•Volumul I:
>Intr-adevar, foarte frumos. Mai ales casa din fata, cu obloane albastre, care are multe lumini.
>Da..., am spus absenta.
Priveam casa vecinilor mei, fara sa realizez ca noi doi vorbeam despre acelasi cer si despre aceeasi casa cu oblo...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Rye s-a intors abia seara, iar eu am simtit, pentru prima data in ziua aceea, ca imi fusese dor de el. Oare eram prea obisnuita cu el sau imi era urat departe, intre straini? Ne-am plimbat prin imprejurimi, pierzand sirul povestirilor si notiunea timpului. Doar intunericul a reusit sa ne schimbe directia de mers, grabindu-ne pasii catre pensiune.
>Te uiti la fundul meu? l-am intrebat, in timp ce urcam scarile catre camera noastra.
>Chiar daca m-as uita, tot ochii ti i-as vedea.
>Ochii?
>Da.
>Sunt frumosi?
M-am oprit deodata si m-am intors cu fata catre el.
>Nu. Dar au ceva magic. Ceva care acapareaza.
>Nu zau?
>Nu ai observat asta? Ca toti te privesc cand te vad? In magazine, pe strada...
>Se uita pentru ca le zambesc.
>Da, dar si pentru ca ochii le acapareaza atentia.
Am staruit cateva clipe cu privirea asupra lui si, pentru ca nu ma intorceam sa urc mai departe, el a urcat inca o treapta, venind foarte aproape de mine. As fi vrut sa ma intorc si sa urc mai departe, dar ceva ma tinea imobilizata. Aveam impresia ca eram prizoniera unui magnetism ciudat, care ne tinea aproape unul de celalalt. Nu stiu cum l-am privit, dar el a inchis ochii. L-am luat de mana si am urcat impreuna restul treptelor. Aveam impresia ca tremuram amandoi, iar eu simteam niste fiori care ma faceau sa-mi fie prea cald si prea rece, in acelasi timp. El a descuiat usa si, cand am intrat in camera, m-a intrebat daca vreau sa intru prima la dus.
>De ce nu mergem impreuna? am spus zambind obraznic.
>Tu si glumele tale! mi-a raspuns amuzat. Vrei sa te joci, nu?
>Doar uneori.
>M-am gandit toata ziua la tine.
>Da?
>Adica la par, la cum trebuie impletit. Cred ca stiu acum. Ma lasi sa o fac?
>Sigur.
Dupa ritualul dusului, ne-am asezat la fel ca in seara precedenta, in fata oglinzii. Nu, nu mi se parea. El nu imi peria parul, ci mi-l iubea. Il atingea cu teama si cu tandrete si il mangaia. Ii priveam reflexia in oglinda si simteam ca ma topesc sub atingerile lui. Nu se poate! Sunt indragostita de el. Nu, nu se poate asa ceva! Ce ma fac? Am o toana, mi se pare, nu, chiar nu se poate. Il iubesc pe Mustafa!
Cand a inceput sa-mi impleteasca parul, ma atingea involuntar pe gat, facandu-ma sa simt mai mult decat ar fi trebuit sa simt.
