Spre Nicaieri

25

SAKU POV

    Il mai sun inca o data in speranta disperata de a imi raspunde, dar de la celalat capat al firului nu se aude nimic, frica pune rapid stapanire pe mine, daca a patit ceva? Daca a intrat cineva peste el? Imi elimin toate aceste ganduri din minte si revin cu privirea asupra telefonului.

Pana la urma nu am motiv de ingrijorare, Yukine nu isi foloseste telefonul,Raiden si Iku mereu se plang ca Yukine nu le raspunde la telefon, poate a adormit .

Grabesc pasul, intentia fiind sa ajung cat mai repede acasa, intr-un final ajung in fata usii pe care o deschid fara retinere, parasesc holul micut si intru in sufragerie unde il gasesc pe Yukine care statea cu o mana sub barbie parand ca se gandeste intens la ceva, ma apropii usor de el si observ ca are ochii rosii.

- Yukine, uitat-te la mine, ii cer brunetului care tresare puternic la auzul vocii mele si se indeparteaza treptat.

- Yukine, e ceva neregula? Te doare capul atat de tare? ai patit ceva? de ce ai ochii rosii? Yukine, uitat-te la mine!

El doar isi trece mainile prin par dupa care se ridica de tot de pe canapea si imi intoarce spatele oftand zgomotos.

O stare de neliniste ma cuprinde rapid facandu-ma sa vreau cat mai repede sa clarific lucrurile, nu imi amintes sa fi facut ceva incat sa se comporte asa, dar sunt sigur ca ceva din comportamentul meu l-a determinat sa o faca, starea asta a lui nu putea sa provina de nicaieri .

- Esti casatorit? Vine intrebarea lui care vine peste mine ca o avalansa facandu-ma sa imi maresc ochii si sa imi strang pumnii transpirati din cauza fricii de a il pierde.

- Ce...dar- ce ...

- Da sau nu ! Venise din nou intrebarea lui, raman cu privirea atintita asupra masutei de culoare neagra pe care era asezat telefonul lui Yukine incapabil de a ii mai da alt raspuns.

- Saku, raspunde-mi ! Vocea lui era puternica dar ragusita, semn ca plansase destul de mult, iar cu un idiot ce sunt, eu am permis asta, l-am facut sa planga...

- Da... ! Ii raspund fara a ii da alte detalii, faptul ca m-am casatorit cu acea femeie pe care nu amai vazut-o niciodata de cand implinisem 11 ani pentru a il lua pe el din orfelinat trebuia sa ramane necunoscut, zicandu-i asta, sunt sigur ca s-ar considera vinovat, si asta e tot ce nu vreau sa faca...

Imi ridic privirea pentru a ii intalnii ochii albastri atat de tristi incat nu aveai cum sa nu izbugnesti in lacrimi, nu planga, doar zambea trist...se forta ca sa zambeasca...si sa zambesti fals e atat de dureros...atat de dureros...

Chipul ii e acaparat de acel zambet trist in ciuda caruia mainile ii tremurau si buzele ii se desparteau pentru o fractiune de secunda dupa care reveneau la pozitia initiala fiind inacapabil sa articuleze vreun cuvant, ma ridic de pe canapea si vreau sa ma apropii ca sa il linistesc, eram pe punctul de a izbungii in plans cand acesta ma respinge si imi intinde o cutie de catifea mova.

- Felicitari,e frumoasa, nu iti face griji, nu o sa va deranjez casnicia cu prezenta mea aici, o sa vorbesc cu Ritsu si o sa plec inapoi, rezolv eu acolo, dar din cate stiu, mama ta este tutorele meu, ceea ce inseamna ca plecarea mea brusca poate sa ii creeze probleme si prin urmare si tie, sau poate o sa merg inapoi la orfelinat, cat despr-

Nu il las sa termince caci ma napustesc asupra lui strangamdu-l la pieptul meu, unde sa plece? Cum sa plece cand eu nu pot traii fara el? Trebuia sa ii explic situatia chiar acum, astfel riscam sa il pierd, iar pierderea lui ar insemna sfarsitul meu.

Yukine ma respinge lovindu-si pumnii mici de pieptul meu prin materialul camasii albe, il strang mai tare si in cele din urma cedeaza lasandu-se moale in mainile mele si plangand cu voce tare .