𝙡𝙤𝙫𝙚 𝙮𝙤𝙪；𝙩𝙠

》29《

Cei doi băieți iesira sa se plimbe, pentru a mai petrece timp impreuna.

"Jungkookie, putem sa ne oprim aici?" intreaba blondul arătând spre parc, ce era unul destul de mare.

Jungkook chicoti cand văzu expresia plină de speranță a celui mare. Taehyung era un copil, da, dar era al lui si il iubea.

"Orice vrei tu, iubire!" spune Jungkook si ii sărută fruntea, înainte ca cel mare sa ii mulțumească si sa o ia la fugă spre intrare.

Jungkook zâmbi cand văzu cat de entuziasmat era blondul. O lua dupa el, afisandu-si zâmbetul de iepuraș cand văzu că cel mare stătea pe o bancuta, privind la copii care se jucau.

Jungkook se așeza lângă el, punandu-si o mana peste a băiatului, facandu-l sa tresara slab și sa isi îndrepte atenția spre el.

"Ce faci, iubire?" intreaba șatenul zambindu-i.

"Doar ma uitam..." spune cel mare continuând să privească.

Timp de câteva minute o liniste se lasa intre cei doi, dar nu era o liniste apăsătoare, ba chiar ii liniștea pe cei doi.

"Iubire, e totul bine?"  intreaba șatenul cand văzu că Taehyung ofta.

"Huh? Oh, da." raspunde puțin confuz băiatul.

"Taehyungie, ce se intampla cu tine?" intreaba șatenul îngrijorat cand văzu expresia pierdută a blondului.

"Sunt bine, nu iti face griji!" spune blondul zâmbind moale.

"Ah, iubire, se vede ca nu esti bine. De ce nu imi spui ce ai?" intreaba Jungkook incruntandu-se puțin si punandu-si o mana pe obrazul băiatului.

Taehyung isi închise ochii, relaxandu-se la atingerea satenului.

"Chiar nu am nimic. De ce nu mă crezi?" intreaba blondul deschizandu-si ochii si privindu-l fix în ochi.

Jungkook doar ofta. Blondul nu părea deloc bine si era supărat pentru ca nu ii spunea ce are. Nu avea incredere in el?

"De ce nu imi spui ce ai? Sti ca imi poti spune orice!" spune cel mic tragandu-l mai aproape pe blond

"Eu_ imi pare rau Kook. Sunt-sunt doar puțin obosit. Scuze!" spune blondul scăpănd un oftat.

"Vrei să mergem acasă? Sau poate_oh, stiu! Cred ca ar trebui să vezi un doctor! Te simti rau? Vrei sa_" începu șatenul dar fu oprit de cel mare care își uni delicat buzele cu ale.

"Vorbesti prea mult, iubire. Ma obosești." spune mai mult șoptit cel mare facandu-i obrajii celui mic sa capete o culoare rozalie.

Taehyung chicoti slab și îi sărută ambii obrajii, înainte să se întoarcă spre copiii ce se jucau.

Băiatul văzu un băiețel destul de micuț ce stătea pe nisip si plangea. Fără să mai spuna ceva se ridică si alerga spre micuț, luandu-l prin surprindere pe Jungkook care îl privi confuz.

Blondul se apleca până ajunse la nivelul băiatului si ii ridică încet privirea.

"Hei, de ce plângi micuțule?" intreaba blondul stergandu-i lacrimile băiețelului.

"Ca-cas-castelul me-meu..." spune cu greu micuțul printre suspine arătând spre o gramajoara de nisip și o galetusa.

"Oh, nu plânge! Te ajut eu!" spune blondul zâmbind si ajutandu-l sa reconstruiasca castelul de nisip.

Jungkook se îndreptată spre el zâmbind. Blondul era atât de drăguț!

După alte câteva minute  cei doi isi luară rămas bun de la micuțul se intoarsera la bancuta lor.

"Ingeras, esti atat de drăguț!" spune șatenul zâmbind.

După câteva minute în care blondul rămăsese tacut hotărî să vorbească.

"Jungkook, iti plac copii?" intreaba blondul ridicandu-si privirea spre iubitului sau.

"Da, iubire. De ce?" spune el zâmbind.

"Eu_ vreau-vreau un copil..." spune cel mare lasandu-si privirea în jos.

Jungkook isi mari ochii surprins cand auzi cuvintele blondului.

Ce-ce ar trebui să spun...?

"Taehyung, tu-tu vrei sa spui ca_"

■□■□■□■□■□■□■□■□■□■□■□■□■□■□■

[n/a] : suspans :))