3

1.2K 94 2
                                    

YUKINE
________ 
                                     
                                                                                        Doar cateva ore pana ce zorii se
vor revarsa peste cerul inca intunecat, simt cum ploapele imi cad grele pe ochii reci si fara sa imi dau seama adorm rezemat de Saku.

Din fericire ma trezesc inainte ca ceasul sa indice ora 06:30, intru incet in casa pentru a nu il trezi pe tata si pregatesc masa dupa care merg sa imi fac un dus.

Tata inca nu s-a trezit ceea ce imi ofera inca cateva zeci de minute de liniste,ma imbrac in hanoracul meu gri si obisnuitii mei blugi albastri, in picioare vechii mei tenisi negri.

Ceasul mic de pe noptoera arata ca e ora 07:25, imi iau rucsacul verde inchis de pe podea in care indes un mar .

E devreme, nu o sa trebuiasca sa alerg pana la liceu , pana la urma dormitul afara are si el un beneficiu, aproape zambesc.

Colegii mei si profesorii se plang ca nu zambesc niciodata, asa ca ma straduiesc in fata oglinzii sa schitez un zambet dar tot ce imi iese e o fata de psihopat specializat, chiar daca as zambii, sunt constient ca ochii rosii precum si vanataia de pe obraz tradeaza altceva, ceva ce nici prin cuvinte nu as putea explica, lacrimile incep din nou sa curga pe obrajii mei, nu incerc sa le fac sa se opreasca, de cate ori incerc ma trezesc plangand si mai tare, prin plans parca ma exteriorizez de tot, parca ma simt mai bine...parca

Merg pe strada si ma gandesc la 100 de lucruri deodata,ma gandesc cum ar fi daca as fi putut sa fac tot ce imi dorec la fel ca alte persoane de varsta mea, desi nu cred ca exista ceva ce as vrea sa fac in mod cert, poate sa desenez, nu desenez des dar nu pentru ca nu vreau,doar pentru ca nu am posibilitatea cat timp tatal meu e acasa,iar cand nu e trebuie sa pun toata casa la punct, uneori raman la biblioteca pentru a imi efectua temele si desenez de fiecare data cate ceva dar asta se intampla rar, un elev din ultimul an mi-a vazut desenul si tot ce a putut spune a fost doar : "Atat de trist, asta simti micutule"?
In momentul ala am izbugnit in plans si am fugit acasa, asta s-a intamplat in Canada in uprimul an din liceu , iubeam biblioteca aceea, de as fi putut sa o vad inca o data...

Fara sa imi dau seama am ajuns in dreptul unui cires foarte mare, voi venii cu siguranta sa il vad cand o sa infloreasca, gandul asta ma face sa sar de bucurie, dar nu zambesc...

Ca sa ajung la liceu trebuie sa merg pe strada cu multi ciresi , e complicat numele strazii avand in vedere ca e in japoneza, asa ca am botezat-o " strada cu multi ciresi "

Strada asta ma duce cu gandul la barbatul care zambeste frumos.
Am ajuns in dreptul strazii dar nu am curaj sa inaintez, alt drum nu stiu , asa ca trebuie sa inaintez , sper sa nu fie prin curte, imi e prea frica, maresc pasii considerabil, sprand sa trec mai repede de poarta mare si neagra, un sunet de poarta trantita ma face sa tresar, privesc ingrozit in directia din care provine sunetul, la naiba, e el !

***
SAKU
_____ 

                     Imi iau servieta neagra de le birou si verific inca o data daca am toate cheile la mine, azi o sa fie prima zi in care o sa predau in Japonia si in mod ciudat parca nu ma bucur desi asta a fost visul meu de mic.
Ies din casa si incui usa, fac cativa pasi pana la poarta mare si neagra care ma priveste de ochii curiosi ai oamemilor, deschid usa si raman blocat in fata ei, un baietel ma priveste speriat cu ochii mari, il recunosc fara sa ma uit bine la el .

Oare ce sa fac ? Ma tem sa nu il sperii, nu as vrea sa creada ca il lovesc iar.
Intind mana pentru a ii ciufului parul, dar actiunea mea a fost intrerupta de scancetul lui speriat, in secunda a 2 a plecat de parca nici nu ar fi fost in fata mea in urma cu cateva secunde
Aleg sa ma deplasez din loc pentru ca daca mai raman se poate sa intarzii chiar din prima mea zi ca profesor incerc sa ma axez pe planul dupa care voi preda doar ca imaginea acelor ochii ma bantuie de fiecare data cand clipesc, oare unde se duce ? Poate la liceu ? Daca stau sa ma gandesc avea un rucsac in spate, singurul liceu din apropiere este liceul la care predau, e posibil oare sa ii fiu profesor ?  M-as bucura.

Spre Nicaieri Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum