrăca dacă vrei să faci un duș.
Nu-mi răspunde se mulțumește doar să-mi arunce o privire și să aștepte să o scot pe Maria din scăunel.
Își întinde brațele spre Maria însă acesta refuză să plece din brațele mele, o răsplătesc cu un sărut pe frunte și urcăm în liniște scările care duceau către apartamentul nostru.
Deschid ușa cu cheia și îi fac semn să intre prima.
- Bine ai revenit acasă Caramel.

*******
O seara frumoasă, că voi, vă pup!