》32《

990 103 23
                                    

"Tae- te rog, a-ajuta-ma! spune băiatul scăpănd un suspin.

"Jungkook, esti bine?" intreaba blondul îngrijorat primind o dezaprobare. "Ce ai pățit?" continua cel mare mai îngrijorat.

"Pot-pot in-intra?" spune suspinand șatenul.

Taehyung îi făcu locul băiatului mai mic sa intre, urmând să închidă ușa în urma să. Jungkook isi dădu jos rucsacul, tinandu-l în mana.

"Te rog—ajuta-ma..." spune slab cel mic privindu-l fix în ochi pe blond.

Ochii șatenul străluceau în lumina slabă a becurilor datorită lacrimile ce îi blurau vederea, dar pe care refuză să le lase sa cada.

"Jungkook_" incearca blondul dar șatenul îl întrerupse.

"Te rog, te rog nu ma lasa! Nu- Nu pleca!" spune cel mic si aproape se prăbuși pe covorul alb din hol, dar blondul fu mai rapid si il prinse intr-o îmbrățișare strânsă, sustinandu-l.

"...te rog..." se auzi vocea stinsă și plină de durere a celui mic.

Taehyung suspină și el. Îl durea enorm sa il vada pe cel mic asa. Simțea cum inima sa se sfarmase în mii de bucăți cand auzi cuvintele îndurerate ale celui mai mic. Nu il văzuse niciodată asa. Atat de neajutorat. Atat de trist. Atat de... distrus. Un milion de gânduri îi strabateau mintea blondului, încercând să înțeleagă ce patise șatenul. Un milion de gânduri ce se risipira pe locul cand auzi inca un suspin al celui mic.

"Iubire, hey! Sunt aici! Nu plec nicăieri!" spune băiatul încercând să îl liniștească pe cel mic.

Îl ridică printr-o mișcare rapidă pe saten, băiatul inconjurandu-i talia cu picioarele si mâinile i se aduseră involuntar după gâtul celui blond. Șatenul isi lasa capul pe umărul celui mare inchizandu-si ochii si lăsând ca lacrimile sărată sa ii părăsească ochii si sa coboare încet pe obrajii sai.

Taehyung se îndrepta spre canapea din living cu cel mic în brațele sale. Se așeza, continuând să stea în aceiași pozitie cu șatenul. Un oftat slab îi părăsi buzele rozali.

"Hey, Jungkookie. Sunt aici, nu iti voi da drumul! Nu voi pleca!" spune băiatul făcând cerculețe cu o mana pe spatele satenului, încercând să îl mai calmeze.

Șatenul doar continua sa plângă silentios, strangandu-l pe blond mai aproape de el.

"Iubire, respira. Sunt aici!" continua cel mare.

"Mul-multumesc!" spune slab cel mic printre lacrimi si suspine.

Șatenul se simțea atat de slab în acel moment. Tot ce voia era sa fie cu blondul. Doar ei si atat. Îl durea îngrozitor. Simțea cum ceva îi apăsa pieptul si ii provoca o durere oribilă. Cuvintele alor sai i se tot plimbau prin minte, continuând să îl rănească.

"Totul e bine acum! Incearca sa te liniștești."spune blondul lasandu-i un sărit moale pe obraz.

"Au-au a-af-aflat..." spune suspinand.

"Cine a aflat?" intreaba puțin confuz blondul pe un ton liniștitor.

"Părinții me-mei... au a-af-aflat des-despre no-noi..." satenul spuse suspinand si tremurând slab.

"Shh! E ok. Vorbim mai târziu despre asta. Acum, incearca sa te liniștești. Eu sunt aici." spune cel mare trecandu-si mana prin părul moale al satenului, reușind să îl mai calmeze.

"Mu-multumesc..." ingana șatenul facandu-se mai mic în brațele iubitului sau.

"Eu iti multumesc. Multumesc pentru ca ai aparut in viata mea! Te iubesc!" șoptește blondul facandu-l pe cel mic sa prindă o culoare rozalie in obraji.

"Te iubesc!" spune la fel de încet cel mic strangandu-l mai bine în brațe pe Taehyung.

"Vrei sa mergem sa dormim puțin?" intreaba încet băiatul zâmbind trist cand șatenul isi ridică privirea spre el.

Lacrimile se oprisara din a mai curge de ceva timp dar ochii roșii si plini de tristețe ramasera.

Șatenul doar încuviințat scurt, punandu-si iar capul pe umărul blondului.

Taehyung se ridică încet, având grijă să nu il scape pe cel mic, si se îndrepta spre dormitor. Se așeza pe pat cu șatenul, care continuă să îl tina strâns în brațe.

"Te iubesc!" sopti blondul sarutandu-i scurt buzele celui mic făcându-l să zâmbească.

"Te iubesc!" spune băiatul facandu-se mai confortabil la pieptul iubitului sau.

Mici stropi se prelingeau încet pe fereastra camerei. Afara ploua destul de liniștit, picăturile micuțe de apa fiind destul de rare.

Era o atmosferă relaxanta ce îi ajută pe cei doi sa adoarmă mai rapid.

■□■□■□■□■□■□■□■□■□■□■□■□■□■□■

[n/a] : uitați capitolul si sper sa va placa :))

 

𝙡𝙤𝙫𝙚 𝙮𝙤𝙪;𝙩𝙠Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum