Cybill

Capitolul XIV : "Care-i povestea ta?"

Intru în casă fără să fac prea multă gălăgie.
Merg la baie să fac un duș, după care mă trântesc în pat, fiindcă simțeam nevoia să mă odihnesc, mi-am consumat energia pe ziua de azi.
Bătaia de la ușă mă face să înjur în gand.

— Da. Spun simplu.

— Iartă-mă că te deranjez, spune mama lui Deniz, vreau doar să îți dau ceva, continuă.

— Nu mă deranjați, haideți. O îndemn.

Se așează pe pat lângă mine.

— S-a întâmplat ceva? O întreb.

— Ah, nu, ai primit o scrisoare, nu știu de la cine sau de unde, mărturisește mai mult, dar am văzut numele tău pe ea, așa că am venit să ți-o înmânez.

— Bine, mulțumesc!

Aprobă, după care părăsește camera.

Arunc scrisoarea pe noptiera de lângă pat, fără a mă uita de la cine e sau de unde vine și mă întind pe pat, încercând să-mi limpezesc gândurile.
În ultimul timp am devenit destul de stresată, și mă las enervată de orice prostie. Simt că s-au întâmplat prea multe chestii în ultimul timp, iar tot ceea ce am nevoie, e să ma eliberez de tot și să plec departe, chiar dacă nu fizic, doar să fiu departe de lumea asta, să stau într-o liniște care să-mi încălzească sufletul, și să-mi limpezească mintea.
Consider oamenii ca florile, trebuiesc lăsați liberi, în nebunia lor, altfel, s-ar putea să se ofilească.
După vreo jumătate de oră, în care m-am gândit la toate chestiile posibile și imposibile, am decis să văd care-i treaba cu scrisoarea aia. Mă ridic în șezut și o apuc de pe noptieră, deschizând-o fără să mă uit prea atentă la ceea ce scria pe plic.
Încep să îmi mișc ochii de colo în colo.

" Draga mea fiică,
atunci când tu vei citii asta, eu voi fi departe deja cu siguranță. Am plecat, am aflat că tatăl tău e în oraș, ei bine, nu vreau să crezi că acesta e motivul pentru care am părăsit orașul, ar fi un lucru atat de prostesc! Motivul pentru care am plecat, este că vreau să mă rup de tot ceea ce îmi face rău, de tot ceea ce mi-a făcut rău. Am atât de multe amintiri neplăcute, de fapt, cred că de când stăm în acest oraș, nu s-a întâmplat nimic bun. Rupe-te și tu de tot ceea ce îți face rău, eliberează-ți ființa de ceea ce te rănește. Vreau să știi că mă lupt cu "obsesia" mea pentru acool și sunt în punctul de a învinge, deși, știu că nu te prea interesează asta. Dacă ai ajuns până aici, ei bine, mă mir că n-ai mototolit prostia asta până acum. Știu că nu ne-am înțeles bine aproape niciodată și știu că este doar vina mea și a obsesii mele, dar crede-mă, nu voiam să fie așa, doar că găseam refugiu în cel mai prost lucru, deși, câteodată, nu era doar asta. Sunt conștientă de faptul că nu ți-am spus-o aproape deloc, dar vreau să știi că te iubesc, până la urmă, pacoste sau nu, ești singura mea fiică și sper să te mai întâlnesc.
Rămâi cu bine și ai grija de tine.
Cu drag,
Alicia,
sau mama. "

Simțeam ca ochii mă înțepau.
Minunat, acum mă pot numi orfană.
Simt nevoia să discut cu cineva, dar cine naiba ar fi dispus să-mi asculte toate bazaconiile?
Mă întind în pat, iar somnul m-a cuprins destul de repede.

Mă trezesc, iar afară e deja seară.
Îmi verific telefonul și văd că am primit un mesaj de la un număr pe care nu-l aveam.

"Ce faci?"

"Tu cine mai ești?"

Mă ridic să îmi iau ceva mai gros pe mine, fiindcă mi se pare că e destul de frig.
Aud telefonul, semn că mi se raspunse la mesaj.

"Hai mă, nu cunoști papițoiul? :))"

"Ah, deci tu erai. Ce vrei?"

"N-ai vrea să ne vedem undeva?"