SAKU POV
Multimi de sentimente necunoscute isi croiesc drum incet dar sigur spre inima si mintea mea facandu-le pe amandoua sa tremure si in final sa cedeze prabusindu-se in abis...
Frica...durere...vinovatie... ce simteam ? Exista macar definite a ceea ce simteam ?...
Ce fel de sentimente sunt astea, ce simt ? Nu simt nimic...nu imi simt inima batand, nu aud haosul obscur din prejurul meu, nu ii aud strigatele lui Ritsu...nu simt nici lacrimile ratacite alunecand lin pe fata-mi indurerata ajungand intr-un final pe soseaua rece amestecandu-se cu umezeala acestia...
Nu pot sa articulez niciun cuvant, nu pot distinge haosul infernal de linistea apasatoare a noptii...
Prefer linistea mormantului greu, nefiinta, in schimbul tabloului trist in fata carui ma aflu, trupu-i fara vlaga la cativa centimetri de mine este ridicat in graba pe targa si urcat in masina alba care pleaca prinzand viteza
Picioarele tremurande refuza sa depuna cel mai mic efort pentru a ma ridica de pe sosea, masiniile care au acum drmu liber spre destinatie ma claxoneaza in speranta ca o sa ma misc din fata lor, dar fizicul si psihicul meu nu sunt in dispozitia sa reactioneze
- Ritsu...ce am facut ?
- Va fii bine...
Nu era nevoie sa mu uit la el, nici sa ii analizez prea mult vorbele, vorbea asa de fiecare data cand era distrus si cand nu stia ce o sa urmeze...acelasi " va fii bine" plin de dezamagire si nestiinta, aceleasi cuvinte prin care voia sa zica " imi e frica de ce va urma dar nu sunt atat de slab incat sa recunosc asta "
- Saku, trebuie sa ajungem la spital !
Acum imi vorbeste pe un ton neutru atat de greu de citit, nu stiu daca exprima tristete sau ura...parca exprima indiferenta, dar stiu ca se stapanea cu greu sa nu izbugneasca in lacrimi...
Merg cu capul plecat spre masina si ma asez pe bancheta din spate, linistea persista, niciunul din noi nu spune nimic, el e la un liceu specialziat de medicina, comportamentul lui cat si linistea de care da dovada ma face sa inteleg ca el stie ceva ce eu nu stiu
- Ritsu, tu ai destule cunostinte in domeniul asta, spune-mi, o sa fie bine ?
Isi fereste privirea evitandu-mi intrebarea intentionat...inteleg...
Imi intorc privirea spre geam privind absent cladirile inalte si ciresii infloriti.
Imi atintesc privirea spre Ritsu cand acesta injura printre dinti, datorita unui vehicul care merge mult prea incet, nu ii sta in caracter sa injure, nu l-am auzit niciodata sa vorbeasca asa, deci chiar e stresat.
Il privesc in continuare, are mainile inclestate pe volan si privirea in fata, as putea sa spun ca e atent la drum, dar stiu ca de fapt el doar priveste in gol
Imaginea lui Yukine intins pe sosea imi zguduie fiecare bucatica din corp, durerea de cap revine rapid, lipsa somnului isi spune cuvantul.
O alta injuratura din partea lui Ritsu ma face sa ma incrunt, doar ca nu este momentul sa ii tin morala.
***
RITSU POV
Au trecut 2 ore de cand stam nemiscati pe holul lung si aproape gol al spitalului
Nimeni nu ne spune nimic, asistente si doctori ies si intra in solanul lui dar fara sa ne bage in seama .
Cred ca am baut deja a patra cafea si ma plimb pentru a zecea oara in fata usii salonului, Saku nu si-a miscat privirea din pamant de cand am ajuns, sta pe scaun cu mainile pe langa el si cu ochii inlacrimtai, nu ii pot spune nimic incat sa il linistesc, nu ii pot spune pentru ca asta ar insemna sa il mint, lovitura lui Yukine nu este una oarecare, chiar daca scapa cu viata poate sa ramana cu sechele si nici nu ma pot gandii la altceva mai grav
CITEȘTI
Spre Nicaieri
Romance(yaoi) Prin simplul fapt ca ochii lui il vrajesc facadu-l sa isi piarda orice urma de ratiune, ajunge sa il iubeasca si sa il vrea langa el chiar daca nu stie ce inseamna iubirea, fiind torturat de tatal lui ajunge la doar 16 ani sa gandeasca mult p...
