Un infinit și încă o secundă, iubitule! [L.S.]

Capitolul XXVIII

- Ce... naiba... spuse Harold, uitându-se atent la gunoiul ce ar fi trebuit să îi fie casă. Alergase încruntat și dezorientat, deschizând ușa ușor scârțâind. Totul era devastat: de la pereții vantalizați cu grafiti, mobila ruptă, lucrurile sparte, geamurile sparte, până la hainele lui rupte peste tot. Își trecuse mâna prin păr, neștiind ce să mai spună și își muscase buza în semn de frustrare.
- La naiba... șoptise Louis în spatele băiatului brunet, privind în același timp casa praf, gândindu-se cine si de ce ar fi putut face asta.
- E ruinată. Suspinand lent Harry ieșise și se așezase pe banca nu mult mai departe de casa, fosta casa a lui. Se frecase încet la ochi, o durere apărându-i în piept, semn că începuse să plângă în curând. Louis se așezase lângă el luându-i mâinile în mâinile lui, sărutând una la rând. Mâna oricum micuță a băiatului șaten îi mângâiase obrazul rozaliu de la vânt a lui Harry, ștergându-i o micuță lacrimă sărată. Băiatul înalt își lipise corpul masiv de al lui Louis, strângându-l în brațe de parcă ar fi ultima șansă de viață. Fiorii exploraseră corpul atunci când băiatul cu păr drept își trecuse mâna prin părul lui pentru al liniști, parcă timpul oprindu-se. Mâna mica și fină al lui Louis îi mângâiase părul creț și neted, șatenul imediat gândindu-se la silk. Harry suspinase lin atunci când se gândise că nu mai putea, habar nu avea ce anume nu mergea bine în el dar crețul simțea că nu mai putea; era extrem de obosit. Facultatea, relația cu Louis cei doi întâlnindu-se din ce în ce mai puțin, mesajele pe care tot le primea, iar imediat după rămase și fără casă. Era atât de frustrant și obositor, asta observandu-se atunci când Harold începuse să plângă puternic în brațele șatenului cu ochi de culoarea cerului. Tot ce îl mai ținea în picioare era Louis, fiindu-i alături de câte ori putea și susținându-l în orice. Harry îl strânse mai tare în brațe pe Louis, punându-și capul între gâtul si umărul băiatului scund și trăgându-și nasul zgomotos. Pe altă parte, Louis observase de mult starea critică a băiatului cu ochi de culoarea jadului, dar nu voia să pună mai multă presiune pe el așa lăsându-l în pace cât avea el nevoie, dar după acea zi era mai mult ca sigur că se întâmplase ceva cu Harold și nu erau doar studiile și examenele. Continuase să îi mângâie părul mătăsos și îl strânse mai tare în brațe atunci când începuse să plângă mai tare, închizând ochii și parcă simțind durerea băiatului înalt și tatuat dar extrem de sensibil. Cei doi băieți aveau o aură de nedescris, erau ca soarele și luna, amândoi atât de diferiți dar amândoi pregătiți să își apere spatele celuilalt. Unul strălucea și arunca iubire peste tot, iubea si cele mai mici lucruri, fiind atât de sensibil încât i-ai fi putut rupe inima în câteva secunde, iar altul, altul lumina dar era închis în el, păstrând lucrurile doar pentru el și învățând din propriile lui greșeli, fiind atât de dur încât nimic nu putea să îl rănească. Dar atât erau de diverși, încât cei doi se atrageau atât de bine și împreună formau un întreg, găsindu-și amândoi fericirea unul în altul. Te gândeai, ei doi erau făcuți unul pentru altul și exact așa era, diverși dar uniți. Louis se uitase în ochii în lacrimi al lui Harold, aproape pierzându-se în frumoasa culoare verzuie, stergandu-i lacrimile aproape uscate de pe obraz. Îi sărutase fruntea prudent, imediat trecând la buzele lui moi și dulci. Cei doi băieți se ridicaseră de pe bordura destul de rece, fiind de acord să se ducă la poliție și să denunțe casa vandalizată.

[...]

Harry și Louis erau împreună de câteva săptămâni după spusele crețului, mai exact 19 săptămâni, aproape 5 luni. Louis își așezase capul pe umărul băiatului înalt, cât ajungea, și începuse să se gândească cum ajunse în acel punct. El și Styles erau doar prieteni de facultate, dacă se poate numi așa, cu toate că încă merg împreună la facultate. Câteva săptămâni și vor avea atât de multe examene și în sfârșit pot avea puțină pace. Nici nu îi venea să creadă că trecuse atât de mult timp, aproape 8 luni dacă era corect. În aproape 5 luni, Harold îi schimbase viața fără măcar să încerce sau să își dea seama. El era atât de delicat, avea o inimă atât de bună, era atât de grijuliu, Louis habar nu avea ce făcuse să îl merite. Dacă se gândea mai bine, nici nu îl meritase dar îi era dator pentru tot ce făcuse pentru el. Acum 2 luni, imediat după incidentul nefericit cu, casa băiatului creț, cu banii pe care nici nu avea habar de unde îi avea, închiriase un apartament numai pentru ei doi și începuseră să locuiască împreună. După multe tentative falite, Harry îl lăsase în sfârșit și pe Louis să plătească chiria. Cu toate că cei doi veneau împreună la facultate de câte ori aveau cursuri la ora precisă, nimeni nu spunea nimic. Încet încet, lumea uitase de ei și nimeni nu se mai uita ciudat. Facultatea se învățase cu ei iar ei se învățaseră cu facultatea. De asta și iubea facultatea, fiecare își făcea treaba lor și nu se amesteca în alte treburi. Părinții lui Harold îi cumpărase mașina acum ceva timp, nu își amintea cu exactitate când. Își amintise doar că băiatul cu ochi verzi era atât de emoționat iar când o văzuse zâmbise mai rău decât un copil de 8 ani când primește o mașinuță. Louis zâmbise la imaginea fictivă a lui Harry la 8 ani și închise ochii, adormind in câteva secunde.