♡𝓐𝓷𝓭𝓻𝓮𝓮𝓪 𝓟𝓸𝓽𝓽𝓮𝓻 ♡

~71~

-Dar, e sfarsitul vostru.*a adăugat ironic Alexander*
Nu ii pasa ca avea o taietura la cap sau ca maneca mantiei ii era rupta. Statea in fata lui Snape si, pentru a doua oara, parea hotarat sa il omoara.
-Ti-am spus de atatea ori ca nu o sa ajungi departe ca Devorator, Severus. Tu si elevii tai o sa sfarsiti in Azkaban.*i-a vorbit McGonagall*
Mi-am intors privirea spre ea și am vazut ca era inca la pamant, fiind ajutată de ceilalti sa se ridice. M-am apropiat si am luat-o de umar, ajutand-o la rândul meu. Am zarit cu coada ochiului cum ceilalti membri ai Ordinului intrau alergand in camera, dand semne ca o sa avem companie. Harry si Luna au apărut de sub mantie, insa fusesera descoperiti.
-Ce facem acun?*a intrebat cineva*
Intrebarea a tot trecut pe buzele celorlalti, ajungand si la urechile noastre.
-Stiu unde e diadema, dar numai Malfoy poate sa ma ajute.*a adaugat Harry, privind multimea in verde*
Am auzit un ras slab, ce venea de la Snape, dar nu a scos nicio vorba. L-am vazut pe Alexander incordat langa mine, de parca ar fi primit o idee. S-a aplecat spre mine si m-a tras de langa multime, soptindu-mi la ureche ceva. Era un plan. Unul minunat, daca el avea dreptate pana la urma. Am aprobat din cap, in timp ce ochii mi se mareau de fericire. M-am intors langa Harry si l-am privit fix, astept sa ma asculte.
-Voi trebuie sa rămâneți aici si sa le tineti piept. Încercați totul ca sa ii trimiteți in sat pe minori si tineti piept armatei ce sosește.*i-am sfatuit atenta*
-Harry, eu si Andreea stim cum sa distrigem cupa.*a adaugat Alexander de lângă mine*
O scânteie a apărut in ochii lui Harry cand ne-a privit, de parca banuia ceva. A zambit sters, in timp ce ne făcea semn spre iesire. Nu am mai asteptat nimic si am luat-o la fuga. Mana lui Black a luat-o repede pe a mea, iar eu nu m-am putut gandi decat ca aveam sa mor fericita.
●●●●●●●●

Am fugit speriata inapoi, in timp ce Alexander se ridicase de jos si apucase coltul sarpelui. Vorbisem din nou ca un sarpe, dar speram sa fie ultima data. M-am azezat in genunchi, scoțând repede cupa aurie din buzunar. Mainile imi sangerau deja, dar nu aveam timp de ele. Alexander a alunecat langa mine, scoțând coltul sarpelui. Era uimitor de alb pentru un sarpe asa batran. Am arucat cupa intre noi si am pus mana pe colt, ridicându-l impreuna cu Black. Am lovit cupa fara sa stau pe gânduri, iar strigătul lui Voldemort mi-a rasunat in cap. Mi-am permis sa respir pentru o secundă, înainte sa imi dau seama ca un val de apa tocmai aparuse in fata noastră. Am fost lovitit din plin si aproape m-am pierdut. Alexander m-a ridicat in picioare, tinandu-ma stans la pieptul sau. Eram uzi din cap pana in picioare, dar asta nu conta. Stiam ca era o bătălie afara, însă mai era una si in inima mea. Preferam sa il pierd pe vecie, de cat sa nu ii spun ce simt. Urma sa ii spun cate stări imi trezea si asta in cel mai nepotrivit loc.
-Alexander, trebuie sa iti spun ceva.*am rostit prinvindu-l*
-Pe dracu, Andreea! Nu e cel mai bun moment.*mi-a raspuns tremurand*
Mi-am dat ochii peste cap, privindu-l inca o data. Puteam sa o fac...trebuia sa ii spun tot.
-Stii, cand am iesit cu Nikolai, de fapt eu...*am incercat sa ii explic*,
L-am privit cum se încruntă si pentru cateva secunde am stiut ca nu o sa ma asculte. Nu avea sa ma asculte vorbind despre varul sau.
-Of, la naiba! Te iubesc, Alexander! Mereu te-am iubit, nesuferitule!*i-am strigat în fata*
A ramas stana de piatra si nu am putut sa mai zăresc acea furtuna din privirea sa. Credeam ca l-am pierdut, dar și-a ridicat privirea brusc, surprinzand-o pe a mea. Mi-a zambit, înainte sa ma traga inspre el si sa ma sarute. Ma pierdusem iar in aroma buzelor sale si nu stiam ce sa mai cred. Mi-am pus mainile in jurul gâtului lui si m-am desprind din sarut, unindu-mi fruntra cu a lui.
-Fata de care eram indragostit? Întotdeauna ai fost tu, Andreea. Am fost prea idiot sa recunosc ca eram gelos pe cei cu puteam sa stea cu tine, în timp ce eu trebuia sa privesc.*a recunsoct zabindu-mi*
M-am indepartat o clipă si am facut ceva la care nu se astepta. I-am dat o palma.
-Asta e pentru ca nu mi-ai spus mai devreme, idiotule!*i-am tipat in fata, inainte sa il sarut iar*
De data asta nu m-am m-ai desprins asa repede, profitand de mica sclipire din ochii lui. M-a tras langa el, punandu-mi mainile in parul lui matasos.
-Aș vrea sa ti-o trag chiar aici, dar aveam o lume de salvat, din pacate.*mi-a soptit peste buze*
Am ras. Am ras cu adevarat, dupa mult timp. Aveam parul prins într-un coc neglijent, eram uda si plina de sange, dar eram fericita. Daca muream, ei bine, aveam sa o fac fericita. Ma iubea. Nu am putut sa imi retin zambetul strengar de pe buze, atunci cand m-a prins de mana si am fugit amandoi in castel. Sunete neclare m-au cuprins imediat, dar niciun semn de Devoratori.
-Ceva nu e bine.*a inganat, langa mine, Alexander*
L-am aprobat tacuta din cap, uitandu-ma in treacat la ceasornice. Era noapte, aproape rasaritul. In jurul Salii Mari erau deja o multime de oameni, iar in interior Ordinul Phoenix se agita. Mortii erau intinsi pe jos, unde familiile lor vegheau. Am vrut doar sa arunc o privire, dar am regretat imediat. Pe cel mai apropiat pat era o femeie, una foarte cunoscută. Era Miriam, mama lui Alexander. L-am strans de mana pe Alexander, facandu-i semn sa se uite la mine. Mi-a zambit, dar eu l-am privit in ochii si i-am arătat patul improvizat. A amutit. Era...devastat, nu, mai bine l-ar descrie groaza. Chipul ii devenise alb ca laptele, iar picioarele sale au pornit singure catre mama sa. Sirius era bine, slava domnului. Veghea langa patul soției sale, plangand. Plangea in fata mea, pentru prima data dupa mult, mult timp. Am privit cum Alexander s-a asezat in genunchi, plangand la pieptul inert al mamei sale. Stiam,..stiam ca pierduse o parte din el. Poate nu fusese mama perfecta mereu, dar era mama lui. Iar, acum, nu mai era decat o amintire a ei. Era momentul sa il las singur. Avea nevoie de asta. Pasii m-au purtat pe langa toti mortii, unde am incercat sa ii consolez. Nu am putut sa stau prea mult langa familia Weasley. Ar fi insemnat sa accept moartea unui om ce imi fusese ca un frate mai mare si asta nu avea sa se intample. Nu puteam accepta moartea atâtor persoane. Am lasat in urma Sala Mare si am iesit pe usa larg deschisa, inspirand aerul racoros. Trupurile altor persoane erau întinse pe jos, iar doua persoane le cărau. Oliver si Neville nu erau obligati sa faca asta, dar o faceau in amintire mortilor. M-am apropiat atenta si mi-am pus mana pe umărul lui Neville, facandu-l sa se intoarca spre mine. Mi-a zambit sters si a deschis gura sa vorbeasca, dar l-am oprit repede.
-Neville, trebuie sa imi promiti ceva. *l-am informat calma*
-Stii ca te poti baza pe mine oricand si pentru orice. Dar, nu ar fi mai bine sa ii spui cuiva mai capabil?*m-a intrebat rapid*
Mi-am permis sa zambesc, pentru a doua oara in aceea ora. Înca era nesigur pe el, dupa tot ce făcuse.
-Nu, tu esti perfect. Trebuie sa imi promiti ca vei omorî sarpele, orice ar fi. Nu stiu daca eu sau Harry vom reuși.*i-am spus eu*
M-a privit mirat, inainte sa imi raspunda.
-Harry a apărut acum putin tinp de sub pelerina si m-a rugat acelasi lucru. Sunteti siguri ca totul e bine?*s-a interesat ingrijorat*
M-am albit la fata. Plecase... La naiba, plecase sa se intalneasca cu Voldemort! Se sinucisese cu buna stiinta! Am fugit inapoi in castel, luand-o printre elevii ce se imbulzeau afara. Am ajuns afara odata cu Alexander, ce era in fruntea grupului. Din Padure aparea un grup urias de oameni. Erau Devoratorii, printre care mi-am zarit toti prietenii de la Slytherin. In urma lui Voldemort mergea Hadrig, carandu-l pe fratele meu.
-Nu! Harry!*am tipat plangand*
M-am repezit spre el, dar Alexander m-a prins din urma, fortandu-ma sa ma opresc. Am auzit plansetul lui Ginny, dar a fost ultimul lucru pe care l-am auzit inainte sa il vad pe Harry fugind nevatamat. Ala era semnul. Stiam asta, era semnul meu. Pur si simplu mi-am scos bagheta si am indreptat-o spre Voldemort, stiind ce trebuie sa fac. Doua raze de lumina s-au intalnit, iar rezultatul a fost unul bun. Bun pentru mine, pentru ca Voldemort s-a dat inapoi. Bucati din el zburau si mureau sub ochii mei. Nu mai ramasese nimic din el, iar Devoratorii incercau sa fuga.
-Am reusit!*au tipat mai multe voci*
Am simtit bratele lui Harry in jurul meu, urmate de ale lui Orion, Ginny si Alexander. Doua maini puternica m-au intors pe calcaie si am dat de Alexander, ce ma privea zambind. Era prima data cand il vedeam asa, era el insati, dupa o lupta. Am sarit in bratele lui, unindu-mi buzele cu ale lui.
Nu imi pasa cine ma vedea. Eram doar eu si el. Eram noi doi, dupa atata tinp.
-Ce ziceai inainte sa fim intrerupti? Mi-ai spus cumva ca ma iubesti?*l-am tras de limba*
A chicotit si si-a lipit fruntea de a mea. Imi lipsise asta.
-Ti-as spune in fiecare secunda ca te iubesc, Andreea. La naiba, te ador!*a strigat in multime*
Si eu, Black. Si eu te ador, iubitule.