Diavolul mi-a adus o floare (boyxboy)

VII

N/A: sper sa nu uit sa pun la media lol, însă nu va uitați daca nu vreți spoilere, decât abia la sf capitolului. Scuze ca desenez atât de urât ~^~ doar ca lol făcusem desenul ăsta și ahahha idk voiam sa vi-l arăt. Stați fără griji, personajele sunt mai cute decât ce am desenat eu, însă sunt nașpa la desenat wup- se mai văd urmele de creion, deoarece îmi era frică să șterg ca sa nu se întindă pixul negru T^T și știu că Nath arata FOARTE FUCKING CIUDAT, IT’S NOT MY FAULT SORRY IDK DE CE SEAMĂNĂ CU ORICE ÎNGER DIN TABLOURI =((( si mâna aia e fucking ciudata”) însă e făcut la școală „)

~

~Și atunci când am crezut ca puteam fi prieteni, am realizat ca suntem dușmani de o viață.~

~

—Killian, îmi șopti numele uimit și înghite în sec, privindu-mă speriat.

Pufnesc amuzat, realizând că probabil nu se aștepta să mă vadă pe mine în așa hal. Deși nu ne cunoaștem de mult timp, însă nu cred ca par chiar atât de evident ca nu sunt om, până la urmă, nu? Râd sec, întrebându-mă ce caută el aici. Era miezul nopții, eram pe o alee cunoscută doar de dracu, pentru al cui nume era aici? Aș fi pus întrebarea, însă nu știam la ce răspuns sa mă aștept.

—Ești diavol? Pune întrebarea după ce realiză ca nu prea aveam de gând să spun ceva pur și simplu.

Mă ridic de jos, trecându-mi degetul mare peste buza inferioară. Sufletele de om erau destul de gustoase, însă cum am spus, faptul că nu au consistență, este deja iritant. Îl privesc suspicios și îmi arcuiesc o sprânceana, trecându-mi degetele prin păr. Pentru câteva secunde mă întrebam de unde știe, însă în momentul în care îmi ating coarnele, realizez de unde știe. Uitasem de chestiile astea din cap.

Râd sec și mă apropii lent de el. Deja asta era, nu aveam de ales, dacă știa si el, trebuia sa îl omor. Nu riscam sa las dovezi sau martori până la urmă, deși el nu avea dovezi, însă mai bine sa nu risc sa stârnesc un haos in întreaga lume.

—Mă întreb ce cauți aici, chicotesc vag și îi dau o șuviță din par de pe frunte la o parte, după ce m-am apropiat lent de el.

Îmi urmărește atent fiecare mișcare și expiră greu. Îi simt corpul tremurând, de parcă îi era frică de mine. De parcă îi făceam doar rău doar cu simpla mea prezența. De parcă avea vreo idee ce aveam sa fac in continuare. Însă, deși în acest întuneric, mă puteam pierde în continuare în culoarea albastră a ochilor săi. Chiar si asta am făcut, pentru câteva secunde.

—De ce l-ai omorât?... Voi, diavolii, nu aveți suflet, strigă la mine furios și fuge spre cadavru, lăsându-mă singur iarăși.

Îmi dau ochii peste cap și mă rezem plictisit de perete. Mila sa chiar nu era necesară, nu avea sa schimbe nimic. Ce patetic, nu va reînvia prea curând. Oricum, era doar un păcătos de rând, care era rostul? Oamenii păcătoși nu merita salvați, deși, in general, nimeni nu o merită.

—Tsk, oricum îți ajunge și ție rândul, stai calm, chicotesc și încep să mă joc cu cămașa.

Își trece degetele prin păr, nu prea îngrijorat de remarca mea. M-aș fi așteptat la o reacție de proporții mai mari, ceva interesant, însă mă călca deja pe coadă calmul sau într-un fel. Nath realizează rapid ca oricum tipul era mort și se ridică îngrijorat în picioare. Nu eram eu genul care să se joace cu mâncarea prea mult, totuși.

Când îmi cobor privirea spre Nath, observ o lumină vagă din partea lui, care se tot accentuă, până se formează o coroană de înger. Tușesc fals, privindu-l șocat. La orice m-aș fi așteptat.

Nathaniel era un înger. Am vorbit prima dată cu un înger, iar acesta s-a dovedit că făcea același lucru precum mine: se prefăcea om. Deși îl comparasem și înainte precum un înger, nu mă așteptam să fiu atât de exact.

—Ești un înger? Pun întrebarea stupefiat și încerc să îmi găsesc cuvintele, în timp ce mă bâlbâi.

Mă examinează scurt cu privirea și pufnește neconvins. Își ciufulește părul cu degetele și răsuflă greoi, de parcă ar fi fost enervat de atitudinea mea.

—Sincer să fiu, sunt la fel de șocat precum tine că tu ești diavol. Însă nu era evident, până la urmă? Nu sunt cea mai secretoasă persoană, înghite în sec și își aranjează haina pe umăr.

Chicotesc inconfortabil. Păcat ca era înger, deoarece chiar părea o persoană de treabă. Mă rog, mă înșelasem. Nu îmi plac îngerii, totuși.  Însă acum, aveam ca scop sa îl fac să păcătuiască. Deși probabil tata nu va fi prea de acord, deoarece el este de părere că nu prea vrea îngeri în iad, pe motiv că poate Dumnezeu încearcă ceva șiretlicuri.

—Amuzant, totuși. Între înger și diavol mereu a fost un război impresionant, însă acum, nu prea am atât de multă ură față de tine, surâd vag, iar el mă privește încordat.

Mă apropii de dânsul, iar Nath face un pas în spate inconfortabil. Își mușcă obrazul pe interior și răsuflă greoi, de parcă ar răbda să nu mă ia in bătaie chiar acum.

—Mai bine nu ai mai veni deloc la liceu. Profesorul de biologie este tata, iar mama este profesoara de matematică. Dacă unul dintre ei află că ești diavol, să știi că nu vei scăpa ușor. Amândoi poartă cruci lângă ei, dacă vor avea chiar și cea mai mică bănuială, nu s-ar osteni sa le folosească împotriva ta. Mama deja are ceva întrebări, murmură și mă împinge cu mâna.

Îmi dau ochii peste cap și rad. Nu aș vrea să îi spun lui Nathaniel asta, însă eu eram unul dintre cei mai puternici diavoli totuși. Dumnezeu este bunicul meu, până la urmă, iar faptul că tata a fost un înger căzut în păcat, îmi oferă și rădăcini cu raiul. Pe mine câteva cruci, biserici sau orice altfel de porcării credincioase nu mă afectează în nici un fel.

—Îmi place sa risc, îi răspund și îl urmăresc cu privirea.

Pufnește și își bagă mâinile în buzunar, privind cadavrul de pe jos. Oftează lung și mă fulgeră cu privirea, înghițind în sec.

—Riscă, chiar nu este treaba mea. Fă ce vrei, flutură din palmă și bate scurt din palme, dispărând.

Privesc vag locul unde acum câteva secunde a fost Nath și chicotesc. Îmi trec degetele prin păr și constat mulțumit că coarnele au dispărut. Probabil, până la urmă, era doar un efect secundar, totuși.