Un infinit și încă o secundă, iubitule! [L.S.]

Capitolul XI

Ajunși acasă la Louis, Harry avea multe emoții fără nici un motiv. Nu e ca și cum i-ar cunoaște familia, este doar o cină alături de... un coleg. Se poate spune și așa. Mâinile începuseră să îi transpire și inima să îi bată tare. Louis îl văzuse pe creț agitat așa că puse mâna pe talia acestuia, agitându-l pe băiatul cu ochii de culoarea prasiolitului mai tare cu atingerea lui. Harry începe să aibă reacții ciudate sau nepotrivite pe lângă Louis de când băiatul scund i-a pupat gâtul. Nu ar trebui să se agite atât, să lăsăm partea că doi băieți nu ar fi trebuit să se apropie atât unul de altul sau mai ales să își lipească buzele de gâtul celuilalt, dar Louis are ceva în privire și în felul de a se mișca, care îl intrigă pe Harry. Același lucru este și despre Louis, dar sentimentele lui Louis sunt puțin mai puternice. Nu sunt prieteni și nici amici, sunt colegi câteodată dar în rest cei doi băieți nu au nimic în comun în afară de pasiunea lor pentru muzică. Louis deschide ușa și îl lasă pe Harry să intre primul, crețul fiind surprins de frumusețea interiorului.
- Poți să te plimbi până pun eu masa, simte-te ca acasă. Îi spuse Louis iar băiatul cu păr buclat dăduse ușor din cap. Se plimba prin casa imensă, ajungând la concluzia că în acestă casă domină negrul. Doar câteva lucruri sunt colorate, gen ornamente, lenjeriile sau câteva tablouri agățate de pereții la fel de închiși. Se oprise la o poză care reprezentează, dacă nu greșește, familia lui.
Se duse în bucătărie când și-a dat seama că s-a plimbat prin casa lui Louis și i-a invadat spațiul personal probabil Louis simțindu-se deranjat. Intrase în bucătărie și dăduse de Louis unde aștepta lângă cuptor, uitându-se din când în când pe geamul pătrat.
- Scuze că ți-am invadat spațiul și m-am plimbat cu nerușinare prin casa ta. Îl speriase ușor pe Louis și începuse să zâmbească la reacția șatenului.
- Ți-am spus Harry, te poți plimba liniștit. Nu mă deranjează. Îi zâmbise Louis și Harry făcuse la fel, amândoi sorbindu-se din priviri. Atunci când amândoi se privesc, parcă totul prinde altă culoare, culori aprinse și vioi, timpul se oprește și este liniște. Doar ei doi și bătăile inimilor lor. Doar respirul lor se auzea în bucătăria liniștită. Doar verdele și albastru, nimic mai mult.
Ceasul cuptorului îi trezise pe cei doi băieți, Harry ascunzându-și zâmbetul fermecător. Louis își puse mănușile și scoase puiul de la cuptor, un miros îmbietor simțindu-se în bucătărie. Deja burta lui Harry nu mai poate, bine că a acceptat să mănânce cu Louis. Soneria telefonului îi atrase atenția crețului și se scuzase lui Louis înainte să iasă afară.
"Da?" Întrebase Harry în telefon și de pe partea cealaltă se auzise o voce groasă masculină.
"Oh, hei Harry. Sunt Damien. Ăm, uite... vorbisem că ne vedem astăzi și sunt în fața casei tale dar nu te văd. Ești liber să vii? Rămâne cum am stabilit?" Răspunse brunetul cu ochii albaștri, puțin supărat că Harry încă nu ajunse. Damien se gândea cum ajunse în situația asta, înnebunit după băiatul cu ochii verzi și părul șaten închis buclat dar poate jura că nu îi pare rău că l-a cunoscut pe Harry și că este dispus să facă orice pentru al avea, numai pentru el.
"Ah, în acest moment nu pot, trebuie să mănânc întâi dar după ce o fac te sun și ne întâlnim. Sper că nu te deranjează." Zise Harry și își mușcase buza de jos agitat, chiar voia să se vadă cu brunetul afascinant dar acum nu poate. Este cu Louis acum.
"Sigur că nu. Poți mânca liniștit." Venise și răspunsul lui Damien. Harry închise apelul și intrase înapoi în casă, fiind surprins de masa mare aranjată. Louis stătea pe scaun și butona telefonul atent la ceea ce scria, lăsându-l jos atunci când îl văzuse pe Harry.
- Putem mânca. Spuse Louis și crețul se așezase pe scaunul de lângă șaten, gustând din puiul crocant.
- Mhm... Harry scoase câteva sunete de plăcere atunci când papilele lui gustative au fost binecuvântate cu gustul bun al puiului. Cei doi mâncaseră în liniște, pe final vorbind despre diferite subiecte, Harry râzând la câteva glume făcute de Louis. Crețul se uitase la ceas și își mușcase buza de jos cu gândul la Damien. El este un băiat corect și amabil și lui Harry i-ar plăcea mult să îl ajute să învețe cartierul dar parcă nu își dorește să plece de la Louis.
- S-a întâmplat ceva? Întrebase Louis.
- Ă? Ah, scuze. Nu am fost atent. Răspunse Harry după câteva secunde bune. Ar trebui să plec acum. Continuase băiatul cu ochii verzi.
- Pot să te întreb unde? Zise Louis cu o sprînceană ridicată.
- Trebuie să mă întâlnesc cu o persoană. Răspunse Harry și Louis își dăduse ochii peste cap.
- Cu Damien, voiai să zici. Îl corectase băiatul cu ochii de culoarea mării cristaline. Harry se încruntase și își se întrebase dacă îi spuse vreodată lui Louis că are să se întâlnească cu brunetul chipeș, punându-și înapoi telefonul în buzunarul blugilor.
- De ce trebuie mereu să te întâlnești cu băieți, Harry? Îl întrebase Louis încruntat și uimirea îi se citea lui Harry pe chip.
- De ce trebuie tu mereu să îmi controlezi viața? Întrebase la rândul lui și făcuse un pas în spate la fel cum face de fiecare dacă atunci când "discută" cu băiatul scund.
- De ce trebuie mereu să ne certăm pe subiectul ăsta, Harold? Adăugase Louis în timp ce se apropia de creț.
- Nu știu, zi-mi tu de ce mereu îți bagi nasul în viața mea. Spuse băiatul înalt, în timp ce se îndepărta cu pași mici în spate.
- La naiba cu tine, Styles! De câte ori ți-am spus la dracu să nu te mai întâlnești cu băieți? Ce naiba, nu asculți deloc. Se enervase Louis. Situația luase o întorsătură majoră. Acum câteva minute cei doi mâncaseră în liniște și vorbiseră deschis, râzând și povestind. Pe când după, Harold era lipit din nou de peretele rece și Louis avea mâinile pe o parte și cealaltă a crețului neavând loc prin care să plece.
- Atunci ce vrei să fac la naiba! Îți spun că nu ai voie să îmi conduci viața și nu mă asculți, nu mă lași să mă apropii de băieți, de fete pot la naiba?!? Întrebase nervos Harry, Louis doar admirându-și rezultatul. De ce este așa de fierbinte și arată așa de aprind când este nervos, la naiba cu mine? Nervozitate lui Harry doar îl excită pe Louis, care fără să își dea seama începuse să se holbeze la băiatul cu picioare lungi și subtiri.
- Nu. Răspunse simplu Louis. Harry mai avea puțin și exploda de la comportamentul încăpățînat al lui Louis. Cine naiba se crede el? Dumnezeu?? Nu are voie să facă asta, auzi, să îmi controleze el viața.
- Nu ai voie să te apropii de nimeni Harry. Nici de băieți, nici de fete. Nici de Liam, nici de Niall. Doar familia ta, eu și atât. Adăugase posesiv Louis, uitându-se drept în ochii nervoși al lui Harry.
- Ohh, nu ai voie să faci asta! Nici să nu te gândești! Nu ai voie! Strigase Harry în timp ce încercase să scape din strânsoarea lui Louis dar fără succes. Chiar dacă este mic de înălțime și pare inocent, Louis își ascunde puterile și gândurile destul de bine.
- Ba pot, pot să fac asta Harold. Și știi de ce? Pentru că tu, Harry Edward Styles, ești al meu chiar dacă încă nu știi. Și într-o zi, vei fi al meu în totalitate și te vei supune mie, la fel ca un băiat cuminte ce ești. Șoptise senzual în urechea băiatului cu ochii verzi, acesta rămânând fără aer. Cuvintele, felul în care a spus-o și mai ales respirația fierbinte pe pielea lui l-a făcut pe Harry să înțepenească. Nu știa ce să zică sau ce să facă, gândindu-se că până la urmă așa va fi oricât ar vrea crețul să nege. Încă de când îl văzuse, știuse că el va fi la un moment dat al lui Louis, chiar dacă asta pare și sună ciudat. Harry a încercat din nou să fugă, dar nici un rezultat. Harry s-a dat bătut, și a stat acolo fără să facă nimic. Nu știa cum să reacționeze dar fără să se mai gândească, băiatul cu ochii ca și cerul își lipise buzele de buzele moi și rozalii ale crețului. Harry încni la fapta rapidă și rămăsese pentru câteva secunde nemișcat până când Louis își duse palmele micuțe pe șoldurile lui și îl trase mai aproape. Louis văzând că Harry nu îl lasă să îl sărute, îi mușcase buza de jos și crețul mârâi încet printre buze, așa că asta era ocazia lui Louis. Șatenul își strecurase limba în gura crețului și între cei doi începuse un război încâlcit. Amândoi încercau să domineze, in timp ce se gustau intens. Louis îi gustase fiecare părticică din Harry, fiecare colț, fiecare porțiune. Harry avea un gust așa de dulce ca și mierea iar Louis înnebunise atunci când își lipise buzele de buzele lui. Șatenul începuse să iubească buzele crețului, buzele moi și dulci al crețului. Băiatul cu ochii albastri își puse mâinile pe perete și îl împinse pe Harry în acesta pentru a adânci sărutul și între cei doi începuse o luptă rigidă, amândoi iubitori de dominație. Ei se despărțise din lipsa aerului și amândoi începuseră să respire greoi. Dar nu după mult timp, Harry își puse mâinile pe obrajii șatenului, sărutându-l păcătos. Știe că este greșit tot ceea ce face acum și știe că nu este corect asta pentru doi băieți dar nu regretă nimic din ceea ce făcuse împreună cu Louis.
Louis își lipise fruntea de al lui Harry și își încolăcise mâinile în jurul taliei crețului. Liniștea predomina în camera spațioasă până când băiatul cu părul creț nu ieșise pe ușa dublă, lăsându-l pe șatenul mic de statură cu ochii în soare.

____________________________________________________________________________
Nu dragilor, nu urmează epilogul.
Normal că această carte a fost scrisă din plictiseală, doar că m-am atașat de ea si în acestă carte va urma întâmplări interesante.
Oricum, va pot spune că acesta carte va avea mai mult de 30 de capitole, deci nu va fi nici un epilog înainte de 30.

URMĂTORUL CAPITOL ÎL POSTEZ ATUNCI CÂND ACEST CAPITOL VA AVEA 5 VOTURI.
CAPITOL NEEDITAT. CONȚINE GREȘELI.

All the love, Lavinia