𝙡𝙤𝙫𝙚 𝙮𝙤𝙪；𝙩𝙠

》41《

"Tae-" vocea șatenului se auzi stins. Încerca să își abțină lacrimile din a mai cădea, dar nodul ce se forma în gâtul sau începea să îl apese din ce în ce mai mult.

Obrajii celui mic erau pătați de picăturile sărate ce continuau să cadă. Chipul înroșit al băiatului strălucea în lumina slabă a felinarelor amplasate dea lungul aleii. Îi era rușine. Rușine că Taehyung îl vedea plângând. Încerca să rămână tare, dar durea prea rău pentru a se mai abține. Poate dacă pe obrajii lui Taehyung nu curgeau acele lacrimi amare ar fi reușit să se abțină, dar acum era imposibil.

"M-mă po-pot așez-za?" vorbi cu greu blondul lăsându-și privirea în pământ. Îl durea să știe că el era cauza lacrimilor celui mic. Îl durea atât de tare încât avea impresia că inima lui ar putea ceda oricând.

Șatenul doar dădu afirmativ din cap făcându-i loc să se așeze lângă el. Taehyung se așeza, continuând să privească în jos și să suspine. Șatenul îi urmă exemplul, dar suspinele lui nu erau la fel de sfâșietoare ca ale celui mare.

Timp de câteva minute între cei doi se lasă o liniște apăsătoare, tensiunea plutind în aer. Era o oră destul de târzie, nefiind oameni care să meargă prin acele părți. Erau doar ei doi. Ei doi și două inimi ce băteau îndurerate una pentru cealaltă.

Taehyung își alesese cuvintele în timp ce îl urmarise pe băiat, dar parcă acum uitase tot ceea ce voia să îi spună. Ar fi vrut să îi explice, dar parcă nici nu mai putea vorbi. Se simțea atât de slab și vulnerabil. Avea nevoie de cineva care să îl ajute! Dar el nu voia pe oricine. El îl voia doar pe Jungkook...

"Jungkook e-eu...pot să ex-explic..." spune băiatul cu glas stins, urmând să își țină ochii strâns închiși, încercând să se pregătească pentru o respingere și poate niște vorbe usturătoare. Le merita, iar el era conștient de asta.

"Ce mai e de explicat? Noi-noi ne-am dis-distanțat și-și...Nici nu stiu..." vorbi Jungkook încet făcând cateva pauze. Simțea că nu mai are putere nici să plângă. Se simțea atât de vulnerabil și ura asta!

"Te rog! Doar-doar cinci min-minute iar dacă-dacă după as-asta n-nu vei mai vrea să-să mă vezi...voi p-pleca." spune blondul puțin mai tare ridicându-și privirea spre iubitul său. Mai putea să îl numească așa? Mai era iubitul său? Îl durea dar trebuia să accepte adevarul și să vadă lumea reală. Jungkook avea dreptate. Nu totul se rezolvă cu niște scuze și explicații, dar era dispus să încerce, măcar să știe că i-a explicat și să poată pleca cu inima împăcată.

"Ai-ai cinci minute..."

Cedă. Nu mai putea suporta. Dacă se gândea mai bine, blondul avea dreptul să îi explice iar el avea obligația să îl asculte.

"E-eu__nu știu cum să încep..." Se fâstâci cel mare, lăsându-și iar privirea în jos.

"Ce zici să începi p-prin faptul că n-nu ai încredere în mine?" îi răspunse șatenul mai mult batjocoritor.

"Dar e-eu am încredere în ti-tine. Problema este că n-nu am în-încredere în mine..." aproape șopti blondul, dar Jungkook fu capabil să înțeleagă ceea ce spuse. "Jungkook tu, tu ești per-perfect! Dar eu? E-eu sunt im-imperfect. Sunt un eșec, as-asta sunt. De ce ai vrea un e-eșec, când po-poți avea pe cineva lafel de perfect ca ti-tine?" vocea băiatului era stinsă iar suspinele îl împiedicau să vorbească corect.

"Taehyung, nu e-ești un eșec!" Îl contrazise cel mic privindu-l trist.

Cel mai mare doar își trase nasul și continuă.

"Ba da, sunt. Uită-te la mine. Mă plâng ca un copil mic. În loc să fiu tare și să te ajut, să mă comport așa cum ar trebui să se comporte un adult responsabil, eu mă plâng și te rănesc. La naiba cu mine! Am fost atât de i-idiot! Eu-eu nu îți pot oferii ceea ce ai nevoie...sunt copilaros și slab. Nici-nici nu știu de ce ai-ai stat cu m-mine până acum..."

Taehyung aproape se îneca în suspine și sughițuri, lacrimile curgând tot mai rapid din ochii săi. Jungkook îi lua o mână în a sa, ținând-o strâns. Blondul tresări și se uită la el, ochii lui strălucind în lumina slabă a felinarului.

"Ești tot ce am nevoie! Ești perfect!" îi spuse șatenul, un mic zâmbet trist înflorind pe chipul său.

"Nu, nu s-sunt! Sunt p-paranoic și-și posesiv și...și când am pr-primit me-mesajele de la a-acea fată, m-am speriat pentru-pentru c-că nu vreau să te pi-pierd! A-apoi cand am a-ajuns acasă am vă-văzut că ai pr-primit un mesaj de la ea. Nu l-am citit și-și am preferat să-să nu des-deschid  subiec-ctul, pentru că te-ai fi-fi putut su-supara și-și__" vocea băiatului tremura, iar inima îl durea atât de rău. Dacă ar fi continuat așa sigur ar fi avut un atac de panică. Si cine l-ar putea condamna? Rănise cea mai importantă persoana din viata lui și totodată se rănise și pe el. Îi era frica îl va pierde. Ce va face el fără Jungkook?

Nu putu să își termine propoziția pentru că o pereche de buze calde se zdrobiră peste ale sale. Privi uimit la băiatul din fața sa ce continua să îl sărute tandru. Nu îl merita. Știa asta, dar avea nevoie de el ca de aer! Își închise și el ochii și începu să își miste și el ușor buzele peste ale celui mic. Era un sărut timid dar plin de iubire. Buzele ambilor erau sărate datorită lacrimilor ce au curs până acum, dar pe nici unul nu îl deranja. Era momentul lor. Poate era ultimul lor sărut. Nu știau, dar voiau să profite la maxim de acest moment.

[n/a] : îmi cer scuze dacă sunt greșeli gramaticale sau de exprimare. va plăcut acest capitol?

× ne citim capitolul viitor 💌