𝙡𝙤𝙫𝙚 𝙮𝙤𝙪；𝙩𝙠

》34《

"Jungkook... Jungkookie... Iubire... Iubire, hai sa ne trezim..." șoptește blondul la urechea lui Jungkook, plimbandu-si degetele prin părul satenului.

"Mm.." fu singurul raspuns primit înainte ca Jungkook sa isi închidă ochii strâns si sa se întoarcă pe partea cealaltă.

Taehyung lasa un chicotit sa ii scape, înainte să se întindă inapoi pe perna si sa il îmbrățișeze pe saten de la spate.

"Iubire, esti adorabil!" sopti blondul plasând un sărit moale pe obrazul iubitului sau.

Jungkook zâmbi, continuând să își țină ochii închiși. Cu o mișcare rapidă se întoarse pe partea cealaltă, acum privindu-l pe cel mai mare.

Taehyung chicoti la vederea imaginii din fata lui. Un Jungkook aproape adormit si cu părul răvășit era o imagine atat de adorabilă!

"Iubire, mergem azi la cursuri?" intreaba blondul pe o voce dulce, mai mult șoptit, făcând cerculețe cu mana pe spatele satenului.

"Cred ca ar trebui să mergem..." spune cel mic cascand.

"Dacă nu te simți bine putem ramane acasa. Nu te forta! Vreau sa fi bine!" spune băiatul, îngrijorarea putandu-se citi din glasul sau.

"Sunt bine, ingeras! Daca sunt cu tine sunt bine!" spune cel mic afundandu-si capul în pieptul blondului.

"Putem sări peste cursuri azi, si mergem maine."

"Dar p-pot sa merg azi..." incearca șatenul sa proteste dar cel mare il opri.

"Vreau sa fiu sigur că esti bine înainte să ne întoarcem. Esti cel mai important lucru pentru mine si vrea sa te stiu bine!" spune băiatul hotarat.

Jungkook isi ridică privirea spre el, ochii sclipindu-i în lumina slabă ce pătrundea în cameră. Sclipirile erau provocate de lacrimile ce se adunaseră în ochii ciocolatii ai satenului.

Taehyung il privi speriat. Nu stia ce ar putea face sau ce ar putea spune. Nu înțelegea de ce iubitului sau mai avea puțin și plângea, dar stia ca nu îi plăcea să îl vadă asa.

"Te iubesc!" aproape șopti șatenul înainte ca lacrimile sa i se scurgă încet peste obraji.

Un val puternic de emotii îi traversa tot corpul celui mic, provocând lacrimile ce acum curgeau lent pe chipul angelic al băiatului. Nu stia exact ce simțea. Era un amestec foarte ciudat intre iubire, tristețe, dezamăgire, teama, furie si fericire.

"Jungkook, de ce plângi?" intreaba blondul devenind mai îngrijorat.

"Nu-n-nu am ni-nimic..." cel mic mormăi aproape indescifrabil.

"Te rog spune-mi! Orice ar fi te pot ajuta, doar dacă ma lasi sa o fac!" vorbi cel mare cu o voce caldă, încercând să îl liniștească.

"E-eu...te iubesc!"

"Si eu te iubesc! Acum, hai sa încercăm să ne linistim ca sa putem vorbi, bine?" intreaba blondul făcând cerculețe pe spatele satenului in speranta ca asa il va mai liniști.

"B-bine..." mormăi Jungkook lipindu-se mai bine de corpul cald al iubitului sau.

***

"Ma bucur ca v-ati facut timp sa veniti!" spune femeia asezandu-se.

"EunMi, ce e atat de important de a necesitat aceasta intalnire?" intreaba cealaltă femeie ce stătea pe partea opusă a mesei.

"Este vorba despre Jungkook si Taehyung..." începu doamna Jeon.

"E totul în regulă?" intreaba doamna Kim începând sa isi faca griji.

"Păi, nu stiu cum sa iti spun... mai bine vezi singura." spune femeia si ii întinde un dosar.

Doamna Kim il lua si il deschise. Ochii i se mărită instant la vederea fotografiilor iar mâinile începuseră să îi tremure. Nu putea crede ca în acele fotografii era chiar fiul ei.

"Deci nici tu nu stiai." constata EunMi privind-o.

"De-de cand se in-intampla as-asta?" reuși cu greu sa spuna femeia ce inca privea sovata pozele din mâinile sale.

"Nici noi nu stim, Hana. Nu am apucat sa vorbim cu Jungkook despre detalii. Am avut ieri o ceartă, iar el a plecat. Cel mai probabil e la fiul tau. Te-am chemat aici ca sa iti dau vestile si sa te intreb ce ai degand sa faci."

"Nu-nu putem lasa ca asta sa continue asa! Trebuie sa facem ceva! Esti deacord cu mine?" intreaba femeia lăsând fotografiile sa alunece inapoi in dosar.

"Sunt. Ai vreun plan?"

"Cred ca stiu ce trebuie sa facem!"

■□■□■□■□■□■□■□■□■□■□■□■□■□■□■

[n/a] : pam pam pam :))