•Volumul I:
>Intr-adevar, foarte frumos. Mai ales casa din fata, cu obloane albastre, care are multe lumini.
>Da..., am spus absenta.
Priveam casa vecinilor mei, fara sa realizez ca noi doi vorbeam despre acelasi cer si despre aceeasi casa cu oblo...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Omenirea astepta cu bucurie Craciunul, dar eu asteptam doar sa treaca. Timpul era singura mea speranta catre uitare, acceptare si vindecarea ranilor. Eram deprimata, descurajata si pierduta. Desi eram o fata foarte tanara, aveam un suflet imbatranit, niciun chef de viata si nicio perspectiva. Ma zbateam intre sentimente contrare, ma invinovateam si ma autocompatimeam. Imi plangeam de mila si imi uram neputinta de a schimba ceva.
Abia in seara de Ajun am realizat ca era pentru prima data in viata mea cand nu aveam un brad impodobit. In casa mea si in sufletul meu nu era nicio sarbatoare. Trecusera deja cateva zile de cand stateam numai in pat, ca o bolnava. Prietenele mele, Syeira si Trusha, nu m-au parasit nicio clipa, indurand cu greu sa ma vada plangand ore in sir si, adeseori, plangand alaturi de mine.
Am auzit soneria si, pentru ca nu reactionam, Syeira s-a dus sa vada cine ma cauta la ora aceea tarzie. Probabil ca sunt colindatori, mi-am spus in gand. Dupa cateva clipe, Syeira s-a intors in dormitor, cu un zambet larg pe fata, urmata de cineva care tinea in fata sa un brad gata impodobit. Persoana din spatele bradului s-a strecurat in dormitor si a asezat bradul in coltul liber al incaperii. Era Rye.
>Ho, ho, ho! a spus el, venind catre mine.
>Nu cumva: "Ha, ha, ha?"
M-a imbratisat strans si m-a pupat pe frunte, apoi si-a aruncat fularul pe marginea patului.
>Ce cauti aici, nebunule? l-am intrebat, urmarindu-l cum cauta o priza pentru instalatia de brad.
>Imi place sa fac sarbatorile in Brasov, mi-a raspuns, concentrat asupra catorva podoabe care se imprastiasera pe jos.
Rye a aranjat bradul, a pornit instalatia si a stins lumina. Apoi s-a descaltat, si-a dat jos haina si s-a asezat pe pat, langa mine.
>Haideti, fetelor! O telenovela, ceva?
>Sa te uiti tu la telenovele, ba! a strigat Trusha, din hol.
Nu il puteam privi pe Rye, pentru ca imi aminteam de toata viata mea trista si de pierderi. Pana si el era una din pierderi, o pierdere dureroasa, pentru care inca ma mai invinovateam.
>Ce ai mai scris in jurnal? m-a intrebat el, luand caietul gros ce zacea pe marginea noptierei. "Regretele sunt cele mai urate sentimente". Asa este, Ivy...
Ma uitam la televizor, fara sa vad ceva, desigur. Gandurile mele rataceau aiurea. Syeira si Trusha au decis ca erau obosite si ca vor dormi in sufragerie, asa ca ne-au spus pe fuga un "Noapte buna!" si ne-au lasat singuri.
>Cum te simti? m-a intrebat Rye, asezandu-si perna.
>Nu stiu. Cred ca nu mai simt nimic. Am sufletul anesteziat.
>Vrei sa vorbim? Vrei sa facem ceva anume?
>Nu. Nu vreau decat sa am liniste.
>Sunt asa de obosit! Te superi daca adorm?
>Dezbraca-te.
> Ai ganduri nebunesti c-un biet ostean, maiestate?
>Bai, tu deja visezi? Ma gandeam sa dormi comod, atata tot...
Rye a adormit imediat, iar odata cu somnul lui aveam senzatia ca incepeam si eu sa ma linistesc, pentru ca langa el ma simteam in siguranta. Am inchis televizorul, m-am asezat comod pe perna si am privit bradul frumos impodobit, cu globuri argintii si mov si cu jocuri de lumini. Ce nebun poate fi Rye! imi spuneam in gand. Sa vina el tocmai din Bucuresti, cu un brad impodobit! Cum l-o fi indesat in masina? Sau l-o fi impodobit pe casa scarii? Nu-i normal la cap...
Rye era cel mai bun prieten al iubitului meu, Mustafa, desi, prin natura relatiei lor, ei doi se considerau frati.
S-au cunoscut cand Rye avea 11 ani, in urma unei intamplari foarte triste: Rye si-a pierdut parintii intr-un accident de masina si a ramas in grija bunicii lui, care era batrana si bolnava. Parintii lui Mustafa au hotarat sa-l adopte si, desi nu au facut-o cu forme legale, acesta a locuit cu ei si devenind practic, un membru al familiei. Dupa moartea bunicii lui, pentru ca Rye era minor si ar fi ajuns intr-un centru de plasament, parintii iubitului meu au facut toate demersurile necesare pentru a-l pastra in familie. In mijlocul lor, Rye a gasit toata dragostea si sprijinul de care a avut nevoie, mai ales datorita faptului ca acestia nu l-au facut niciodata sa se simta strain si l-au coplesit cu multa atentie si caldura, astfel incat Mustafa si Rye s-au apropiat si s-au inteles ca niste frati adevarati. Faptul ca Rye avea alt sange era doar un amanunt, de care nimeni din familie nu tinea cont, ba, mai mult, existau multe persoane care nici macar nu banuiau ca ei doi nu erau frati cu adevarat.
Inca de cand i-am cunoscut, am fost uimita de legatura dintre ei, pentru ca se respectau foarte mult si erau foarte atasati unul de celalat. Educatia buna primita acasa, intr-o familie cu pretentii si cu valori, i-a facut sa se ajute si sa fie uniti. Mustafa era foarte legat de Rye si, de aceea, chiar si cand ar fi trebui ca fiecare sa plece la casa lui, ei au ales sa locuiasca impreuna. Si-au construit o vila mare si frumoasa, hotarati sa traiasca acolo, impreuna cu familiile pe care aveau sa si le intemeieze.
Rye s-a intors spre mine si, dupa ce mi-a aruncat o privire scurta, mi-a cuprins mana intr-a lui. A adormit din nou, iar eu il priveam aproape fara sa respir, de teama sa nu-l deranjez. Desi il vazusem de mii de ori pana atunci, inca eram uimita si impresionata de frumusetea lui, ca si cum il vedeam pentru intaia oara.
Rye era un baiat inalt, cu un trup atletic, frumos construit. Avea trasatuti blande, ochi negre cu niste gene foarte lungi, iar cand zambea, dezvaluia in obraji niste gropite care-i dadeau un aer inocent si dulce. Parul lui negru avea reflexe lucioase, albastrui si-mi amintesc de cate ori am facut eforturi sa nu-mi trec degetele printre suvitele lui rebele. Avea o alura sportiva si era un baiat frumos, elegant, manierat, dar ceea ce il facea cu adevarat special era sufletul lui.
Avea cel mai bun suflet pe care il cunoscusem vreodata la un om! Era sensibil si bun, empatic si cald, bland si uman, capabil sa-si ofere prietenia si iubirea pana la sacrificiu. Era singurul om lipsit de orice urma de egoism pe care-l cunosteam, iar eu eram singura care ura asta la el.
Nu puteam dormi, de aceea m-am ridicat incet si m-am dus in bucatarie, ca sa-mi fac un ceai. Syeira, care m-a auzit umbland prin casa, a venit sa-mi tina companie.
>Du-te si culca-te cu Trusha. Dorm eu cu el, mi-a spus ea, zambind.
>Ai vrea tu!
>As vrea eu? Ar vrea jumatate de planeta!
>Taci, tu, ca ne-aude!
>Ce dragut din partea lui, nu? Sau o fi venit sa te ia? Oare l-a trimis Mustafa?
