N/A: Scuze ca este scurt, însă o durere de cap plus teme cât sa mi ajungă pentru toata viața nu prea se combină bine când vrei sa faci ceva ce îți place ;(
~
~Vreau atenția ta.~
~
Vorbisem puțin cu Nath la liceu, însă era foarte stânjenit. Nu mă privea absolut deloc în ochi și evita cu toată puterea să vorbească despre seara de ieri, de parcă nici nu ar fi fost. Nu spuse nimic legat de ce a fost noapte, însă sincer să fiu, nici eu nu voiam sa vorbesc despre asta. Mă simțeam de parcă nu ar trebui să vorbim, însă concomitent voiam sa vorbesc despre... Nu știu ce a fost, probabil doar un impuls pe moment, deoarece imediat după asta a băgat scuza ca trebuie sa ajungă acasă. La naiba, nici eu nu mai știam ce sa fac. Îmi plăcuse, nu pot să neg, iar asta este problema. Pentru ca niciodată nu mă gândisem la un sărut la ceva ce mi-ar putea plăcea mai mult decât într-un mod sexual. Iar acum, pentru prima data, mi-se păruse acel sărut unul drăguț și chiar romantic. Pentru ca deși au mai fost 2 sărutări înainte, nici unul nu s-a comparat cu cel de ieri.
—Planeta către Killian, își flutură palma prin fața mea Alex.
Clipesc apăsat și expir lung, începând sa mănânc ce îmi luasem pentru prânz. Alex mă privește confuz, însă chiar mă bucur ca nu a pus întrebări suplimentare. Niciodată nu am fost prins în gânduri...și nici măcar nu a fost mare lucru. Nu e de parcă a fost primul meu sărut, însă totuși m-a lăsat cu garda jos.
—Scuze, mă gândeam. Ai spus ceva? Pun întrebarea și îmi arcuiesc o sprânceana.
Alex pufnește nemulțumit și își încrucișează brațele la piept, trecându-și degetele prin păr, murmurând câteva cuvinte incoerente. Bine, înțeleg că până la urmă tot eu l-am invitat sa luăm prânzul împreună și eram nesimțit ca nu îi acordam atenție, însă nu aveam ce face. Nu știu nici eu de ce mă gândesc la asta atât de mult!
—Nu încă, doar ți-am spus numele de câteva ori. Am vrut sa zic că verișoara mea s-a înscris și ea la liceul ăsta, deoarece a avut ceva probleme cu niște colege la anteriorul. Este genială fata, probabil din familia mea doar cu ea și cu ai mei mai vorbesc. Nu mi-am văzut alte rude de extrem de mult timp, îmi oferi un răspuns privind visător imaginea de pe geamul din spatele meu.
Îmi arcuiesc sprâncenele și îmi rezem chipul in palmă. Alex chiar nu părea genul care ținea legătură cu familia sa și probabil a fost un exemplu perfect negativ pentru a îl oferi cuiva când era mai mic.
—Verișoara? Sincer sa fiu, chiar sunt curios sa o întâlnesc, spun și rânjesc.
Bărbatul se încruntă și se strâmbă nemulțumit la mine, aruncându-mi o privire urâtă. Pleoscăi zgomotos din buze și începu sa se joace cu mâncarea in farfurie.
—Nu flirta cu ea, știu că tu oricum nu vrei ceva serios, deci mai bine nu, se îmbufnează el.
Chicotesc și îmi duc palma la piept, rănit. Sincer să fiu, chiar nu aveam de gând să fac asta, mai ales că în ultimul timp nu prea mă mai băgam în seamă cu fetele. Sandra a mai încercat să flirteze de câteva ori cu mine, însă i-am spus ca sunt obosit. A înțeles rapid iluzia. În minte îmi stătea doar Nath...
—Par eu genul? Îi răspund ironic. Stai calm, nu voi face așa ceva, zâmbesc vag și mă ridic de la masă.
~
—Maia, încântată, mi-se adresă fata și își întinde palma.I-o strâng puternic. Destul de puternic, sincer să fiu. Fata scrâșni din dinți, însă nu spuse nimic, păstrându-și zâmbetul larg pe buze. Nu îmi plăceau persoanele de genul acesta... care își ascund părerea.
—Killian, îmi pronunț numele și îi las mâna fetei.
Îi lăsasem o urmă roșie pe braț. Mă fulgeră cu privirea, însă nu spuse nimic, întorcându-și privirea spre Alex.
—Doamne, mă bucur că am scăpat de proastele alea de la liceul trecut. Mi-au ajuns până peste cap, oftează zgomotos și își trece odată unghiile prin păr.
Pufnesc amuzat și îmi bag mâinile în buzunar. Nu știu de ce, dar aveam presimțirea ca nu avea să îmi placă fata asta deloc. Parcă are o personalitate normală, însă ceva mă enerva deja. Ceva la ea era ceva ce mă enerva.
(N/A: LMAO MAIA IAR JOCI ROLUL PERSONAJULUI RAU SCZ X)—Maia, tu ești? Doamne, de când nu te-am văzut, aud vocea lui Nathaniel și în secunda doi îi văd îmbrățișați.
Gata, acum știu de ce nu îmi place fata asta. De unde se știu ei doi, mă rog? Și de când a apărut el aici? Mie când o sa îmi acorde așa multă atenție?
—Vă știți? Pune întrebarea uimit Alex.
Nathaniel mă privește scurt, însă nu are nici o reacție pe față, apoi se întoarce pe vârfuri spre Alex. Ouch, asta a durut. Mă simt gelos deja că nu primesc atât de multă atenție.
—Yup, am fost în școala generală împreună. Am fost cei mai buni prieteni, spune fata și zâmbește prietenos.
Înghit în sec și îmi mușc interiorul obrazului. Mă simțeam atât de ciudat... Mai ales ca Nathaniel încearcă să mă evite într-un mod subtil.
CITEȘTI
Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy)
Romance~Iubește-mi păcatele atunci când nici chiar Dumnezeu n-a făcut-o.~ "-Ești diavol? Pune întrebarea după ce realiză ca nu prea aveam de gând să spun ceva pur și simplu. Mă ridic de jos, trecându-mi degetul mare peste buza inferioară. Sufletele de om e...