•Volumul I:
>Intr-adevar, foarte frumos. Mai ales casa din fata, cu obloane albastre, care are multe lumini.
>Da..., am spus absenta.
Priveam casa vecinilor mei, fara sa realizez ca noi doi vorbeam despre acelasi cer si despre aceeasi casa cu oblo...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
>Bai, idiotule, se termina lumea la o fata?!
Mustafa s-a intors spre mine si mi-a aruncat o privire care m-a inspaimantat.
>Da. Baga-ti mintile in cap. Pana cand ma intorc, vreau sa-mi faci o lista cu tot ce doresti. Iti fac firma, iti fac cofetarie, iti fac teren de tenis, mergem la consiliere matrimoniala, plecam in vacanta, zi-mi ce dracu vrei ca sa fii fericita!
Cum putea accepta Mustafa plecarea mea, cat timp eu nu avean niciun argument plauzibil? Ce trebuia sa fac? Puteam sa plec, pur si simplu, dar Mustafa ar fi venit oriunde dupa mine si, mai mult de atat, mi-ar fi facut viata amara, terorizandu-ma cu amenintari. Disperarea genereaza in mintea unui om ganduri nebune, care-l fac sa se indeparteze de la calea lui dreapta si sa comita greseli care nu il reprezinta. O sa-l insel. O sa ma transform intr-o scorpie. Ii fac pe astia doi sa ma dea afara in suturi! mi-am spus. N-am alta cale ca sa scap de ei!
>Pot sa plec linistit la birou? m-a intrebat Rye, intrand in camera mea.
>Sigur ca da.
>Doamne, ce privire ciudata ai!
>Obisnuieste-te. Vor urma si mai si. Simt cum ma transform.
>Ce ganduri ai?
>Sa te fac sa ma rogi sa plec.
>Uf, cata energie vei consuma in zadar!
Rye a venit sa ma pupe pe frunte, dar i-am intins buzele. A ezitat putin, dar apoi m-a pupat usor pe buze.
>Te joci cu mine, Ivy?
>Pai nu asta facem, aici? Ne jucam de-a viata si de-a iubirea!
>Pa, ai grija de tine!
Ce vei face, Ivy? Vei pleca. Daca esti asa matura si cerebrala cum te crezi, vei pleca. Doar nu te vor lega aici! imi spuneam. Dar nu puteam pleca oricum si oriunde. Mi-am propus un plan de a pleca in Germania, pe furis. Aveam nevoie de cateva zile ca sa-mi cumpar bilet de tren si sa-mi duc la cineva lucrurile importante.
Credeam va voi renunta la ideea de a pleca, influentata de prezenta celor din casa. Dar nu a fost asa. Am avut-o pe Syeira complice, care venea in vizita si mereu pleca acasa cu ceva de-al meu, in geanta. Nu voiam sa iau hainele, ci doar lucrurile care imi erau strict necesare. Syeira mi-a cumparat bilet de tren, dar l-am lasat la ea, din precautie, ca nu cumva sa-l gaseasca cineva. Imi luasem toate masurile de precautie posibile, astfel incat nimeni sa nu banuiasca ceva despre plecarea mea. Si ma pregateam sufleteste pentru ruptura dureroasa de tot ceea ce iubeam.
Cu cat se apropia mai mult data plecarii, cu atat eram mai trista si mai abatuta. Stateam mai mult timp izolata in camera mea, iar cei din casa credeau, probabil, ca inca nu-mi revenisem din starea mea proasta. In ultima zi pe care aveam sa o mai petrec in casa am fost atat de deprimata, incat am plans intruna. Imi era cumplit de greu sa ma desprind de acolo. Dar eram puternica si hotarata. "Regretele sunt cele mai cumplite sentimente" imi spunea tata. Nu voiam sa traiesc cu un suflet incarcat de regrete. Aceea era doar o etapa grea, pe care aveam sa o depasesc. Trebuia sa plec noaptea, dupa ce toata lumea adormea. Stabilisem cu Syeira sa ma astepte la cateva case distanta, la ora doua dimineata. Seara mi-am pregatit geanta de plecare, insa, cand sa-mi iau pasaportul din sertarul in care imi tineam actele si obiectele personale, nu l-am gasit. L-am cautat disperata peste tot, dar nu era nicaieri. Eu eram o fire extrem de ordonata si stiam foarte bine unde aveam fiecare lucru. Stiam precis ca vazusem pasaportul in sertar in urma cu cateva zile.
