Un infinit și încă o secundă, iubitule! [L.S.]

Capitolul XVIII

A doua zi, cei trei deja începuseră planul lor. Cu toate că această faptă era ilegală, va trebui să facă asta chiar și dacă va intra în belele. Voia să facă asta, pentru Louis. Voia să îl vadă pe Louis fericit măcar o dată și băiatul creț ar fi mai fericit știind că el era cauza fericirii lui; ei bine, pe aproape. Dar cu toate că au încercat, Harry și familiarii lui nu reușiseră să găsească nimic despre șatenul scund. Crețul era dezamăgit cu fiecare zi ce trecea, familia lui Louis devenind o obsesie pentru băiatul cu picioare lungi. Deja trecuseră 4 zile și crețul era foarte supărat. Nu am reusit până acum, dacă nu reușim și după?... Gândise el, cântărind ideea că nu i-ar putea găsi familia șatenului. A cincea zi nu fu cu noroc nici ea, Harry devenind din ce în ce mai preocupat. Și cu toate astea, a șasea zi avea să fie cu noroc. Harry se trezise supărat, sărind micul dejun și petrecându-și ziua pe laptop, la un moment dat ajung în câteva minute în spitalul unde mama lui, Anne, lucra.
- De când nu ai mai mâncat cum trebuie, Hazza? Spuse bruneta, observând starea fiului său.
- Nu îmi trebuie mâncare acum. Ai găsit vreo ceva? Întrebase crețul și mama lui voia să spună că nu găsise nimic, dar a fost întreruptă de un telefon. Telefonul lui Harry. Băiatul cu ochi verzi se uitase la el si răspunse de îndată atunci când numele tatălui său Robin, apăruse.
- Robin? Ce s-a întâmplat? Ai găsit ceva? Zise Harry cu o mică speranță în voce.
- Hei, fiule. Da, am găsit ceva. Voi ajunge în 5 minute la spital. Inima băiatului înalt începuse să bată din ce în ce mai tare, zâmbetul apărându-i pe chipul perfect.
Anne observase în zilele astea ca Harry simte ceva mai mult decât o simplă simpatie pentru băiatul cu păr drept, dar nu voia să îl întrebe, cu toate că deja știa ce este. Zâmbise la vederea băiatului fericit și sorbise încă ceva din cafeaua aburindă. Era totuși o zi de duminică și nu era surprinsă ca nimeni nu era în spital, având în vedere că este o oră foarte târzie, în jur de 03:38; cei trei puteau continua treaba lor.
- Scuza-ți întârzierea. Deci, după cum am spus am găsit ceva. Am aflat, și habar nu am cum, în ce spital s-a născut Louis William Tomlinson sau mai bine spus, Louis Troy Austin. Și-a schimbat numele acum 1 an și de asta a fost așa de greu să îl găsesc. Spuse Robin vorbind rapid. Harry mai avea puțin și murea de fericire. În sfârșit ceva în aceste 6 zile.
- Așa că l-am cautat și i-am găsit familia. Aerul crețului se tăiase și camera începuse să se învârtă cu el, simțind cum va cădea în curând. Nici nu își dăduse seama, că băiatul cu bucle ciocolatii ajunse în brațele tatălui său vitreg, leșinat.

[...]

Crețul avea mai mult de 2 ore de când era inconștient și părinții lui erau puțin îngrijorați. Cei doi, Anne și Robin, se ridicaseră imediat ce unicul lor fiu deschise ochii lui de culoarea jadului. El clipise repede, încercând să se acomodeze cu lumina puternică, văzându-și părinții deasupra fetei lui ajungând așa foarte confuz.
- Ce s-a întâmplat? Întrebase Harry, uitându-se la Anne.
- Ai leșinat. Trebuie să mănânci mai mult, Hazza. Mâncarea este necesară. Răspunse bruneta cu mâinile în sân, mustrându-și fiul cu privirea. Între timp, Harry își aminti ce făcuse prima de a leșina.
- Ai găsit familia lui Louis? Întrebase aproape țipând, ridicându-se imediat în șezut.
- Da, am găsit familia lui Louis. Sau ce a mai rămas din ea... Răspunse bărbatul robust cu milă. Harry dase din cap în semn de aprobare și imediat, Robin a început să povestească.
- Louis William Tomlinson s-a născut în Doncaster, Regatul Unit al Mării Britanii și al Irlandei de Nord. Provine  dintr-o familie săracă. Tatăl lui a părăsit familia când Johannah era însărcinată cu Louis, iar nu după mulți ani, atunci când Louis avea 2 ani, mama lor a murit rămâind fără nimic așa că au fost dați spre adopție. Louis mai are 4 surori: Charlotte, Felicitè, Daisy și Phoebe. Nu se știe nimic de ele, dar sunt sigur că le putem găsi. Putem merge în orfelinatul în care au stat și le putem găsi familiile. Cam atât astăzi, dar ar trebui să ne apucăm de treabă. Harry nu putea crede ce auzise. Am găsit familia lui Louis... Gândise crețul fericit, vrând să se ridice din patul mic de spital.
- Ce încerci să faci? Spune mama băiatului cu ochi verzi, împingându-l delicat înapoi. Aceasta îl fixase cu privirea și își țuguiase buzele, ca mai apoi să își încrutișeze brațele. Crețul cu bucle maronii se dase bătut, punându-și în plan să înceapă mâine căutarea fetelor.

A doua zi, la fel ca și la început, Harry nu avuse noroc și exact la fel, nici a treia zi. Până în ziua patru, atunci când primise un telefon.
- Cine e? Spuse Harold, neștiind numărul de telefon ce se afișa pe ecranul mobilului.
- Harry? Harry Styles? Se auzise o voce subțire de pe partea cealaltă a apelului cu un accent englezesc.
- Da, eu sunt, Harry. Te pot ajuta cu ceva? Întrebase băiatul înalt, vrând mai multe informații.
- Da, de fapt, cred că te pot ajuta eu cu ceva dar habar nu am pentru ce anume. Eu sunt Charlotte Elizabeth Tomlinson și vreau să te întreb cu ce pretext mă cauți. Zise fata cu o voce puțin enervantă.
- Tomlinson? Ești chiar Charlotte? Harry rămase fără cuvinte dar în acelaș timp cu fericire în voce. Eu... uite, știu că o să par nebun dar habar nu am dacă tu știi că ești adoptată și că ai alți frați. Eu vreau doar să vorbesc cu tine față în față. Spuse repede crețul, fiind sigur că va fi luat drept nebun.
- Ce vrei de la mine și cum știi asta? Întrebase Charlotte, speriată de omul de după apel.
- Vreau doar să vorbim, nimic mai mult. Îți spun eu că sunt de încredere și că vreau doar să vorbim, chiar azi dacă se poate. Vreau să te cunosc. Băiatul cu păr maroniu avea în gând să vorbească mai bine cu Charlotte față în față pentru a o anunța despre fratele ei, Louis.
- Eu nu vreau, vreau doar să mă lași în pace. Nu mă mai căuta. Răspunse fata la propunere, terminând apelul în secunda următoare. Băiatul creț rămase cu gura căscată, neștiind ce tocmai făcuse dar până la urmă, cine nu ar face asta dacă te-ar suna unul și ți-aș spune că știe destul de multe despre tine?
____________________________________________________________________________

So, îmi pare rău pentru ca nu am postat ieri dar mi s-a întâmplat ceva și am fost foarte nervoasă și ei bine, supărată.

!!!!!!!!!!CITEȘTE!!!!!!!!!!!!

Deci, vorbeam cu un băiat și la un moment dat l-am întrebat dacă este pro LGBTQ. Eu am spus că sunt și apoi mi-a spus "Block". Nu înțelegeam ce se întâmplă și apoi mi-a explicat că el este seminarist. Mi-a explicat că vrea să se facă preot și apoi mi-a explicat numai rahaturi, după mine. Mi-a spus că nu trebuie să fiu pro pentru că este păcat și că asta nu este iubire, E diavolul. Ca nu am voie să fiu pro și ca ar trebui să mor în iar, arsă doar pentru că sunt pro. M-am minunat pentru că în lumea asta nu ai voie să ai o părere și a început să îmi spună că nu trebuie să fiu așa pentru că așa sunt diavolul. Ajută-mă. M-am enervat foarte tare și cu toată chestia asta mi-am amintit de Larry, având în vedere că eu tocmai ce scriu o carte gay. Normal, nu mi-a schimbat părerea și i-am spus că eu voi fi pro până mor și apoi evident, m-am pus în pat adormind direct așa că nu am putut scrie. Îmi pare rău, așa că am adus capitolul asta și voi mai posta altul mai pe seară (mă țin de cuvânt).

Voi ce părere aveți cu asta?

CAPITOL NEEDITAT. CONȚINE GREȘELI GRAMATICALE ȘI GREȘELI ÎN EXPRIMARE.

All the love, Lavinia