•Volumul I:
>Intr-adevar, foarte frumos. Mai ales casa din fata, cu obloane albastre, care are multe lumini.
>Da..., am spus absenta.
Priveam casa vecinilor mei, fara sa realizez ca noi doi vorbeam despre acelasi cer si despre aceeasi casa cu oblo...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Era un continuu du-te-vino. Prietenii lui Mustafa ne vizitau foarte des, iar uneori ramaneau la noi cateva zile. Casa era plina si animata mai tot timpul. Ne petreceam timpul jucand tot felul de jocuri, facand karaoke, uitandu-ne la filme sau lenevind. Zilele de nastere ale prietenilor erau sarbatorite tot aici, pentru ca aveam spatiu si tuturor le placea felul in care le organizam.
Pentru ca se apropia ziua doamnei Ozana, am decis sa-i organizam o petrecere surpriza. Am planificat totul pana in cel mai mic detaliu si m-am dus in camera lui Rye, ca sa-i cer sa ma ajute cu cumparaturile.
>Rye, ai putea sa...
>Tu nu stii sa bati la usa? m-a intrebat el speriat.
L-am surprins stand intins pe pat si din vocea lui mi-am dat seama ca plangea. Am aprins lumina, dar el mi-a intors spatele.
>Iarta-ma ca am dat buzna. Nu m-am gandit ca as putea deranja. Si tu mai dai buzna in camera mea.
>Nu-i nimic.
>Ce e cu tine?
>Nimic. Ai putea sa ma lasi singur, te rog?
>Nu. Zi-mi ce e cu tine.
M-am apropiat de patul lui si m-am asezat timida pe colt.
>Crezi ca e o rusine sa plangi, Rye?
>Ivy, te rog. Vreau sa fiu singur.
>De ce ma alungi? Daca sunt aici, inseamna ca vreau sa fiu. Si nu sunt doar fizic, sunt si cu sufletul.
>Iti multumesc, dar sunt ok.
>Nu plec de aici. Oamenii nu trebuie sa planga singuri. Deci, daca vrei sa plangi, o sa plangem impreuna. Daca stau mai bine sa ma gandesc, asa aveam un chef de plans...
Mi-am lasat sabotii langa pat si m-am asezat langa el. Imi doream sa-l linistesc si sa aflu ce dureri ascunde in sufletul lui. Era pentru prima data cand il vedeam altfel decat vesel, pozitiv si puternic.
>Stii ce mi-a spus tata, cand eram mica, intr-o zi in care m-a gasit plangand?
>Ce?
>Ca Dumnezeu le-a dat oamenilor un numar fix de lacrimi si ca acestea sunt de doua feluri: de tristete si de fericire. Si ca nu ar trebui sa-mi irosesc lacrimile aiurea, ci sa le pastrez pentru momentele fericite. Ca ar fi pacat sa nu am lacrimi ca sa plang atunci...
>Ce frumos...
>Deci, irosim? Daca irosesti tu, o sa vars si eu cateva. Stii ca sunt empatica.
>Esti o copila si o smechera...
>Vrei sa vorbim? Sa-mi povestesti? Uite, imi poti spune orice, pentru ca maine uit cu desavarsire, daca vrei.
>Nu as avea ce sa-ti spun...
>Daca ar fi sa plang acum, stii de ce as plange? De dor. De dorul celor pe care i-am pierdut. Si as mai plange de ciuda. De ciuda ca nu pot ajuta oameni care sufera... copii, batrani... ah, si animale.
