Din Întâmplare

#17

    Fata se uită la Dylan care evită contactul cu ochii ei, o ura, deși ea îl înțelegea, ea se întoarse și își plecase....

-Avem de vorbit!

  Spuse băiatul și o luase înainte, Maia și Justin merse după el în cabană. Cei doi intrase în cabană și Dylan închise ușa.

-Justin știai?

-Da...

-De ce nu mi-ai spus dacă ea nu a vrut?

-Dylan, Antonella voia să îți spună, dar ea de obicei nu își discută sentimentele, nici macar cu mine sau cu mama ei nu o face, știa că vei reactiona așa, îi era frică să îți spună.

-Pffff....Spune-mi că e o glumă Maia...

-Aș vrea să fie o glumă....

-Spune-mi totul!

-Eram foarte mică, îmi amintesc totul, cât de drăguț era tatăl ei, cât de grijuliu era când eu sau Anto ne loveam, cum se juca cu noi uneori când veneam la ea acasă, mai apoi sa întâmplat accidentul, crima mai bine zis, un prieten de al tatălui ei, a pus pe cineva să îl omoare, eu și Antonella aveam doar 6 ani atunci. Îmi amintesc perfect cum a plâns și se ruga de tatăl ei să se ridice....Antonella nu a putut trece peste asta așa ușor, de fiecare dată când cineva zice se rău de tatăl ei, simte că îi fuge pământul de sub picioare, la iubit mult, nu credea că tatăl ei ar pleca așa repede de lângă ea. Nu poartă ură pe cel ce ia luat tatăl de lângă ea, dar suferă.

    Băiatul nu zise nimic și ieșise pe ușă alergând.

-Coaie unde mergi!?

-Să-mi înveselesc regina!!--spuse băiatul alergând spre plajă--

-Am impresia că povestea asta va avea un final fericit!

-Ca noi doi!--spuse Justin și o sărutase pe Maia--

  Dylan voia să o facă fericită si știa exact cum. Avea doar să o găsească pe fata visurilor lui.