Spre Nicaieri

27

YUKINE POV

Continui sa merg relaxat alaturi de roscatul care ma studia usor amuzat,
Imi arunc privirea peste trupul roscatul vrand sa stiu ce naiba ii trece prin cap de ma priveste atat de zambitor, imi iau privirea de pe trupul lui Raiden si aleg sa studiez imprejurimile necunoscute mie. Copacii inalti umbresc partial asfaltul cald, soarele arzator arunca raze aurite asupra vegetatiei creeand un frumos joc de lumini, cateodata ramaneam pe ganduri cu privirea fixata asupra unor lucruri ce altadata mi se pareau nesemnificative, dar de ceva timp privesc complet diferit lucrurile si fiintele ce ma inconjoara, daca in urma cu cateva luni puteam sa spun fara remuscari faptul ca un copac era doar un copac, nimic frumos sau nemaipomenti, ei bine, acum priveam complet diferit lucrurile, un copac nu e un simplu copac, el poate sa fie adapastul de ploaie al unor animale ratacite, el putea sa hraneasca gurile pofticioase cu roadele sale, sau putea sa umple aierul greu cu mireasma imbietoare a florilor lui, nimic nu era nesemnificativ, iar eu intelesasem asta de ceva timp...

- Yukine....

Vantul adia usor peste frunzele tinere alea putinilor copaci pe langa care trecem adesea mult prea ocupati pentru a le intelege rolul mai important decat acele de a incarca peisajul, dar cine eram eu sa judec, si totusi o faceam..."doar cineva ce nu stie ce e frumosul va privii trist lumea" mi-a spus Saku odata... 

- Yukine...

Imi ridic privirea spre cerul curat precum lacrima putand sa observ miscarea continua a norilor pufosi facuti parca din lapte, ajungem in zona aglumerata a orasului, magazinele cu pereti mari de sticla, oamenii grabiti si copiii bruscati de parinti indemamamdu-i sa grabeasca pasul, precum si mai multe tonuri ritmate sau nastalgice, toate acestea isi au locul in acest mic haos obsucur de cladiri si institutii, plansetele unui copil, rasul usor colorat al unei adolescente umpleau hosul de forfata continua, toate acestea imi trimit semnale clare de panica, nu eram obisnuit cu agitatia urbana, dar banuiesc ca Raiden avea drepate, trebuie sa ma obisnuiesc pana la urma.

- Yukine...

Vocea rastita a rocatului din dreapta mea ma face sa tresar surprins rupandu-ma din propriile ganduri.

- Da, Raiden, ce e ? 

- Incerc sa te scot din lumea ta de vreo  doua minute, la ce iti statea gandul ?

- Ma gandeam la ce naiba te refereai cand ai spus ca tu si Saku ati luat o decizie in privinta mea, si nu minteam in toatalitate, dar stiindu-l pe Raiden, daca ii spuneam ca ma gandesc la frumusetea copacilor, ori imi cauta un psihiatru, ori isi cauta el unul incercand sa inteleaga la ce ma refer.

- Inteleg, e vorba despre transformarea ta intr-un adolescent normal ! Imi spune zambitor continunand sa paseasca peste asfltul rasfatat de razele calde ale soarelui.

Ma incrunt la el aruncandu-i priviri confuze

- Nu am inteles, sunt anormal ?

Raiden doar rase confinunad sa paseasca calculat peste asfalt.

-Nu, nu esti anormal, doar ca o sa incepi liceul si crede-ma, in Tokyo e foarte greu sa te acomodezi, colegii ar face glume pe seama ta, s-ar ajunge sa ai probleme cu ei din cauza comportamentului tau foarte-Raiden  balbaia incorent scarpinandu-si ceafa-....um...foarte....cum sa zic....inocent...

- Mi-a zis si Saku despre asta, doar ca eu nu considere necesara aceasta schimbare, deja sunt un adolescent normal, nu va inteleg, ce ar trebui sa fac pentru a ajunge la acel standard de " adolescent normal" il intreb calm pe Raiden.

- Sa incepem cu ceva simplu, incepe sa iti folosesti telefonul, joaca jocuri video, ai echipamentul necesar si s-a pus praful pe el, si ar mai fi si altele, dar momentan sunt destule.